Italia, in criza
Criza datoriilor suverane a inceput cu Grecia, dupa care a inceput sa se vorbeasca de Portugalia si de Irlanda. Situatia era diferita, deoarece Portugalia si Irlanda aveau de suferit in special ca urmare a masurilor de salvare a bancilor. A inceput apoi sa se vorbeasca despre Spania si despre Italia. Irlanda si Portugalia au apelat la sprijin european, iar situatia lor este in continuare incerta. Nu a intarziat sa se vorbeasca chiar si despre riscurile Frantei sau ale Angliei, care nu este insa in zona euro. De data aceasta nu mai avem insa de a face cu tari mici, ci cu unele dintre cele mai mari economii ale Europei. In zona euro, Germaniei, care reprezinta cea mai puternica economie, ii urmeaza Franta si apoi Italia si Spania. Iar Italia are cea de a treia datorie mondiala ca valoare. Este, intr-adevar, o grava amenintare. Se vorbeste demult. Dar de facut nu s-a facut nimic. Acum poate ca cea mai grava consecinta a iresponsabilitatii guvernului grec o reprezinta impingerea Italiei in zona critica. Evident, nu lipsita de importanta este si lipsa de masuri a guvernului italian. Datorita valului de neincredere si bulversarii pietelor, provocate de iresponsabilitatea Greciei, Italia a ajuns acum sa se imprumute cu o dobanda de peste 7%. Este pragul, cel putin psihologic, de intrare in criza. Este pragul la care celelalte tari lovite de criza datoriilor suverane au trebuit sa apeleze la sprijin european. Este pragul incepand de la care o economie are probleme majore sau poate chiar ajunge in imposibilitate de a-si finanta deficitul, adica incepe sa fie amenintata iminent cu intrarea in imposibilitate de plati.
Cu toate ca numaram deja in ani si nu in luni timpul scurs de la momentul din care a devenit evident pentru toata lumea ca Italia se confrunta cu acest risc, guvernul Italiei nu a facut, pana astazi, practic nimic pentru a incerca sa redreseze situatia. Este un timp foarte lung care a fost irosit si care va costa scump. Nu numai pe italieni, ci pe toata lumea. Astazi, Berlusconi este constrans sa demisioneze, dar continua sa se joace de-a Demisionez, dar mai astept. Iar pietele reactioneaza prompt. Cresc, cand pune accentul pe demisie. Scad, cand muta accentul pe asteptare. Faptul ca are probleme cu justitia si ca pozitia de prim-ministru l-a avantajat si continua sa-l avantajeze in acest razboi personal este o realitate, dar este un interes strict personal al domniei sale. Faptul ca acest joc periculos afecteaza grav o lume intreaga, nu numai Italia, este insa tot o realitate si chiar una extrem de grava.
Problemele Irlandei si Portugaliei si problema mult mai grava a Greciei au afectat dur economia Europei si nu numai. Dar ele au reprerzentat echivalentul piscaturii unui tantar fata de atacul unui lup flamand pe care l-ar putea constitui agravarea situatiei datoriei suverane a Italiei. Reactiile spontane de autoaparare ale pietelor sunt prompte si nu prevestesc nimic bun. Demersurile necesare salvarii Italiei se lasa insa asteptate. Iar aceste masuri sunt extrem de importante pentru ca fiecare zi face ca iesirea din acest nou impas sa fie tot mai complicata si mai costisitoare. Iar resursele Europei sunt in scadere, nu in crestere…