Cum va arata viitorul nostru?

Au trecut deja milenii de cand romanii au acreditat celebra formula mens sana in corpore sano. Toate statele civilizate investesc cat pot de mult in invatamant si in sanatate, indiferent de crize sau de boom-uri economice. Sunt cele mai profitabile investitii pentru a iesi din criza si a sustine un boom economic. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Japonia, practic distrusa, a reusit sa devina a doua putere economica a lumii printr-un efort imens de formare profesionala a populatiei trecand de la agricultura la mecanica, apoi la electronica si, in fine, la informatica. Dar si printr-o formidabila solidaritate… A fost acel boom fantastic care a uimit lumea, prin care Japonia a renascut din propria ei cenusa, pentru ca in anii ’70 sa fie deja o supraputere economica. Toate tarile investesc in invatamant pentru ca doar excelenta profesionala poate asigura viitorul unei tari. Daca astazi suntem unde suntem, este in mare parte si din cauza faptului ca de 20 de ani invatamantul este cu totul desconsiderat, fiindu-i alocat un buget absolut derizoriu. Si nu ma refer la cifra absoluta, eventual explicabila prin pauperizarea Romaniei, ci ma refer la procentul din PIB care s-a zbatut mereu la un penibil 3% spre care a sperat, putand prea rar sa-l atinga, chiar daca in promisiuni de multe ori s-a vorbit de 5-6%. Si aceasta in conditiile in care tarile civilizate acorda o pondere cu  mult peste acest prag de 6%. Nu cred ca este cineva care poate sa creada ca productivitatea si competitivitatea pot fi atinse fara o temeinica pregatire profesionala. De 20 de ani am sperat mereu ca scoala, privita inainte de prea multi ca acea piedica in buna  desfasurare a muncii patriotice, sa ajunga sa fie repusa in drepturile ei…

Tot de mii de ani se stie ca este mult mai simplu si mai ieftin sa previi boala decat sa o vindeci. Iar de vindecat este mult mai simplu daca o depistezi cat mai devreme. Mai ieftina nu poate fi decat abandonarea celor bolnavi. Ideea de a te descotorosi de ei. De a-i lasa sa moara neajutorati la un colt de strada sau intr-o salvare ce se zbate bezmetica de la un pretins spital la altul, precum in Moartea domnului Lazarescu. Cand dispar si aceste pretinse spitale, lucrurile sunt in mod evident cu atat mai grave.
La noi se inchid scoli, fie din cauza ca nu pot fi incalzite, fie ca nu se pot plati salariile profesorilor. La fel, inchidem spitale. Si nu este vorba de cazuri izolate, ci, din pacate, de un numar foatre mare si in continua crestere de la o zi la alta. Cine sunt vinovatii este datoria forurilor competente sa stabileasca. Dar cred ca putem fi siguri ca nu sunt de vina nici copiii si nici bolnavii. A anula unui copil dreptul la carte si unui bolnav dreptul la asistenta medicala mi se pare un lucru inadmisibil si tocmai de aceea, pana sa constate, sa analizeze si sa inteleaga ceva sistemul nostru birocratic, cred ca este extrem de grav ca noi, societatea civila, asistam nepasatori. Acestor copii le distrugi viitorul, iar acelor bolnavi le afectezi grav calitatea vietii pe care le-a dat-o Dumnezeu. A urmari pasivi ce se intampla in astfel de situatii cred ca este extrem de grav.

Dezinteresul nostru cred ca este principala explicatie pentru mersul lamentabil al acestei interminabile tranzitii. Este mult prea simplu sa dai vina pe politicieni, pe autoritati. In fiecare tara ei actioneaza si reactioneaza dupa cum populatia si alegatorii i-au invatat ca le este util si profitabil. Cred ca proverbul Fiecare tara are politicienii pe care ii merita este mult mai profund decat pare la prima vedere. Ei nu sunt arhangheli coborati din cer. Ei sunt oameni, concetateni de-ai nostri, care sunt selectati si conditionati in mecanismele lor de gandire si de actiune de reactiile, de cerintele si de cenzura exercitata de alegatori.
Avem o tara prea frumoasa si avem prea multe valori de aparat, pentru a ne resemna sau pentru a ne lasa ispititi sa ne abandonam tara si sa ne cautam rostul pe alte meleaguri. Lucrurile nu pot intra pe fagasul normal decat prin efortul, prin reactia si prin mobilizarea noastra, a fiecarui membru al unei comunitati. Viitorul nostru depinde de modul in care noi ajungem sa ne simtim responsabili de ce se intampla in jurul nostru si sa actionam in consecinta. Nu poti astepta ca viitorul sa ti-l faca altii. Viitorul ti-l faci tu! Doar tu! Dar prin aceasta nu inteleg doar tu ca individ, ci tu prin colectivitatea careia ii apartii, prin solidaritatea acesteia la care tu esti in stare sa participi, sa o stimulezi si sa o sustii. Viitorul nostru nu depinde de altii, ci de noi insine. Daca vrem sa stim cum va arata viitorul nostru, nu trebuie sa-i intrebam pe altii, ci inainte de toate pe noi insine.