De la criza la razboi. Solutia salvatoare: Statele Unite ale Europei si posibila pozitie a Romaniei

Miercuri, ministrul polonez de finante facea, la Strasbourg, in fata europarlamentarilor, in calitate de reprezentant al tarii care detine presedintia Uniunii Europene, o declaratie socanta, incercand sa-i avertizeze ca trebuie sa actioneze rapid pentru a preveni un pericol major, referindu-se explicit la riscul de a ne confrunta in viitorii zece ani cu un razboi in Europa. Un razboi, doamnelor si domnilor! Ma gandesc intr-adevar sa obtin carte verde pentru copiii mei in Statele Unite ale Americii… In acelasi timp, intr-un raport, gigantul financiar elvetian UBS avertiza ca uniunile monetare nu se prabusesc fara un razboi civil sau alte forme de reactii autoritare. Este un cosmar pe care nimeni nu si l-a mai putut imagina de la cel de al Doilea Razboi Mondial pana astazi. Sa fie oare doar declaratii nesabuite sau trebuie sa le luam efectiv in considerare?
Oricum, nu putem sa nu observam si amplificarea din ultima saptamana a zvonurilor cu privire la o iminenta intrare in incapacitate de plata a Greciei, zvonuri la care pietele financiare reactioneaza in consecinta, si nu putem ignora nici vocile, mereu mai numeroase, care considera ca aceasta va reprezenta… mormantul Europei. In acest sens, trebuie subliniat efectul de domino prin care alte tari vor fi atrase pe panta prabusirii in faliment, eventualitate cu privire la care ne avertizeaza, printre nenumarate alte voci, chiar si Angela Merkel. Dar cu privire la costurile dramatice pentru statul elen, pentru regiune si pentru economia mondiala, pe care le implica intrarea in incapacitate de plata a Greciei, miercuri tragea un semnal de alarma si comisarul pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn.
In acelasi timp, sunt mereu mai multe semnale care indica o probabila reintrare in recesiune, semnale care au agravat de altfel si problemele tarilor din zona euro. Si Christine Lagarde a avertizat ca daca tarile dezvoltate vor reintra in recesiune, nimeni nu va fi crutat, sefa FMI insistand ca nu este vremea jumatatilor de masura, economiile occidentale aflandu-se intr-un cerc vicios, agravat de liderii politici care ar trebui sa faca front comun. In cazul Greciei, de exemplu, se anticipeaza o contractie economica de 5%. Iar un eventual faliment al acesteia, despre care se vorbeste tot mai intens, in special in ultimele zile, ar afecta nu numai sistemul bancar elen, dar si pe cel din Germania, Franta si Marea Britanie, iar efectul de domino se va extinde si asupra celui austriac precum Erste Bank, foarte activa in Europa Centrala, care ar fi puternic lovita de un faliment al Greciei.
La izbucnirea crizei din 2007-2008 erau voci care avertizau ca este doar inceputul si ca va urma o criza mult mai grava. Binecunoscuta teorie a crizei in W este doar forma atenuata a acelor aprecieri. Acum, la mai bine de un an de la izbucnirea crizei datoriilor suverane, optimismul legat de timida redresare de anul trecut a inceput sa se spulbere peste tot in lume.
Dupa “nationalizarea pierderilor” din 2008, atunci cand pierderile bancilor scapate de sub control au fost acoperite din bani publici, fara a se schimba insa modul de functionare al acestor institutii, datoriile au impovarat bugetele statelor, necesitand apoi programe de austeritate, iar jocul creditarilor, respectiv cresterea generala a dobanzilor, mai ales pentru creditele cerute de statele considerate cu risc, si declinul economic cu scaderea PIB-ului au dus, pe rand, la riscul de incapacitate de plata al Greciei si apoi al Irlandei si al Portugaliei si, in fine, punerea in discutie a solvabilitatii Spaniei, Italiei si chiar a Frantei sau a Angliei.

