Un nou plan european, Guldenmark

Dificultatiile zonei euro devin tot mai evidente, pe masura ce criza datoriilor suverane ale statelor europene continua sa se agraveze. Riscurile acestei uniuni monetare erau insa deja clare de la introducerea monedei unice, fara a se putea ajunge simultan si la un acord asupra unificarii politicilor fiscale. Miza era insa imensa si riscurile au fost acceptate tacit. Perioada de avant economic nu a facut decat sa camufleze dificultatile inerente si sa conduca la acumularea problemelor cu care uniunea se confrunta astazi.
Plasarea sub aceeasi umbrela monetara a unor zone cu economii, mentalitati si practici politice si sociale atat de diferite reprezinta in sine un plan extrem de dificil. O prima experienta a oferit-o Italia cu imensele ei decalaje intre nord si sud, unde nemultumirile persista si astazi, spre exemplu Liga Nordului militand pentru o scindare a tarii. Un alt exemplu semnificativ il reprezinta reunificarea Germaniei. Efortul de a aduce fosta RDG la un nivel comparabil cu fosta RFG a costat contribuabilii Republicii Federale eforturi imense care au condus in anii ’90 la profunde nemultumiri care, pentru o buna perioada de timp, au luat locul bucuriei reunificarii tarii. Si, in ambele cazuri, economia se bucura de o politica fiscala unitara! La nivelul zonei euro decalajele intre nord si sud erau comparabile cu exemplele anterioare, iar politicile atat de diferite, promovate de  fiecare stat in parte, au condus la situatia actuala. Imprumuturi masive au permis statelor din sud, chiar daca productivitatea lor era mai mica si colectarea la buget extrem de precara, sa tinda spre un nivel de trai apropiat de cel al tarilor din nordul Europei. Criza, odata cu cresterea excesiva a dobanzilor, a facut ca aceste datorii sa devina nesustenabile. Grecia a primit ajutoare imense, chiar daca este adevarat ca acestea au ajuns in primul rand la creditori. Ele au reprezentat insa un efort important din partea contribuabililor tarilor bogate. Iar nemultumirea acestora nu a intarziat sa se manifeste. Acum este randul Spaniei sa apeleze la fondurile europene. Iar economia Spaniei, cu mult mai mare decat a Greciei, necesita inevitabil sume pe masura. In acelasi timp, evolutia Greciei tinde sa arate ca eforturile financiare de pana acum risca sa fi fost inutile.
In aceste conditii, mereu mai multi economisti au inceput sa pledeze pentru iesirea Greciei si a celorlalte tari cu probleme din zona euro, altii pledand pentru iesirea tarilor bogate din zona euro si, in fine, altii pentru o scindare a zonei euro intr-o zona a statelor nordice cu o economie solida si alta a celor sudice ingloldate in datorii. O astfel de scindare a fost propusa deja din 2010 de Hans-Olaf Henkel, presedintele din acel timp al Uniunii Federale a Industriei Germane. Guldenmark nu reprezinta in ultima instanta decat o alta forma de prezentare a acestui tip de solutii. La randul ei, ideea unei monede paralele nu este nici ea noua. Mai demult, Deutsche Bank a venit cu ideea introducerii unei monede suplimentare, Geuro, pentru a depasi riscul unei “incapacitati de plata pe scara larga si colapsul intregului sistem bancar” ce ar fi de asteptat in cazul abandonarii totale a monedei unice europene. Tocmai aceste riscuri majore ce pandesc Europa in scenariile clasice de iesire a unei tari sau alteia din zona euro sau in cazul scindarii zonei euro au reprezentat pana acum principalul argument pentru a disponibiliza sume oricat de mari pentru salvarea euro. Presiunea pentru gasirea unui plan B a crescut continuu fiind mereu mai multe voci care avertizau ca actualul drum duce spre o catastrofa. Guldenmark-ul se vrea acum a reprezenta tocmai un astfel de plan B. Dar reprezinta el o reala alternativa? Multi cred ca nu. Dar dezbaterea este de abia la inceput. Lucrurile s-au complicat treptat pe masura ce tarile euro au respins pe rand toate variantele de trecere spre o reglementare fiscala comuna.

Discursul european este astazi cu atat mai complicat cu cat s-a spart si tandemul franco-german, nemultumirea contribuabililor germani crescand pe masura. Multi ajungand sa acuze chiar Franta ca vrea sa se scalde in huzur, profitand de economia germana, respectiv ca francezii vor sa traiasca precum regii, dar sa trimita factura de plata in Germania. Si nu trebuie uitat ca intr-adevar si Franta se confrunta cu probleme destul de grave, fiind luata si ea in vizor de agentiile de rating.
