Bacalaureatul, un nou soc… previzibil

Din nou o promovabilitate sub 50% la bacalaureat. E vreo mirare? Nu cred. Este insa o noua sacrificare a zeci de mii de tineri. Si este, in continuare, un atentat la viitorul Romaniei. De ce? Din mai multe motive.

In primul rand, bacalaureatul a fost deja din anii comunismului o formalitate. Pe vremea aceea conta ce se raporta, la fel ca productia la hectar. Solutia pentru a obtine rezultate acceptabile sau foarte bune era simpla, in situatia claselor slab pregatite, la examen, copiii erau ajutati de profesori sau erau macar lasati sa se descurce cum pot. Asa au mers lucrurile si dupa ’90, pana anul trecut. Era un fel de conventie, de acord nescris. In timpul tranzitiei, sistemul a continuat ca un fel de traditie si a luat amploare, fiind sustinut si de un dezinteres tot mai mare pentru scoala, atat din partea statului, a parintilor, a societatii in ansamblul ei, cat si din partea elevilor. Intrasem in era gipanelor si a manelelor, in care competentele si educatia deveneau rizibile. Anul trecut, in loc sa vedem cum putem reorganiza invatamantul la modul real, pentru a avea programe adecvate si un sistem scolar in cadrul caruia copiii sa si ajunga la pregatirea ceruta, noi am ales, evident, calea cea mai simpla. Am facut ordine penalizandu-i pe elevi, elevi care respectau regulile unui joc absurd, dar care se juca de zeci de ani. Si anul acesta am perseverat, obtinand in mod evident aceleasi rezultate. Sacrificarea altor zeci de mii de tineri… Si, daca vom continua asa, vom obtine mai departe, an de an, aceleasi rezultate. Dar cui ii pasa de oameni, cui ii pasa de tineri? Insa tinerii inseamna viitorul acestei tari… Nu doar cei care vor si pot sa invete, ci si cei care nu au reusit sa invete. Toti reprezinta viitorul acestei tari. Afectandu-l in bine sau in rau. Si cum poate fi conceput acest viitor atunci cand te dezinteresezi de jumatate din fiecare noua generatie de tineri? Astfel incat intrebarea poate fi pusa si astfel: cui ii pasa de viitorul acestei tari? O intrebare serioasa, la care ar trebui sa cautam un raspuns serios.

Problema invatamantului nu este rezolvata nicaieri in lume. Dar problemele cu care acesta se confrunta difera imens de la o tara la alta. Peste tot avem studii, analize si diferite incercari de adaptare a sistemului la conditiile specifice tarii respective si, mai ales, la schimbarile rapide ale lumii de astazi. Peste tot se incearca insa o abordare realista, care sa tina cont de situatia reala, de provocarile reale ale sistemului. In schimb, noi ne complacem de prea mult timp in discutii interminabile, facand abstractie de situatia reala. Iar rezultatele se vad. De doi ani abandonam peste jumatate din tinerii absolventi de liceu. Cui ii pasa de ei? Sunt ei singurii vinovati de propria nestiinta? Cine poate crede asa ceva? In orice caz nici un om cu capul pe umeri care are idee ce inseamna scoala si ce inseamna psihologia unui tanar. Si atunci ce este de facut?

Singura solutie este de a pleca de la cauza raului.

Inainte de toate, programele de invatamant. Supraaglomerate, necorelate varstei si capacitatii de asimilare. Un sistem bazat in prea mare masura pe memorare si prea putin pe stimularea propriei imaginatii, a initiativei si a unui sistem propriu de gandire.

Scoli insuficient dotate cu materiale indispensabile unui invatamant performant. De la calculatoare la laboratoare si ateliere.

Lipsa unei deschideri a scolii si a programelor catre viata reala, catre problemele ce anima lumea de astazi in afara salii de clasa.