Problema Greciei
Ajutorul financiar primit de Grecia este considerat de aceasta nu atat ca un ajutor acordat statului grec, ci ca un mijloc prin care bancile creditoare sa-si primeasca banii inapoi cu dobanzi mereu crescute. Cu alte cuvinte, aici se spune ca sistemul financiar-bancar care a dus la declansarea crizei initiale din 2007-2008 face mai departe jocurile, conducand la noi acumulari de capital pe baza contribuabililor si pastrand economia in declin, intr-un stres si o nesiguranta mereu mai mare, si impunand noi masuri de reorganizare statelor si noi restrictii contribuabililor. Conditiile de reformare impuse Greciei, pentru primirea acestor bani, au condus la o scadere si mai rapida a economiei si, prin urmare, la o agravare a situatiei financiare. Masurile cerute si implementarea lor au fost interpretate chiar ca o incalcare a suveranitatii Greciei. Astfel, Costas Douzinas si Petros Papaconstantinou, în cotidianul britanic The Guardian, vorbeau chiar de atitudinea colonialista a Bruxelles-ului.
Privind din cealalta parte, lucrurile stau insa cu totul altfel. Germania este in prezent principalul contributor la acest ajutor. In anii ’90 cei din fosta Germanie Federala erau exasperati de eforturile necesare pentru integrarea fostului RDG. Acum, electoratul german nu poate intelege de ce, dupa ce a fost fortat sa plateasca pentru a acoperi pierderile unor banci, trebuie sa stranga cureaua pentru a acoperi deficitul Greciei, care ani de zile s-a indatorat peste masura. Iar starea de spirit din tarile nordice nu e cu nimic mai buna. Nemultumirile apar si cresc astfel in toate partile, chiar daca motivele pot parea la prima vedere diferite. Si nemultumirile degenereaza prea adesea in excese nationaliste…
In schimb nu se vad nici un fel de rezultate. In pofida ajutoarelor acordate Greciei, conform Bloomberg, in prezent, investitorii pietei derivatelor de credit default swap (CDS) iau in calcul o probabilitate de 98% ca Grecia sa intre in incapacitate de plata in viitorii cinci ani. Mereu mai multi analisti considera ca programele de masuri nu functioneaza si ca Grecia va intra intr-un timp scurt in incapacitate de plati, unii plasand acest moment chiar pe parcursul acestei toamne. Retrogradarea si perspectiva negativa in evolutia ratingului acordat Spaniei si Italiei (ca sa nu mai vorbim de Grecia, Irlanda si Portugalia), iar, mai nou, si retrogradarea de catre Moody’s cu o treapta a ratingului unor banci franceze, precum Societe Generale si Credit Agricole, prezente si pe piata din Romania prin BRD, respectiv prin divizia elena Emporiki Bank, reprezinta doar un aspect al acestei evolutii. Riscul de contaminare este extrem de ridicat deoarece sume imense din datoriile Greciei si ale celorlalte state privesc banci din Franta, Germania, Anglia si nu numai. Astfel, bancile germane detin 22 de miliarde de dolari din datoria Greciei, cele din Franta, aproape 15, iar cele din Anglia, peste 3 miliarde, in timp ce bancile elene detin aproape 63 de miliarde. Si, evident, falimentarea acestora ar avea repercusiuni severe asupra economiilor tarilor in care sunt prezente. Si nu trebuie sa uitam ca Italia si Spania – care se confrunta astazi cu dificultati importante – sunt mult prea mari pentru a putea fi salvate prin masuri similare celor de care au beneficiat Grecia, Irlanda sau Portugalia.
Sunt  multe voci, atat in Grecia, cat si in Germania sau in alte tari, care cer sau recomanda iesirea Greciei din zona euro, ca singura masura rezonabila. Sunt insa si mai multi cei care avertizeaza ca astfel s-ar produce un dezastru nu numai pentru Grecia, care ar suporta pierderi de peste jumatate din PIB, intrand cu siguranta in incapacitate de plata si intr-un grav blocaj economic, dar si pentru restul tarilor din zona euro si nu numai. Astfel, prin contaminare ar urma sa apara un lant de cel putin alte 3-4 tari care sa intre in incapacitate de plati si, in final, insasi ideea unei monede unice ar fi compromisa. Iar criza astfel declansata ar urma sa afecteze grav intreaga economie mondiala. Este si motivul pentru care cancelarul german, Angela Merkel, se straduieste din rasputeri sa impiedice o astfel de evolutie, incercand sa conduca o politica in tandem cu Franta.

