Statul minimal

Discutiile despre structura, functionarea, justificarea si menirea statului sunt, pentru a spune asa, vechi de cand lumea si nu au contenit din antichitate pana azi. Iar imaginatia teoreticienilor nu a lasat neexploatata nici o tentatie, acoperind toate formele posibile de modele opresive sau destructurante. Ele par insa sa imbrace, in momentul de fata, in jurul ideii de stat minimal, o noua virulenta si sa ocupe un loc mereu mai vizibil in spatiul nostru public si politic, tinzand sa justifice initiative legislative, infiintari de noi partide si miscari greu de definit. Este si motivul pentru care devine necesar sa ne aplecam atentia asupra acestui subiect. El nu este o inventie romaneasca, dar este stindardul unei adevarate campanii pe meleagurile noastre.

Folosindu-se de nemultumirea fireasca a oricarui cetatean in fata taxelor si impozitelor pe care trebuie sa le plateasca si in fata a numeroase greseli si abuzuri ale politicului si ale administratiei statului, este simplu de atras simpatizanti in jurul ideii de reducere a birocratiei si a taxelor. Este cert ca birocratia, indiferent ca vorbim de administratia publica sau de cea privata, trebuie redusa la minimul necesar. De asemenea, este cert ca taxele si impozitele trebuie simplificate si reduse cat este posibil de mult. Pentru aceasta ne stau insa la indemana multiple solutii si, inainte de toate, informatizarea. Iar astazi coruptia poate fi combatuta eficient tot cu ajutorul informaticii care face ca transparenta impusa prin lege sa poata deveni un real instrument de control. Trebuie doar sa facem publice, pe internet, in timp real, modul de utilizare a tuturor banilor publici, dand astfel accesul mass-mediei si societatii civile sa exercite un control total si imediat. Aceasta este intr-adevar o problema, dar obligatiile de care trebuie sa se achite statul intr-o democratie reprezinta o cu totul alta poveste… Daca te doare capul incerci sa-l tratezi, nu sa-l tai! Daca un copil nu e cuminte, nu-l arunci la gunoi, ci incerci sa-l educi! De aruncat e usor, de schimbat e mai greu. Dar sunt insa lucruri care nu pot fi aruncate…

Statul democratic

Atunci cand discutam astazi despre stat, ne referim in mod normal la modul in care statul democratic a evoluat in secolul al XX-lea. Nu ne referim nici la dictaturile de dreapta sau de stanga si nici la diferitele teoretizari excentrice, care au putut merge pana la propunerea de inlocuire a statului cu anarhia.

Cand discutam despre statul democratic modern ne referim in general la trei modele.

In primul rand la cel englez, asa cum s-a conturat el ca monarhie constitutionala, dupa revolutia din secolul al XVII-lea, beneficiind de o constitutie formata din mai multe categorii de norme scrise sau de cutume care s-au adunat in timp, dintre care cea mai veche o constituie Magna Charta Libertatum din 1215. Absenta unui text constitutional propriu-zis nu a impiedicat insa democratia engleza sa reprezinte de-a lungul a mai bine de trei secole un exemplu pentru intreaga lume. Este dovada cea mai evidenta ca aceasta constitutie nu reprezinta o structura formala, arbitrara, ci ofera un continut organic, inteles si acceptat, al carui spirit si coerenta denota o stabilitate peste secole mult mai mare decat o poate conferi un text de referinta. Ea denota vointa si capacitatea, atat a casei regale si a clasei politice, cat si a societatii civile, de a asigura stabilitate, progres si bunastare si nu dispute sterile si derapaje de la democratie.

Apoi trebuie sa avem in vedere democratia americana, aparuta in urma revolutiei din secolul al XVIII-lea, care a condus la constitutia din 1787, cea mai veche constitutie scrisa din lume, care functioneaza neintrerupt de la adoptarea ei.

Si, in fine, avem ca exemplu statul francez asa cum s-a constituit el in urma revolutiei din 1789, cu adoptarea unei prime constitutii, urmate apoi, de-a lungul anilor, de nenumarate altele, ultima datand din 1958, dar amendata pana in prezent de nu mai putin decat de 17 ori.

Daca ne referim la stat din perspectiva vietii economice si a statutului cetateanului, democratiile europene si nord-americane sunt extrem de asemanatoare. Si merita sa subliniem in plus faptul ca, la acest nivel, diferentele dintre monarhiile constitutionale si statele republicane sunt practic nesemnificative. La nivelul vietii economice si a drepturilor si obligatiilor cetateanului, democratia engleza si cea franceza, de exemplu, sunt chiar mai asemanatoare decat cea franceza si cea americana. Iar problema pe care o ridica astazi doctrina statului minimal nu are de fapt de a face cu caracterul republican sau monarhic, ci cu drepturile cetateanului si cu obligatiile statului.