Apoi, cu nimic mai putin important, este modul de predare, mai exact modul de interactie al profesorilor cu elevii si, in mod evident, calificarea acestora. De prea mult timp spre invatamant s-au indreptat cu precadere oameni slab pregatiti, care nu si-au gasit un alt loc de munca. De ce? Din cauza salarizarii mizerabile, dar mai ales din cauza modului umilitor si descalificant in care de prea multe ori au fost tratati de politicieni, de conducatorii acestei tari, dar si de societatea civila. In trecut, dascalul era elita satului, profesorul se bucura de respectul comunitatii in care traia. Iar statul, la randul lui, il respecta. Astazi, acest respect a disparut. De ani de zile “sefii” acestei tari ii indeamna sa-si gaseasca inca o slujba ca sa poata trai, ca oricum muncesc prea putin. Dar munca unui profesor nu se rezuma la orele din programa. In plus, aceste ore trebuie pregatite. Nu oricum, ci pregatite bine. Este esentiala munca de indrumare a elevilor. Desfasurarea de activitati facultative. Doar asa un elev poate fi atras cu adevarat spre studiu, spre scoala, si poate fi ajutat sa-si depaseasca problemele de intelegere a materiei, dar si multe probleme inerente varstei. Si doar asa se pot crea colective scolare performante. Si, nu in ultimul rand, un profesor trebuie sa se autoperfectioneze neincetat. Iar asta cere timp si pasiune.

Nu mai putin importanta este familia si societatea. Primii sapte sau sase ani de acasa nu vor putea fi niciodata recuperati de scoala. Si, cum multe familii nu au timp suficient, esentiale devin si cresele si gradinitele. Dar rolul parintilor, atmosfera si  valorile pe care copiii le cunosc in familie vor juca un rol esential si in relatia lor cu scoala. Legatura intre scoala si parinti a fost si ramane un punct central in procesul educational. Dar aceasta legatura este de prea multe ori extrem de slaba. Multe familii nici nu considera ca rezultatele scolare sunt cu adevarat importante. De aceea, parintii ar trebui implicati mai mult chiar in procesul de elaborare a legilor si masurilor organizatorice ale sistemului de invatamant.

Ar trebui sa ne sperie scaderea dramatica a numarului de studenti ce provin din mediul rural sau din randul categoriilor defavorizate. In perioada interbelica, acestor probleme li se acorda un interes major.

La bacalaureat apar licee cu promovabilitate integrala si altele cu promovabilitate zero. Aceste scoli necesita in mod evident o atentie speciala. Dincolo de un management defectuos, care poate fi observat in multe dintre aceste scoli, vom constata o pregatire slaba si un puternic dezinteres al elevilor inca de la intrarea in scoala. Asta face ca, in aceste scoli, indrumarea psihologica, indrumarea si pregatirea suplimentara si legatura cu parintii sa joace un rol esential. Dar asta inseamna o alta abordare a intregului proces educational, nu numai de formare, ci inainte de toate de recuperare al acestor tineri.

Daca ne uitam mai bine, vedem ca diferentele intre aceste licee apar de obicei deja de la admitere. Catre unele indreptandu-se elevii cei mai buni dupa clasa opta, iar catre altele cei care de-abia au promovat opt clase. Si, daca ne continuam rationamentul, vom putea vedea ca multe scoli au profesori suplinitori necalificati. Vom constata ca multi elevi nici nu pot ajunge la scoala din cauza distantelor si a lipsei mijloacelor de transport. Sau faptul ca multi trebuie sa munceasca, familiile lor fiind muritoare de foame.

O simpla analiza a rezultatelor de la bacalaureat, fara a tine cont de istoria in formarea acelei generatii de elevi, nu va avea cum sa conduca la solutii reale, asa cum de 22 de ani nu vrem sa vedem adevaratele cauze ale prabusirii invatamantului romanesc. Si cand spun asta nu ma refer la elite. La cei care invata singuri sau sunt produsul familiei sau al unor dascali de exceptie. Viitorul acestei tari depinde de ansamblul acestor generatii. Nu putem imparti tara intr-o minoritate data de elita si o majoritate excomunicata.

