Tendinte alarmante in zona euro

Poate mai grava chiar decat nervozitatea si volatilitatea pietelor este tendinta actuala ce a inceput sa devina evidenta din punctul de vedere al politicii bancilor. Constituirea Uniunii Europene si apoi a zonei euro a condus la o continua dezvoltare a intrepatrunderii economiilor. In particular, bancile au inceput sa se extinda mereu mai mult dincolo de granitele tarii de origine, dezvoltandu-si activitatea in celelalte tari comunitare si apoi, treptat, pe masura ce s-a accentuat procesul general de globalizare, si pe celelalte piete, in special, pe cea asiatica. Ori in momentul de fata asistam exact la procesul invers. Nu numai ca bancile europene incep sa se retraga de pe pietele indepartate, precum cea asiatica, dar incep sa se retraga chiar si de pe pietele euopene altere, concentrandu-se mereu mai mult pe propria piata nationala. Anglia tinde sa se retraga inclusiv de pe piata euro! Cele mai amenintate sunt tarile est-europene, nu neaparat din cauza valorii datoriei suverane si nici din cauza situatiei reale a economiei lor, ci mai ales din cauza modului in care este privita zona. Aceasta lumina nefavorabila se datoreaza, in parte, lipsei de interes pentru o analiza mai atenta. O judecata de tipul: Nu am timp de pierdut cu ei, mai simplu, ii elimin din lista mea de prioritati… Dar, in parte, aceasta se datoreaza si impredictibilitatii majore a acestui spatiu politic, coruptiei si continuelor variatii ale unei legislatii mult prea stufoase si aplicate in mod arbitrar. Iar dintre aceste tari, in mod evident, la loc de frunte face parte si Romania.

Fenomenul de retragere a bancilor pe propriile piete este poate cel mai evident in ceea ce priveste bancile germane si austriece, dar priveste in egala masura si bancile franceze. Asigurarile date de cancelarul german, ca va urmari cu atentie miscarile de capital dintre bancile mama si sucursale, pentru a preintampina efectele negative ce ar putea decurge de aici, sunt importante, dar modul in care va putea contracara in mod eficient acest proces nu este inca clar…

Cum sistemul nostru bancar, cu exceptia CEC-ului, a fost privatizat, iar capitalul este esentialmente strain, acest fenomen risca in scurt timp sa conduca la grave dificultati de finantare a datoriilor. Si trebuie sa nu uitam ca datoria Romaniei s-a triplat in ultimii trei ani. Faptul ca situatia noastra ar fi mai buna decat acum trei ani este mai mult decat discutabil, dar faptul ca aceasta situatie este extrem de periculoasa este o certitudine. Politica bancilor priveste, fara indoiala, incercarea lor de a-si concentra capitalul si a-si micsora propriul risc intr-o piata globala mereu mai nesigura si mai imprevizibila. Dar fenomenul pare sa fie mult mai profund, vizand o politica generala care risca sa degenereze in scurt timp intr-un neoprotectionism, intr-o centrare mereu mai pronuntata pe propria piata si pe propria economie, cu masuri mereu mai stricte de protejare a acesteia. Daca acest fenomen, care deocamdata doar se intrezareste, este lasat sa evolueze, intreaga economie risca sa primeasca o noua lovitura extrem de dura. Economiile mari, precum cea americana, vor avea putin de suferit dintr-o astfel de incercare. Dimpotriva, s-ar putea sa aiba intr-o anumita masura chiar de castigat. Economiile mai mici care depind esentialmente de restul economiilor ar putea insa sa fie grav afectate. Si Romania se gaseste in mod cert in aceasta situatie, PIB-ul nostru depinzand astazi in mod esential de economiile partenere, componenta data de consumul intern fiind in continua scadere.

Pentru a intelege mai clar riscurile acestui fenomen de recentrare a economiilor pe piata interna a fiecarei tari, trebuie sa avem in vedere si tendintele nationaliste si extremiste ce tind sa se faca simtite mereu mai clar in cele mai diferite colturi ale Europei. Opozitia fata de existenta si dezvoltarea Uniunii Europene reprezinta deja de mai multi ani o forta in continua crestere, iar criza nu a facut, in mod evident, decat sa o stimuleze. Echilibrul intre solidaritate si individualism este pe zi ce trece mai precar. Tocmai de aceea procesul care incepe acum sa se accentueze si sa se accelereze este cu atat mai periculos. Europa s-a mobilizat cu mare greutate pentru a evita un faliment al Greciei, va reusi ea acum sa se mobilizeze suficient de rapid si de eficient pentru a salva Italia? Va reusi oare sa previna extinderea acestui flagel pentru a nu impinge in aceeasi situatie Spania, Portugalia si Irlanda? Vor rezista economiile Frantei si ale celorlaltee tari? Inclusiv Germania pare sa se resimta… Si nu trebuie sa uitam ca ne confruntam deja cu o scadere mereu mai pronuntata a euro fata de dolar si, in plus, cu o tendinta de scadere a leului fata de euro. Aceste devalorizari avantajeaza in mod evident exporturile si ar putea reprezenta astfel o salvare fata de riscul intrarii din nou in recesiune. Dar, pentru aceasta, variatiile de curs ar trebui sa ramana perfect controlate pentru ca o scadere accelerata ar putea induce, in situatia actuala, atat de instabila, o adevarata panica cu evolutii absolut imprevizibile si dramatice ale pietelor. Pana acum, majoritatea jucatorilor, atat din spatiul european, cat si din cel american si asiatic, pareau sa inteleaga faptul ca salvarea monedei euro, respectiv a economiei europene, reprezinta o conditie esentiala pentru sanatatea economiei mondiale. Impotriva multiplelor zvonuri si speculatii, Angela Merkel vine sa reconfirme angajamentul Germaniei pentru salvarea si intarirea zonei euro. Sa speram ca evolutiile precipitate si atat de periculoase declansate de iresponsabilitatea Greciei nu vor afecta nici pe viitor vointa de a cauta, de a gasi si de a implementa masurile necesare de salvare a Europei. Si, cu adevarat esential, de a intreprinde aceste actiuni in timp util. Caci experienta Greciei este in masura sa ne atentioneze si cu privire la riscurile ce deriva din amanarea acestor masuri, din prelungirea interminabila a negocierilor. Este normal ca fiecare tara sa incerce sa-si negocize cat mai bine propriile interese. Dar exista o limita! Problema este unde se stabileste aceasta limita si care sunt masurile necesare pentru a nu o depasi.