Dar politicile de austeritate de pana acum au scufundat tarile indatorate intr-o grava recesiune care le-a agravat situatia in loc sa o rezolve. Astfel, situatia tarilor sudice se agraveaza de la o zi la alta. In momentul de fata, la modul cel mai pregnant, aparand derapajul politic al Greciei si deteriorarea situatiei bancilor spaniole. Si nu in ultimul rand trebuie avut in vedere modul in care agentiile de rating au afectat grav Italia, astfel incat aceasta incearca sa se indrepte in instanta impotriva lor, considerand ca duc o politica partizana, incorecta si profund daunatoare. Aceste acuze s-au inmultit mereu pe parcursul ultimilor ani, dar acum pentru prima data asistam la incercarea procurorilor italieni de a intenta procese penale impotriva a cinci analisti de la Standard&Poor’s.
Iesirea unui stat din zona euro este o problema extrem de dificila, atat din punct de vedere juridic, la infiintarea zonei euro nefiind prevazuta o astfel de posibilitate, cat mai ales din cauza consecintelor economice.
Ideea sustinuta zilele trecute la Bruxelles de catre Prof. Dr. Markus C. Kerber impreuna cu Derk-Jan Epping, prezentata in acelasi timp si in recent aparuta carte Mehr Wettbewerb wagen, a profesorului Kerber, cu privire la introducerea unei monede europene paralele, numita Guldenmark, vrea sa reprezinte in ultima instanta tocmai o solutie pentru o astfel de separare a statelor din zona euro.
Astfel, in esenta, ar fi vorba de infiintarea unei noi monede, numita Guldenmark, ca trimitere la vechile monede germane si olandeze, care ar trebui sa fie sustinuta de o banca centrala si care ar trebui sa devina moneda oficiala a statelor cu economii solide cu un excedent de cont curent. Restul statelor din zona euro urmand sa foloseasca mai departe actuala moneda euro, acestea urmand astfel sa circule in paralel.
Initiatorii proiectului vad drept candidati pentru a forma aceasta noua uniune monetara, dar, in acelasi timp, deja de la constituire, si o uniune fiscala, Germania, Austria, Olanda, Finlanda si Luxemburgul, chiar daca in principiu lasa portile deschise pentru toate tarile Uniunii Europene. Tari precum Franta, Spania si Italia ar putea reprezenta urmatoarele tari candidate dupa ce ar reusi sa-si rezolve problemele cu care se confrunta in prezent.
Observand tendinta din ultimul timp, de apreciere a francului elvetian, precum si conditiile mereu mai avantajoase la care s-a imprumutat Germania, dobanda tinzand spre zero, este lesne de inteles ca aceasta noua moneda Guldenmark ar urma sa se aprecieze rapid, extrem de puternic. Dar o astfel de apreciere nu este o fericire, asa cum nu a fost pentru Elvetia, deoarece iti scumpeste exporturile si risca sa-ti dea peste cap economia. Autorul incearca sa subestimeze aceste riscuri si accepta ca masura de siguranta primirea in aceasta preconizata zona Guldenmark a uneia sau mai multor state cu probleme precum Franta si eventual Spania sau Italia pentru a atenua riscul de supraevaluare a noii monede. Devalorizarea rapida a euro ar trebui sa ajute statele ramase sa-si creasca exporturile si sa-si repuna pe picioare economia.
Ceea ce uita insa sa spuna autorul, probabil si pentru ca de fapt nu-l intereseaza, este ca, lasate singure sub presiunea datoriilor si cu o moneda in cadere libera, tarile cu probleme ar fi in imposibilitate sa se mai imprumute, nivelul de trai s-ar prabusi literalmente si ar fi nevoie de un timp apreciabil pana ce lucrurile ar reusi sa se normalizeze. Si aici apar cateva intrebari majore. Cum va reactiona populatia in aceste conditii? Care ar fi amploarea revoltelor? Cati vor incerca in aceasta situatie sa plece in tarile nordice, mai ales ca autorul nu are in vedere si desfiintarea Uniunii Europene si a spatiului Schengen, iar in calitate de cetateni europeni sudicii ar trebui sa plece liber sa munceasca in tarile Guldenmark. Astfel, este greu de intrevazut cum aceste tari nu s-ar proteja rapid inchizandu-si frontierele, adica desfiintand acordul Schengen. Si cred ca este greu de crezut ca Uniunea Europeana insasi ar putea supravietui acestui adevarat marasm. Mai mult, cred ca este usor de inteles care ar fi resentimentele si animozitatile inerente ce ar urma sa apara intr-o astfel de situatie intre cetatenii diferitelor state. Iar prabusirea exporturilor tarilor Guldenmark ar afecta inerent si locurile de munca din aceste tari, conducand si aici la grave probleme sociale. Astfel, cred ca este greu de crezut ca proiectul Guldenmark ar putea reprezenta asa cum pretind autorii “o radicala cale a treia”, “un compromis istoric”, “o solutie in razboiul istoric si ireconciliabil dintre adeptii si opozantii euro”, caci planul Guldenmark pare sa conduca – chiar daca pe un drum mai complicat – spre acelasi dezastru european cu consecinte grave pentru intreaga lume.
