Oameni si zei
Oameni si zei. Un film care ar trebui vazut de fiecare. Si, asupra caruia, fiecare ar trebui sa mediteze. Un film cu ajutorul caruia am putea deveni mai intelepti, daca am fi in stare sa invatam din istoria recenta, daca am fi in stare sa meditam mai profund la sensurile adanci ale vietii si ale mortii. La sensul pe care il poate avea insasi viata noastra.
Este o poveste simpla, cutremurator de simpla. Este o pagina de istorie reala din anii ’90, din Africa de nord. O pagina de credinta, de suflet, de constiinta si de viata, dar, in acelasi timp, de razboi si de atrocitati. Si este cu atat mai mult de actualitate acum cand Africa de nord, si nu numai, este iarasi cutremurata de razboaie civile. Din pacate, acest film de exceptie l-am urmarit intr-o sala goala…
Valoarea lui nu consta in castigarea, anul trecut, la Cannes, a Marelui Premiu al Juriului sau a Premiului Lumiere pentru cel mai bun film, nu consta in desemnarea lui drept cel mai bun film al anului, nici in premiul pentru imagine, nici in Cesar-ul castigat anul acesta de Michael Londsale. Dincolo de valoarea artistica de exceptie a filmului ce prezinta povestea reala a unor calugari francezi din Manastirea Tibhirine din Algeria, dintre care sapte au fost decapitati, de Grupul Islamic Armat, in 1996, ramane mesajul de dragoste, mesajul de demnitate si de solidaritate umana, raportul intre religia privita ca izvor de fanatism sau ca izvor de dragoste. Dragostea fata de aproapele tau, inclusiv fata de propriul tau calau. Zbuciumul la care este condamnat omul in lupta lui cu lumea, dar in primul rand cu sine insusi, in cautarea apropierii de Dumnezeu, a dragostei fata de aproapele sau. Dragostea si demnitatea umana, cautarea autentica a apropierii fata de Dumnezeu, sunt lucruri fundamentale care par sa ne lipseasca mereu mai mult. La sfarsitul secolului trecut se spunea ca secolul XXI va fi unul religios sau nu va fi deloc. Si, daca ne uitam mai atent in jurul nostru, nepasarea si indiferenta fata de cei aflati in nevoie, fata de adevar si demnitate, par sa-si faca simtita prezenta la un mod mereu mai profund si mai alarmant.
Daca ne pasa de viitorul nostru, ar trebui sa invatam din istorie, ar trebui sa redescoperim dragostea fata de cei din jurul nostru, fata de adevar si de demnitate.
Oameni si zei este o fereastra deschisa spre adancul sufletului pentru toti cei care inca nu si l-au pierdut. Trebuie doar sa avem curajul sa privim in adancul nostru, al spaimelor, al sperantelor, al patimilor, dar si al fortei dragostei si al necesarei cautari de Dumnezeu. Este un film care te ajuta sa te redescoperi, sa-ti regasesti forta si demnitatea, care te obliga sa-ti cauti iarasi drumul si rostul tau mai adanc, mai profund, in lume si in viata. Tocmai prin aceasta este cu atat mai cutremurator.
Intr-un mod paradoxal, poate, impotriva unor false aparente, nu este un film de actiune, ci unul de introspectie. Este ocheanul magic cu ajutorul caruia privesti adanc in sufletul personajelor, dar si al tau. Este un irezistibil imbold de a te privi pe tine insuti mai atent, cu plusurile, dar si cu caderile tale, acele caderi de care nu ai vrea sa fi obligat sa iei act. Este o irezistibila trimitere spre acea atat de grava raspundere nu numai morala, ci in primul rand metafizica, de care vorbea Karl Jaspers. Oameni si zei reprezinta o pagina de istorie, dar inainte de toate o problema de constiinta. Este un semnal de alarma si o chemare spre o necesara schimbare la fata a lumii, iar, in ceea ce ne priveste pe noi, in primul rand a Romaniei.
{youtube}B8WBJ3X4dhE&feature=fvwrel{/youtube}