De ce avem nevoie de stat

In fond, de ce avem nevoie de stat? Bineinteles, statul este titular al suveranitatii si personifica, din punct de vedere juridic, natiunea. Referindu-ne la cetateni, trebuie sa avem grija sa nu confundam statul cu societatea. El reprezinta doar o institutie care trebuie sa apere si sa satisfaca cerintele si interesele cetatenilor. Sub acest aspect, statul modern trebuie sa asigure apararea, atat a cetatenilor in ansamblul lor, cat si a fiecaruia dintre ei, de orice fel de agresiune. Pentru aceasta fiind nevoie de armata, politie si justitie. Acestea reprezinta singurele institutii ale statului aceptate de doctrina propriu-zisa a statului minimal.

Dar in statele democratice de astazi se considera ca statul trebuie in egala masura sa asigure accesul la sanatate si educatie al tuturor cetatenilor si o asistenta sociala necesara celor care din diferite motive se afla in situatia de a nu se putea descurca singuri. In plus, asa cum a demonstrat-o si criza din 2008, economia de piata, pentru a putea evita derapajele, necesita prezenta unor reglementari care sa-i asigure stabilitatea. Si, in mod evident, functionarea institutiilor necesare satisfacerii acestor cerinte necesita un buget acoperit din contributiile cetatenilor. Ca atare, statul are nevoie de un sistem de colectare, distribuire si control al acestor resurse financiare. Ansamblul acestor institutii trebuie coordonate, fiind astfel nevoie de guvern si trebuie sa functioneze conform unor reguli stabilite, in conformitate cu cerintele si optiunile cetateniilor. Este astfel nevoie de un for al reprezentantilor acestora care sa stabileasca aceste legi, sa numeasca si sa controleze guvernul, este adica nevoie de parlament. In plus, este in discutie prezenta regelui sau a presedintelui. Acesta poate avea un rol strict de reprezentare, ca in Germania, un rol de mediator, asa cum era prevazut si in Romania, sau un rol decizional ca in America sau in Franta.

Mai este insa o problema. Deja din antichitate activitatea economica a necesitat aparitia unei monede. Emiterea si controlul acesteia a revenit totdeauna statului, respectiv bancii nationale. Adeptii statului minimal ajung sa conteste chiar si aceasta atributie a statului, pretinzand ca si emiterea si controlul monedei ar trebui sa fie trecute in sfera privata. Mai mult chiar, majoritatea democratiilor europene, pentru a putea functiona cu taxe cat mai mici, dar in acelasi timp sa poata oferi populatiei servicii cat mai ample si de cat mai buna calitate, detin in proprietate si o serie de resurse naturale si de intreprinderi. Acestea functioneaza la fel cu cele private, dupa aceleasi reguli si in baza acelorasi conditii de concurenta impuse de piata libera. Inclusiv managementul se desfasoara conform acelorasi reguli prezente in intreprinderile private si realizeaza in general aceeasi rata de profit. Singura diferenta consta in faptul ca profitul reprezinta venit al statului. Evident, acte de coruptie au existat si apar in mod frecvent in toate epocile si in toate tarile. Dar de aici pana la o structura care sa functioneze doar pentru propriul interes e o alta poveste. Acest sistem nu-l disloci insa desfiintand statul! Atunci de-abia dai frau liber mafiei taxelor de protectie. Iar fenomenul il putem lesne intelege, apeland la istoria mafiei italiene sau a celei americane.

Statul si drepturile omului

Daca ne uitam mai atenti in istorie, vedem ca de la clasica monarhie neconstitutionala s-a trecut treptat la republica sau la monarhia constitutionala, odata cu emanciparea burgheziei si dezvoltarea revolutiei industriale, pentru ca apoi egalitatea de drepturi si accesul la bunastare sa se extinda treptat in secolele XIX si XX cuprinzand cel putin in principiu intreaga populatie. Astfel, drepturile naturale, prezente in traditia medievala si teoretizate in timpul Iluminismului de catre filosofi precum John Locke, au evoluat treptat in intelesul si modul lor de abordare pana la intelesul modern al drepturilor omului, acestea fiind drepturi fundamentale, inalienabile, la care fiecare are dreptul in mod inerent, prin simplul motiv ca este o fiinta umana. Evolutia lor a culminat cu adoptarea la Paris, in 1948, de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Apoi in 7 decembrie 2000, in cadrul Consiliului European de la Nisa, a fost proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Iar includerea acestei Carte in Tratatul de la Lisabona a condus la obligatia tuturor institutiilor europene si a statelor membre de a respecta prevederile acestei Carte. Conceptele principale pe care sunt structurate cele sase capitole sunt demnitatea, libertatea, egalitatea, solidaritatea, cetatenia (drepturile cetatenesti) si justitia. Securitatea si asistenta sociala, protectia sanatatii si dreptul la educatie sunt stipulate in mod expres.

