Romania, in noul context european al crizei
Cred ca in discutiile despre noul context european al crizei sunt necesare cateva precizari pe care majoritatea analistilor le eludeaza. Grecia nu putea fi lasata sa falimenteze si datorita importantei ei politico-militare care l-a facut si pe Churchill, la Yalta, sa ceara 90% interese in Grecia si doar 10% in Romania. Cu toate ca miscarea comunista in Grecia era extrem de puternica si aducerea Greciei pe un drum democratic a necesitat decenii de eforturi. Acesta reprezinta un aspect important pentru care libertatea de negociere a Romaniei nu se compara cu a Greciei. Dar, probabil, marele handicap al nostru il reprezinta lipsa de credibilitate a reprezentantilor nostri care ar trebui sa negocieze in numele nostru. De aceea ar trebui sa fim mult mai prudenti cand ne evaluam sansele si riscurile. In mod cert este prudent ca Romania sa aiba in actuala situatie economica o datorie publica si un deficit bugetar cat mai mici. Grav este faptul ca datoria noastra, in loc sa scada, creste si a ajuns la valori care, in actuala piata financiara, devin alarmante. Risipa trebuie in mod cert stopata, dar statul trebuie intarit, la fel si solidaritatea cetatenilor. De exemplu, este evident ca este benefic sa ai cat mai putini bugetari. Dar nu poti lasa administratia publica descoperita pentru ca mai mult ai sa pierzi. Poti insa sa informatizezi integral toate sectoarele, pe bani europeni, cu sisteme informatice verificate, care functioneaza de mult timp in majoritatea tarilor vest-europene si atunci sa realizezi disponibilizari sanatoase, care sa nu afecteze functionarea institutiilor. Si, in acelasi timp, tot pe bani europeni, poti sa asiguri recalificarea celor disponibilizati. Atragerea celor 30 de miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile, ar permite Romaniei sa-si asigure o crestere economica, crearea de locuri de munca si, astfel, o cresterea a PIB-ului care, cel putin pentru cativa ani de zile, sa o scape de griji. Daca am reusi si sa ajungem la o rata de colectare normala a veniturilor statului, deficitul bugetar nu ar mai ridica nici o problema. Pentru ca solutia echilibrarii bugetului sta aici, in reducerea evaziunii si in corecta colectare a veniturilor bugetare, nu in taierile de la sanatate si invatamant, care risca sa compromita viitorul tarii pe termen lung. In acelasi timp, trebuie avuta maxima atentie cu directionarea, atat a banilor europeni, cat si a celor din propriul nostru buget. Avem nevoie de investitii in infrastructura, in sustinerea dezvoltarii economice, in atragerea si stimularea noilor investitii, in invatamant, in calificarea si recalificarea fortei de munca. Ne plangem ca avem prea putini salariati. Este adevarat. Dar, plangandu-ne, nu rezolvam nimic. Daca am reusi sa creem locuri de munca platite acceptabil, sunt nenumarati romani plecati in strainatate, ramasi fara venituri acolo, care s-ar putea intoarce. Si avem in tara milioane de oameni pe care nu-i avem prinsi in nici o statistica a Ministerului Muncii care ar putea munci daca ar fi calificati si indrumati spre noi locuri de munca. Problema este ca ar trebui sa se actioneze pentru a stimula creerea acestor locuri de munca si apoi pentru calificarea acestor oameni. Si – nu in ultimul rand – sunt pensionarii pe care ar trebui sa-i ajutam si sa-i stimulam sa munceasca, nu sa-i descurajam.
Resursele actuale, atat din punct de vedere al fortei de munca, cat si al resurselor naturale si al oportunitatilor de afaceri, mai ales in conditiile fondurilor europene nefolosite, ce risca sa fie pierdute, sunt imense! Primim astazi cadou o publicitate imensa datorita Printului Charles. Turismul romanesc ar putea inregistra un adevarat boom. Este cu mult mai mult decat am fi putut visa vreodata. Dar pe ce drumuri sa circule viitorii turisti? Ce servicii li se vor putea asigura? De ce ne complacem in vechea butada Frumoasa tara, pacat ca-i locuita? E minunat ca e locuita! Locuitorii Romaniei sunt minunati! Ar trebui sa fim constienti de calitatile noastre! Prin asta vreau insa sa spun ca ar trebui sa facem si efortul de a le pune in valoare. Viitorul nostru depinde de noi si nu de altii!
Nu trebuie sa asteptam sa vina altcineva sa ne scoata din groapa in care ne-am afundat. De ajutat nu ne putem ajuta decat noi. Si putem! Daca vrem! Daca facem efortul sa intelegem ce se intampla in lume, ce se intampla cu noi, care sunt tarele de care trebuie sa scapam si care sunt atuurile pe care trebuie sa le folosim, daca incetam sa cautam cauza raului la ceilalti, daca intelegem ca viitorul nu poate apartine decat celor care redescopera solidaritatea, indiferent ca vorbim de statele Europei sau de noi insine, daca incepem sa ne pese de ce se intampla in jurul nostru si nu mai asteptam sa vina altcineva sa rezolve problemele de care ne lovim zilnic, daca nu mai acceptam coruptia, minciuna si promisiunile desarte, daca incepem sa ne pese cu adevarat de noi insine si de cei de langa noi!
De noi depinde daca ne vom prabusi striviti de actuala criza si vom cersi un ajutor de la cei bogati sau daca vom reusi sa crestem pe picioarele noastre, asa cum Romania a mai demonstrat ca e in stare si in perioada interbelica, timp in care nu tanjea nici dupa salariile si pensiile din Grecia si nici dupa cele din Italia. Ne-am uitat istoria sau, poate, in multe cazuri, nici nu am stiut-o cu adevarat… E cazul sa aruncam o privire asupra ei pentru a ne readuce aminte sau a descoperi cine suntem si a cuceri increderea in fortele noastre si responsabilitatea fata de propria persoana si fata de tara pe care am primit-o de la strabuni, nu pentru a o lasa de izbeliste, ci pentru a o transmite nepotilor, mai bogata si mai frumoasa. Nu vreau sa fiu patetica, dar stiu ca putem face ca lucrurile sa mearga altfel…