In plus, nici cursul actual al evenimentelor nu cred ca poate conduce la o solutie reala. Planul Guldenmark ar putea reprezenta insa un important semnal de atentionare, atat pentru tarile indatorate, cat si pentru cele ce se lauda cu o economie solida, ca lucrurile ar trebui abordate cu mult mai multa responsabilitate. Acceptarea unui sistem de unificare a politicilor fiscale, o abordare realista a posibilitatilor de a obtine o crestere economica, nu numai in tarile nordice, ci si in cele strivite de povara datoriilor suverane, fara a creste deficitele, si o responsabilizare a agentiilor de rating, care, indiferent de cauzele si motivatiile actiunilor lor, de multe ori, au dat peste cap bursele cu anunturi retractate dupa doar cateva ore sau zile si au agravat in mod evident de nenumarate ori situatia, reprezinta in ultima instanta solutia realista la actualele probleme.
In paralel cu propunerea Guldenmark asistam zilele acestea la inmultirea vocilor care pledeaza pentru realizarea unei uniuni fiscale si financiare in Europa. Iar planul Guldenmark ar putea sa produca, printr-o reactie de respingere, dar in acelasi timp de atentionare asupra riscurilor, tocmai o orientare spre aceasta alternativa de reasezare pe baze noi si viabile, mult mai solide, a zonei euro. Nu mai putin interesanta este atentia pe care grupul G7 o acorda problemei Greciei si a Spaniei. Caci o prabusire a zonei euro, in final a intregii economii europene, ar afecta grav pietele la nivel global, astfel ca nici o economie nu poate ramane indiferenta la problemele actuale ale Europei, indiferent de continent. Aceasta se vede si din interesul major pe care il acorda acestei probleme SUA si Japonia, de exemplu.
Lucrurile nu sunt insa simple. Inainte de toate este greu de inteles de ce populatia trebuie sa sufere pentru greselile si furtul de care s-au facut vinovati alesii lor. Apoi este si mai greu de inteles de ce trebuie sa plateasca si populatia celorlalte state. Si toata aceasta populatie trebuie sa plateasca pagubele produse de fraudele bancare ce au declansat criza. Si, in fine, in aceste conditii este si mai greu de inteles de ce trebuie sa plateasca dobanzile imense pe care pietele financiare le impun in acest moment.
Si aici se ridica o noua problema. Secolul XX a fost marcat de o continua apropiere intre politicile de stanga si cele de dreapta, intelegandu-se treptat ca doar dezvoltarea economiei reale poate creea noi locuri de munca si poate aduce prosperitate, iar in acelasi timp numai o distributie echitabila a bunastarii poate asigura pacea sociala necesara dezvoltarii economiei. Iar in centrul atentiei s-a plasat intarirea clasei de mijloc, ca principal factor de progres. Politicile ultraliberale, consecintele crizei cu care a debutat acest secol XXI, instalarea unei suprematii a industriei financiare si o slabire a clasei de mijloc au creat o situatie noua in care vechile doctrine isi pierd forta si, dupa cum pretind unii, chiar utilitatea. O situatie in care nesiguranta si impredictibilitatea sunt mereu mai grave. Schimbarile majore in cadrul jocurilor si echilibrelor politice si schimbarile radicale pe care noile tehnologii le aduc intr-un ritm mereu mai alert vin si ele sa inmulteasca provocarile cu care ne-a intampinat acest deceniu.
Dar tocmai noile facilitati de informare si comunicare sunt cele ce vin sa ne puna in fata mijloacele prin care fiecare dintre noi are posibilitatea si prin aceasta si raspunderea si obligatia de a participa, de a se documenta, de a intelege, de a judeca si de a se manifesta. Este o schimbare fundamentala pe care trebuie sa o intelegem si sa ne-o asumam. Lumea este intr-o profunda schimbare. Consecintele acestei schimbari ne vor afecta pe fiecare dintre noi. Este motivul pentru care indiferenta nu poate fi acceptata.