Ce inseamna statul minimal 

Statul minimal inseamna, de fapt, abdicarea de la aceste prevederi sus-mentionate. Este adevarat, nu in sensul de interzicere formala a unor drepturi, ci prin anularea de facto a acestora pentru toti cei care nu dispun de mijloacele financiare necesare. Ai bani, mergi la scoala. Nu? Stai acasa si ramai analfabet! Ai bani, ai acces la asistenta medicala. Nu? Poti sa mori linistit! Ai bani inseamna ca ai ce sa mananci. Nu? Poti sa mori linistit de foame. Astfel, este anulata complet ideea de solidaritate si este proclamat un individualism absolut.

Dictatura capitalului

Fata de traditia medievala, emanciparea burgheziei a condus treptat la dezvoltarea comertului si la cresterea importantei banului, a lichiditatilor. De la importanta proprietatatii imobiliare, s-a trecut treptat la importanta actiunii, a face, a produce, a sti, pentru ca apoi sa se treaca treptat la supraevaluarea banului, a capitalului, a capacitatii de a specula. Iar capitalurile speculative sunt cele care au trecut in prim planul lumii de astazi. Daca acum o suta de ani era important sa stii, sa fii in stare sa produci, s-a ajuns acum cincizeci de ani ca esential sa devina sa stii sa vinzi, pentru ca astazi centrul de greutate sa se mute pe accesul si manipularea capitalului.

Dezvoltarea economica si sociala a ultimelor secole s-a caracterizat prin dezvoltarea clasei de mijloc, considerata ca baza a progresului si stabilitatii unui stat democratic. Pana de curand, in statele dezvoltate si mai ales in S.U.A., clasa de mijloc, a celor care stiau, produceau, vindeau, s-a aflat intr-o continua dezvoltare in timp ce numarul celor defavorizati era in scadere. Acum, in special de la inceputul crizei din 2008, procesul s-a inversat, clasa de mijloc a incepand sa se restranga si sa creasca rapid numarul celor defavorizati. Si tocmai acum se accentueaza presiunea celor care militeaza pentru statul minimal, de a reduce si, in final, de a anula sprijinul datorat acestora, respectiv de a le anula accesul la educatie si sanatate. Absenta accesului la educatie inseamna implicit interzicerea accesului la bunastare, adica, in mod necesar, conduce la o segregare a societatii, la aparitia ghetourilor celor condamnati la un trai subuman. Din pacate, in Romania acestea sunt deja prezente.

Sfarsitul democratiei

Lipsa accesului la educatie mai ridica insa o grava problema. Pe cea a votului universal. Democratia presupune drepturi egale, deci votul universal. Dar presupune in acelasi timp votul in cunostinta de cauza. Deci al unor oameni informati si care inteleg problemele si mersul Cetatii. Aceasta intelegere necesita insa, in mod evident, o suficienta pregatire. In abesenta ei, votul va fi rezultatul unei simple manipulari sau va fi chiar tranzactionat, licitat si cumparat. Situatie prezenta acum un secol in multe democratii, iar astazi un flagel al Romaniei. Iesirea din acest impas nu se poate realiza decat prin educatie. Statul minimal, prejudiciind educatia, nu poate decat sa adanceasca acest impas, sa creasca numarul voturilor tranzactionate sau sa renunte la votul universal, adica la orice urma de democratie.