In plus, trebuie inteles ca atat capacitatile intelectuale, cat si domeniul de interes variaza foarte mult de la un copil la altul. De acea este necesar ca sistemul sa permita o diferentiere a scolilor, astfel incat elevii, care vor si pot, sa poata primi o pregatire suplimentara pe directiile de interes, iar altii sa poata fi ajutati pentru a putea face fata unui barem minim, judicios stabilit.

A-i exclude din sistemul de invatamant pe cei care nu performeaza este o tragedie. Si asa abandonul scolar este imens si vor trebui gasite neaparat solutiile pentru a-l reduce drastic.

Astazi, o tara, o societate, nu poate fi prospera atat timp cat nivelul de pregatire al tinerilor si al populatiei in ansamblul ei este precar. Daca acum o suta de ani lupta era ca fiecare sa absolve macar patru clase primare, iar mai tarziu opt clase elementare, astazi ne apropiem de momentul in care bacalaureatul devine un minim. Orice activitate, orice formare profesionala, integrarea insasi in societatea moderna necesita un anumit grad de educare, de formare. Nu putem vorbi in sensul propriu despre democratie si societate civila atat timp cat nu dispunem si de o educatie adecvata.

Productivitatea la nivel social, nivelul de trai, bunastarea depind in mod direct de acest nivel de formare intelectuala. Atractivitatea investitionala depinde chiar in mai mare masura de nivelul de pregatire al fortei de munca decat de alti factori geografici, politici sau economici.

Banii investiti in invatamant nu sunt bani aruncati, nu sunt bani risipiti. Ci reprezinta o investitie indispensabila pentru a permite dezvoltarea tarii, cresterea nivelului de trai si un real respect international.

Si poate inainte de toate ar trebui inteles un lucru de baza. Scoala trebuie in egala masura sa asigure tanarului o baza generala de cunostinte teoretice si de abilitati practice, o baza morala solida si abilitatile de comunicare si de socializare, cat si o pregatire specifica, necesara intrarii pe piata muncii. Astfel, avem pe de o parte pregatirea generala, care nu vizeaza o meserie sau alta, care ii asigura capacitatea de integrare sociala si mobilitatea necesara pentru a se putea recalifica si reorienta profesional in mod continuu. Lucru absolut necesar intr-o lume aflata intr-o schimbare atat de rapida precum cea de astazi in care abilitatile si cunostintele cerute pe piata muncii se schimba neincetat. Dar, pe de alta parte, la terminarea scolii, tanarul trebuie sa fie astfel pregatit incat sa-si poata gasi imediat un loc de munca. Iar pentru aceasta este absolut necesar ca aceasta parte a pregatirii sa fie gandita si adaptata mereu cerintelor prezente pe piata muncii. Si in acest scop se impune o colaborare continua si extrem de stransa intre scoala si mediul de afaceri, atat la nevel national, cat si la nivel local.

Astfel, nu numai ca legea invatamantului trebuie regandita, dar intreaga filosofie a sistemului nostru de invatamant trebuie regandita din temelii. Dar nu de un grup de pretinsi experti rupti de realitate, ci printr-o dezbatere generala la nivelul intregii societati si la nivelul ansamblului clasei politice ce va trebui sa legifereze, nu printr-o hotarare a unui partid sau altul, ci prin asumarea comuna a unei solutii general acceptate care sa-i confere credibilitate si stabilitate. Evident, inainte de toate trebuie sa se implice cei din sistemul de invatamant, profesorii si educatorii de la nivelul cresei si pana la nivel postdoctoral. Apoi parintii si, nu in ultimul rand, mediul de afaceri. O lege a invatamantului nu se face de azi pe maine si nu in baza unei viziuni personale, ci pornind de la realitatile efective din tara si tinand cont de necesitatile reale ale societatii.

Generatiile de sacrificiu reprezinta o crima la adresa acestor tineri, dar si o serioasa problema pentru intreaga societate romaneasca pret de zeci si zeci de ani. Ar trebui sa ne trezim si sa nu mai acceptam atat de usor ideea de a produce cu seninatate generatii de sacrificiu. Si ar trebui sa intelegem ca de modul in care functioneaza scoala romaneasca depinde viitorul nostru, viitorul acestei tari.