Analiza lui George Soros
Dar pericolul nu vine doar din partea Greciei. Asa cum avertiza si George Soros, riscul incapacitatii de plata priveste nu doar Grecia, ci, de asemenea, Irlanda si Portugalia. In acelasi timp, referindu-se la pozitiile exprimate in Germania de cei care cer iesirea Germaniei din zona euro, pentru a nu mai trebui sa acopere pierderile altora, ei fiind astazi principalii contributori la fondurile de ajutorarea a tarilor in dificultate, Soros trage un serios semnal de alarma. Publicul german inca crede ca are de ales in privinta sustinerii euro sau abandonarii monedei unice. Aceasta este o greseala. Moneda euro exista, iar activele si datoriile din sistemul financiar sunt atat de dependente de ideea unei monede unice incat prabusirea euro ar cauza o criza care nu ar mai putea fi controlata de guverne. Cu cat le va lua mai mult germanilor sa-si dea seama, cu atat pretul platit de ei si de lumea intreaga va fi mai mare. In plus, domnia sa avertizeaza ca autoritatile au ajuns la capatul drumului cu politica de amanare dusa pana acum. Chiar daca o catastrofa poate fi evitata, un lucru este sigur: presiunea de a reduce deficitele va împinge zona euro intr-o recesiune prelungita. Acest scenariu va avea consecinte politice incalculabile.

Statele Unite ale Europei
Ceea ce cere Soros este creerea unei Trezorerii a zonei euro, astfel fiind necesara o noua abordare pentru a evita o noua mare depresiune. Nu este insa o problema simpla. In joc este, de fapt, schimbarea radicala a actualului statut al  Uniunii Europene si trecerea la un stat federal, deci implicit la cedarea din partea fiecarei tari a unor prerogative esentiale ce tin de statutul lor de tari suverane. Este, de fapt, vorba aici despre o carenta grava cu care a pornit de la bun inceput moneda unica europeana. Nu este posibil sa faci sa functioneze o moneda care nu are o sustinere fiscala si economica reala. Iar aceasta sustinere nu poate fi asigurata atat timp cat fiecare stat duce propria lui politica financiara, fiscala, economica. Problema este cunoscuta deja de la introducerea monedei unice, dar s-a sperat ca – treptat – politicile diferitelor state se vor putea armoniza si se va putea trece spre o uniune de tip federal. Nu a fost insa cazul si criza a impins lucrurile pe marginea prapastiei.
Astazi, de fapt, se pare ca exista doar doua solutii reale. Una, renuntarea la euro, ceea ce conform majoritatii analistilor ar fi o tragedie, sau trecerea la un stat european federal de tipul Statelor Unite ale Americii, ceea ce ar insemna renuntarea din partea statelor europene la propria lor suveranitate. Deocamdata insa orice incercare de intelegere, ce conduce chiar si la o minima pierdere a suveranitatii, a esuat. Nu sunt putini cei care interpreteaza diferitele declaratii tocmai in sensul fortarii guvernelor de a accepta aceasta transformare radicala. Si timpul preseaza, iar, asa cum avertiza si Soros, incercarile de pana acum nu au facut si nu fac decat sa agraveze lucrurile, demersurile actuale nereprezentand, asa cum se spera, un al treilea drum, ci alunecarea spre un adevarat dezastru ce ar urma sa culmineze cu desfiintarea monedei euro si, in acelasi timp, cu prabusirea intr-o criza globala extrema. Multe propuneri, precum cea a creerii unor obligatiuni comune a  zonei euro, chiar daca ar putea da pe moment o gura de oxigen, nu ar face decat sa complice si mai mult o situatie si asa extrem de greu de gestionat, dupa cum aprecia cancelarul german Angela Merkel, care afirma ca este o varianta absolut gresita, restaurarea stabilitatii uniunii monetare necesitand o abordare pe termen lung, pas cu pas, domnia sa declarand ca: Trebuie – si aceasta este o lectie! – sa ne indepartam de o uniune a datoriilor si sa mergem catre o uniune sustenabila, a stabilitatii. Dar presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, anunta miercuri ca Executivul UE va prezenta in curand proiecte pentru introducerea acestor obligatiuni comune ale zonei euro. Dar… cu sau fara modificari in actualul acord de functionare a Uniunii Europene? Cu sau fara un control real al Bruxelles-ului? Probabil insa ca pozitia Angelei Merkel nu va putea fi ignorata. Domnia sa aprecia ca Europa nu va putea evita revizuiri ale Tratatului de la Lisabona, astfel incat statele care incalca reglementarile fiscale sa fie pedepsite.