Doctrina statului minimal a prins avant in contextul globalizarii in care interesele marelui capital sunt deja transfrontaliere. In urma liberalizarii pietelor, opozitia cu forta statala nu mai provine atat din existenta frontierelor, cat din din cauza functiei statului de reglementare a pietelor. Dar ce inseamna relaxarea excesiva a acestora? Asa cum s-a vazut, in criza din 2008, absenta unor reglementari adecvate a condus la asumarea unor riscuri absurde, pentru a nu le numi fraude, de catre marele capital si a condus la pierderi in sectorul privat care creau pericolul unei blocari a pietelor. Pentru evitarea unui astfel de blocaj s-a recurs la nationalizarea pierderilor, adica la suportarea de catre stat, adica de catre contribuabili, a pierderilor suferite de capitalul privat. De aici, o supraindatorare a statelor, venita peste datoriile acumulate ca urmare a doctrinei dezvoltarii pe credit, doctrina supralicitata tot in urma expansiunii capitalului speculativ. Acelasi capital, considerand ca statele prezinta acum un grad crescut de risc, a crescut dobanzile impingand statele spre insolventa. Si, constatand aceasta supraindatorare a statelor, se sustine necesitatea desfiintarii lor de facto.

E o practica pe care o cunoastem din vechime. Imi place casa ta, dar tu nu vrei sa mi-o vinzi. Te conving ca nu e confortabila si te conving sa te imprumut pentru a ti-o moderniza. Apoi te somez sa-mi platesti datoria cu dobanzi crescute si, cum tu nu poti onora platile, iti iau casa. Daca persoanele private au fost supuse unui astfel de tratament deja din vechime, acum a venit randul statelor. Dar desfiintarea statelor sau trecerea la asa-numitul stat minimal reprezinta, de fapt, renuntarea la drepturile fundamentale ale omului, asa cum le cunoastem astazi ca fiind definitorii pentru un stat democratic.

Oameni sau bani?

Astfel, statul minimal nu priveste doar o dezbatere cu priviree la structura si organizarea statului, ci, inainte de toate, o discutie cu privire la democratie si la drepturile omului. In discutie este, de fapt, trecerea de la o civilizatie centrata pe om la o civilizatie centrata pe ban.

Solidaritatea reprezinta o trasatura fundamentala a societatii. Sub o forma elementara o gasim ca element fundamental al multor specii de vietuitoare. Pentru om, indiferent ca ne referim la comuna primitiva, la obstea sateasca, la cetatea greaca sau la statele moderne, solidaritatea a reprezentat, in permanenta, forta de rezistenta si factorul de progres al acestor societati. Dragostea crestina, prietenia, familia, toate sunt forme de expresie ale unui profund sentiment de solidaritate. Dar viata moderna face ca oamenii sa fie mereu mai insingurati.

Intr-un sat, toti se cunosc unii cu altii, se saluta cand se vad si se ajuta reciproc. Intr-un megalopolis, oamenii trec pe strada unii pe langa altii aproape fara sa se vada. Cand esti la restriste nu e nimeni acolo sa te ajute. De aceea, solidaritatea, in lumea moderna, nu se mai poate manifesta doar spontan intre oameni, ajutorul spontan aparand doar prin accident si nu ca regula. Este tocmai motivul pentru care solidaritatea trebuie sa fie garantata de stat, pentru ca ea nu trebuie sa se manifeste doar prin accident, ci de ea trebuie sa beneficieze toti cetatenii. Evident, ca diferite structuri nonguvernamentale pot actiona in spiritul solidaritatii, dar nu au cum sa acopere toate situatiile. Garantarea trebuie sa vina de la stat.

Egalitatea de sanse este sortita sa reprezinte o vorba goala atat timp cat nu au toti acces la un invatamant de calitate. Ori disponibilitatile materiale ale familiilor sunt evident extrem de diferite. Si mereu mai multe familii sunt in situatia de a nu putea suporta nici macar costurile adiacente unei scolarizari gratuite, iar din pacate multi parinti nici nu sunt constienti de necesitatile reale ale copiilor. Asistam astfel la cresterea abandonului scolar, iar obligativitatea invatamantului risca sa devina o vorba goala. De aceea, statul trebuie sa asigure atat protectia minorilor, cat si accesul lor real la un invatamant de calitate. Si prin aceasta dreptul in continuare la o viata decenta.

Statul ca administrator

Doctrina statului minimal considera ca statul este un prost administrator, in timp ce privatul ar fi un bun administrator. Eficienta, randamentul, capacitatea de a genera profit a sectorului privat sunt aduse ca argumente. Se uita insa ca acestea sunt posibile datorita multiplelor falimente care curata zona privata. Care scot din piata managementul defectuos de proasta calitate. Si, in acelasi timp, uita sa sublinize ca sectorul privat este orientat strict pe generarea de profit. De unde tendinta permanenta de incalcare a drepturilor consumatorilor si, de multe ori, si ale angajatului. Este tocmai motivul din care a devenit tot mai important serviciul public, al statului, de aparare a drepturilor consumatorilor. Daca statul isi pierde aceasta atributie cine va mai putea apara consumatorul de abuzurile permanente ale firmelor producatoare de bunuri si servicii? Si asa apararea in fata politicii de monopol a devenit mereu mai precara… Ideea conform careia concurenta i-ar inlatura pe cei ce incalca drepturile consumatorilor cred ca s-a dovedit deja de nenumarate ori a fi falsa.

