Sanatate si echilibru

Sanatatea e mai buna decat toate… Stim asta, nu degeaba ne salutam urandu-ne “Sanatate!”… Dar sanatatea presupune, inainte de toate, masura si echilibru. Un lucru greu de dobandit, atat in istorie, cat si in viata.
Cand vorbim de sanatate ar trebui sa ne obisnuim ca e greu si periculos sa separam sanatatea trupului de cea a mintii, dar in egala masura si de sanatatea sociala si de ecologie. Daca la inceputurile istoriei omul s-a aflat intr-un echilibru firesc cu natura, in timp s-a erijat in stapan, iar astazi distrugerile pe care le-a provocat sunt deja iremediabile. Schimbarile ne afecteaza insa si pe noi… Poluarea si stresul sunt dusmani pe zi ce trece mai periculosi. Astazi, inclusiv la noi, multe specii de plante cultivate traditional pentru o alimentatie variata si sanatoasa sunt deja disparute sau pe cale sa dispara. Am pierdut nu numai savoarea, gustul atat de placut al roadelor lor, ci si o inegalabila sursa de sanatate. Am fost printre cei mai permisivi din Europa in acceptrarea nu numai a noilor soiuri, ci si a diferitelor substante chimice, potential nocive, folosite in agricultura. Si, de multe ori, ne-am facut din asta un titlu de glorie. A inflorit agricultura? Nu! Din granarul Europei am ajuns un importator major. Iar din punctul de vedere al sanatatii populatiei am ajuns sa ne plasam pe ultimele locuri.

Dupa mai bine de 20 de ani, ne gasim in plin haos al taxelor si al reglementarilor arbitrare, fara sa fi facut inca ordine in titlurile de proprietate. Terenul este intr-o proportie imensa o adevarata parloaga si, in continuare, lipseste orice politica de relansare a agriculturii. Repararea sanatatii tine de sistemul medical. Degradarea sanatatii tine insa de alimentatie, de poluare si de coeziunea sociala. Dar sanatatea unei persoane tine in primul rand de ea insasi. E absurd sa dai vina pe ceilalti. La fel ca intreaga ta viata, depinde in primul rand de tine! Ne-am obisnuit, din pacate, in lunga perioada postbelica, pana in ’89, sa hotarasca altii pentru  noi, asteptand tacuti, precum oile, ce ne-a mai pregatit stapanirea. Si, din pacate, in anii tranzitiei nu am scapat inca de aceasta meteahna. Ni se pare ca noi nu avem niciodata nimic de spus. Hotaraste Europa, hotarasc politicienii…
Din antichitate, cetateanul, omul Cetatii, era implicat, ii pasa si se manifesta. Pasandu-I si manifestandu-se, el asigura coeziunea sociala si bunul mers al Cetatii. Acelasi lucru se intampla in obstea satului si  in orice democratie adevarata.

Speriati de comunism, speriati de tranzitie, astazi, parca suntem speriati de Europa. Neobisnuiti sa ne manifestam in propria tara, suntem si mai putin inclinati sa ne manifestam drept cetateni europeni. Unii nici nu se simt ca apartinand Europei, iar altii au o mentalitate de tolerati, simtindu-se un fel de paria ai Europei. Atunci nu e de mirare ca altii sa ne trateze asa.
Pana nu vom invata sa fim mandri ca suntem romani si mandri ca suntem cetateni europeni, nu vom invata nici sa ne aparam drepturile. Dar orice drept inseamna  si obligatii. Este o obligatie aceea de a te informa, de a intelege, de a gandi, de a discuta si de a lua atitudine. Daca nu faci aceste lucruri, nici nu ai de ce sa te plangi!

Sanatatea sociala vine din cunoasterea si respectarea drepturilor si obligatiilor fiecaruia, vine din faptul ca nici un cetatean nu este indiferent fata de problemele colectivitatii careia ii apartine, indiferent cat de mica sau de mare este aceasta. Trebuie sa fie la fel de implicat in problemele asociatiei de locatari, in problemele comunitatii locale, sat, oras sau judet, in problemele nationale, precum si in cele europene. Europa nu e a altora, ci e a noastra.

Interesele diferitilor membri ai unei colectivitati prezinta intotdeauna aspecte divergente si aspecte de interes comun. Acestea trebuie armonizate intre ele si, in acelasi timp, cu masurile celor care se ocupa de administrarea comunitatii. (Atentie! Nu de conducerea ei, caci nu suntem intr-o dictatura.) Armonizarea presupune insa manifestarea plenara si in cunostinta de cauza a fiecaruia. Absenta deprinderilor care stau la baza acestui proces reprezinta un imens handicap, pe care trebuie sa-l depasim cat mai repede. Depasindu-l, lucrurile vor merge mult mai bine si la noi acasa, in Romania, si din punctul de vedere al integrarii noastre europene.
Un bun exemplu in acest sens il reprezinta in momentul de fata si problema suplimentelor alimentare, a plantelor medicinale si a produselor apicole. Avem un proiect guvernamental in dezbatere publica. Avem o serie de reglementari europene intens analizate si dezbatute de cetatenii Europei.

Problematica priveste in mod direct atat sanatatea noastra, cat si multe aspecte legate de traditii, de interesele economice, la nivel european, national si local. Sute de mii de europeni se agita, dezbat si voteaza.

Pentru noi, atat din punct de vedere economic si al implicatiilor asupra sanselor noastre de a ne ingriji de propria noastra sanatate, cat si din punct de vedere al traditiilor locale, problema prezinta implicatii chiar mai serioase decat pentru alte zone ale Europei. Interesul fata de aceasta dezbatere este insa aproape nul. Nu ne intereseaza traditiile, nu ne intereseaza bunul mers al economiei, nu ne intereseaza sanatatea noastra? Evident, ne intereseaza! Dar consideram ca trebuie sa hotarasca altii pentru noi. Iar apoi ne plangem ca hotararile nu sunt bune…

Atat timp cat nu ne implicam, nici nu avem dreptul sa ne plangem! Trebuie sa invatam acest lucru! Nu este vorba doar de problema reglementarii suplimentelor alimentare, nu este doar o problema a terapiilor naturale, nu este numai o problema a presiunii exercitate de atatea decenii de medicamentele de sinteza impotriva traditiilor, impotriva produselor naturale. Exista, fara indoiala, partizani de ambele parti. E normal sa se exprime ambele tabere.
Este insa vorba de o problema de sanatate sociala. Este vorba despre faptul ca succes nu pot avea decat persoanele, colectivitatile si natiunile constiente de interesele lor, care se implica si, pentru a se implica in cunostinta de cauza, incep prin a se informa. Pentru ca le pasa! Le pasa de ei, le pasa de viitorul lor. In acest sens, as vorbi mai degraba nu de dreptul la sanatate, ci de obligatia la sanatate. De obligatia fata de sanatatea sociala, de sanatatea obstei, fie cea sateasca, fie cea europeana.

Inainte de intrarea in era internetului s-a spus ca dezbaterea publica tinde sa devina imposibila pe masura ce ne indepartam de obstea sateasca si de mica cetate in care se puteau organiza dezbaterile in agora cetatii. Astazi, internetul ne ofera cea mai buna agora pentru realizarea unei dezbateri de succes. Internetul nu ne poate asigura insa si constiinta de cetatean al Cetatii. El ne poate informa, ne poate provoca, ne poate asigura spatiul de exprimare si de dialog. Noi trebuie insa sa venim cu vointa, cu dorinta de exprimare, sa venim cu mentalitatea de membri responsabili ai Cetatii, care isi asuma obligatia de a veghea la sanatatea obstei.