Spre o Europa federala. Analiza domnului Adrian Vasilescu
O incercare timida de trecere spre o politica economico-fiscala unica a Europei a fost avansata la inceputul anului de catre Germania, cu sprijinul Frantei, dar fara rezultate. Acum sunt insa multi care cred ca, in fata unui dezastru mereu mai  evident, tarile vor ceda si vor accepta cedarea macar partiala a propriei suveranitati.
Este de altfel si scenariul pe care a mers in ultimele zile Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, tinand insa sa sublinieze, in acelasi timp, ca previziunile lui reprezinta doar rezultatul propriilor lui analize si nu consecinta unor informatii secrete pe care le-ar detine. Urmarite fara suficienta atentie, afirmatiile lui, conform carora Romania ar urma sa intre in zona euro chiar mai repede decat se spera, ceea ce ar insemna chiar mai repede de 2015, data oficiala pentru adoptarea euro, au creat o adevarata stupefactie. Daca Europa reuseste insa sa faca trecerea la un stat de tip federal, previziunea lui s-ar putea sa se adevereasca. Pentru ca atunci orice stat sau face parte din federatie sau nu. Aminteri avem in continuare o strutocamila de la care nu e de asteptat nimic bun. Cu alte cuvinte, prin trecerea la un stat federal nu mai este loc de diferente de genul: Esti in UE, dar nu in spatiul Schengen! sau Esti in UE, dar nu in zona euro! Atunci lucrurile se simplifica si devin mult mai transante, sau inauntru sau afara, sau faci parte din federatie sau nu. In acelasi timp, problemele de coeziune, de reforme etc., se rezolva de la sine prin hotararile si masurile explicite si imperative ce vin de la Bruxelles fara sa fie conditionate de vointa sau priceperea unui guvern sau parlament dintr-o tara sau alta. Diferentele imense din punct de vedere al dezvoltarii nu reprezinta un impediment, la fel cum nu deranjeaza diferentele dintre Roma si Sicilia, de exemplu, sau dintre Bucuresti si Vaslui. Si acesta este un scenariu deloc imposibil.

Pozitia Romaniei in noul stat federal
Noul stat federal are nevoie sa fie cat mai puternic, sa dispuna de cat mai multe resurse, naturale si umane. Si Romania, chiar daca a fost si este prost guvernata, este o tara bogata si cu datorii minore fata de cele cu care se prezinta celelate tari europene. Este astfel o tara importanta, atat prin resurse, cat si prin pozitie si prin potential. O tara absolut dezirabila pentru a fi integrata intr-o uniune federativa in care nu mai conteaza viciile, tarele si coruptia propriei conduceri, care oricum ar urma sa piarda fraiele puterii in favoarea Bruxelles-ului.
O astfel de evolutie a spatiului european ar corespunde exact drumului deschis acum jumatate de secol de parintii Uniunii Europene si conduce la o Europa mult mai puternica, ajuta la depasirea reala a crizei datoriilor suverane, corespunde tendintelor de globalizare, intareste pozitia Europei pe piata globala si transforma euro intr-o moneda cu adevarat puternica. Cel putin in principiu… Caci o astfel de schimbare naste si nenumarate probleme si semne de intrebare. In primul rand, cine si cum va conduce efectiv acest imens stat? Ramane o intrebare deschisa si care, evident, face in ultima instanta diferenta intre rai si iad. Ramane insa de vazut ce va avea sa ne spuna realitatea…
Care vor fi adevaratii castigatori? Este o alta intrebare importanta. Iar aici cred ca putem sa spunem, fara riscul de a gresi, ca acele comunitati care isi poarta inca cu adevarat vie istoria, traditiile si credinta vor fi cele ce vor castiga, indiferent de nivelul lor actual de bogatie, in timp ce acelea care si-au pierdut aceste valori se vor dizolva intr-o masa eterogena, in care fiecare poate cunoaste un succes fulminant de moment, dar in care pana in final se vor pierde precum un campion la cursa de o suta de metri care incearca sa concureze la maraton.
Ce va urma? Un deznodamant imprevizibil si fericit? Un dezastru? Sau, totusi, o interminabila si penibila criza? Cred ca astazi nimeni nu poate da un raspuns credibil la intrebari de acest fel. Dar raspunsurile la aceste intrebari, sunt convinsa ca le vom primi, indiferent ca vrem sau nu, in viitorul nu prea indepartat. Acum, eu vreau sa cred in scenariul de mai sus.