In plus, o firma privata de invatamant sau de sanatate nu va asigura niciodata aceste servicii pentru cei care nu au mijloacele de a le plati. Deci, in absenta statului, acestora le vor fi interzise aceste servicii. Prezenta in piata si a unor jucatori privati poate fi benefica din punctul de vedere al dezvoltarii standardelor de calitate. Si, peste tot, inclusiv la noi, sunt nenumarate firme private, atat in domeniul sanatatii, cat si al educatiei. Controlul statului ar trebui insa intarit pentru a evita transformarea unitatilor de invatamant in simple oficii de vanzare a diplomelor, asa cum s-a constat in scandalurile din anii trecuti.

Utopia cea noua

Astfel, este greu de crezut ca statul minimal ar putea fi functional, el reprezentand mai degraba o utopie, la fel precum multe altele vehiculate de-a lungul secolelor. Dar el ar conduce in primul rand la anularea valorilor ce tin de drepturile omului si la desfiintarea practicilor si a ideii de democratie. Ar conduce astfel la desfiintarea statului asa cum este el definit si conceput si cum functioneaza astazi in cadrul Uniunii Europene. La fel cum s-a ajuns de-a lungul timpului la diferitele dictaturi de stanga sau de dreapta, statul minimal inseamna angajarea pe drumul sigur spre dictatura capitalului. Spre renuntarea la ideea valorii omului, prin insasi calitatea lui de om, renuntarea la drepturile lui fundamentale si acceptarea doar a drepturilor ce decurg din capitalul posedat sau manipulat de catre el. Inseamna astfel desfiintarea democratiei si trecerea la o capitalocratie, la o suveranitate a capitalului, la o dictatura a capitalului. Multi adepti ai statului minimal isi permit sa-si catalogheze orice opozant drept comunist. Dar incercarea de a apara principiile de baza ale statului democratic din Uniunea Europeana nu cred ca poate fi catalogata drept derapaj comunistoid. Nu cred ca poate fi stabilita vreo asemanare intre democratiile europene si dictatura comunista. In schimb, cred ca din punct de vedere al indepartarii fata de cerintele fundamentale impuse unui stat al Uniunii Europene exista riscuri reale ca evolutia unui stat minimal sa conduca la incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului, precum s-au inregistrat in diferitele dictaturi de dreapta sau de stanga.

Sansa noilor tehnologii

Faptul ca statul trebuie reformat este evident. El trebuie reformat prin exploatarea tuturor avantajelor pe care le ofera noile tehnologii. La fel cum intreaga societate si mai ales sectorul privat sunt in curs de reformare. Noile tehnologii permit crearea unui stat mult mai suplu, cu mult mai putina birocratie si ca atare cu costuri mult mai mici, implicand deci taxe si impozite mai mici. Si, mai ales, cu o mult mai mare transparenta, permitand astfel identificarea si eliminarea mult mai eficienta a coruptiei. Insa doar odata cu informatizarea adecvata a tuturor institutiilor statului. Si aceasta nu inseamna slabirea statului, ci, dimpotriva, intarirea lui si intarirea simultana a controlului efectuat de catre fiecare cetatean. Trecerea de la exprimarea cetatenilor doar prin vot, din patru in patru ani, la exprimarea lor zilnica prin controlul activitatii si rezultatelor curente ale statului, ale diferitelor lui organisme, prin exprimarea propriilor pozitii fata de diferitele probleme ale Cetatii. Daca pana acum o astfel de abordare era utopica, acum ea incepe sa devina real posibila. Iar evolutia tehnologiilor este, oricum, mai rapida decat ritmul de schimbare posibil de realizat in privinta conceptiilor, cunostintelor si deprinderilor noastre.

Noile tehnologii permit ca multe principii si deziderate democratice, pana acum mai mult teoretice, sa poata deveni pentru prima data si reale. Ca tocmai in acest moment sa abdicam de la pricipiile statului democratic si sa ne lasam atrasi de mirajul unei noi utopii, cea a statului minimal, ar reprezenta, cred, o greseala impardonabila.