Un punct de cotitura in managementul crizei

Chiar daca in Romania prea putini sunt constienti de acest lucru, lumea se schimba cu o viteza incredibila. Ne-am obisnuit, din pacate, sa consideram ca suntem prea mici si neimportanti pentru ca sa conteze si cuvantul nostru. Nu cutezam sa judecam nici macar masurile propriului guvern, cu atat mai putin pe cele ale forurilor internationale. Dar aceasta este o imensa greseala.

Grecia ne ofera astazi o lectie importanta, din care ar fi pacat sa nu invatam nimic. Sunt mai multe paliere ale acestei lectii, iar pe cel mai important vreau sa-l las la sfarsit. Intrata in 2001 in zona euro pe baza unor rapoarte si analize economice bazate pe date false, economia Greciei a fost – asa cum au argumentat nenumarati analisti si politicieni, nu doar europeni, ci chiar grecii – supusa unui adevarat jaf generat de o imensa coruptie institutionalizata. Dar, spre deosebire de Romania, acest jaf a privit doar deturnarea fondurilor, nu ca in cazul Romaniei si distrugerea sau vinderea pe nimic a economiei tarii. Situatia actuala a Greciei, cauzata in mare parte de aceasta coruptie, care a insemnat jaf si fals, ar trebui sa ne dea de gandit si cu privire la ce am trait si traim noi in Romania. Coruptia nu este ceva abstract. Chiar daca ni se pare ca banii nu se fura din portofelul nostru, ei se fura tot din munca noastra, din taxele platite de noi si se repercuteaza tot asupra nivelului nostru de trai.

Supralicitand principiul de baza al economiei de consum, ce a fost suveran pana la actuala criza ce a debutat in 2007 / 2008, Grecia s-a supraindatorat. Criza, venind cu dobanzi crescute, a condus la o crestere nesustenabila a costurilor de finantare a acestei datorii si Grecia s-a vazut in imposibilitatea de a-si mai plati datoriile. In mod normal, ar fi trebuit sa intre in incapacitate de plati, asa cum era prevazut de mai marii Europei sa se intample cu Romania in 1997, asa cum s-a intamplat in acei ani cu Bulgaria sau cum s-a intamplat in 1989 / 1990 cu Polonia. Dar Grecia era de-acum in zona euro, iar incapacitatea ei de plata ar fi zdruncinat intr-un mod dramatic si imprevizibil intreaga economie a zonei euro si mai departe economia globala. Astfel este de inteles si ultimatumul G20 catre guvernele Europei, dat inaintea acestui summit U.E. de miercuri, 26 octombrie.

Globalizarea si, in particular, crearea Uniunii Europene si in cadrul ei a zonei euro au creat un sistem de interdependenta care nu mai permite tratarea cu aceeasi usurinta, ca in deceniile trecute, in mod separat, a situatiei fiecarei tari, inclusiv falimentul ei. De aceea, forurile internationale se simt indreptatite sa monitorizeze si sa intervina mereu mai activ, mai direct si mai imperativ in politica economica a diferitelor tari. Iar, in acest sens, trebuie urmarit cu atentie procesul actual, care vizeaza preluarea la nivelul Uniunii Europene a o serie intreaga de prerogative cu privire la politicile fiscale, dar nu numai, a fiecarei tari membre. Masura apare ca necesara pentru a putea pastra si sustine o moneda unica, dar ridica nenumarate dispute si o problema extrem de grava cu privire la acceptarea renuntarii la suveranitatea nationala sub mai  multe aspecte.

Despre suveranitate, astazi
Suveranitatea nationala tine in mod fundamental de insasi fiinta nationala. Dezvoltarea si stabilitatea economica cere insa cu necesitate aceste masuri, ea conditionand in acelasi timp forta, stabilitatea si, in ultima instanta, existenta unei tari. Aceasta contradictie fundamentala face ca masurile ce trebuie luate sa fie cu atat mai dificile, chiar si dincolo de inerentele orgolii si interese de moment, dar nu le face mai putin necesare. Intrebarea este insa cand, cum si in ce fel vor putea fi ele luate cu adevarat. Astfel de masuri reprezinta tocmai unele dintre acele momente speciale de cotitura ale istoriei, in care totul este repus in discutie si reasezat pentru lungi perioade de timp, pe baze noi, fara prea mare legatura cu trecutul. Sunt momente esentiale in care pentru orice tara este determinant sa inteleaga mersul istoriei, propriile interese, precum si pe ale celorlalti si sa se bucure de propria prestanta si de competenta reprezentantilor ei pentru a-si asigura cea mai buna pozitie posibila. Din fericire pentru Romania, din secolul al XIX-lea si pana la jumatatea secolului al XX-lea si chiar si dupa aceea, in mai multe situatii, am avut sansa unor oameni de exceptie care au reusit in diferitele momente de cotitura sa negocieze cu succes cele mai bune conditii posibile in acele momente pentru Romania. Din pacate insa nu ne mai gasim si astazi in aceeasi situatie. Dar asta nu este o fatalitate. Este un fapt care, in ultima instanta, nu depinde decat de noi.

Relatia dintre putere si societate. Multumirile primului ministru grec
In fine, un lucru aparent minor si care a trecut in general aproape neobservat, dar pe care il consider mai mult decat semnificativ, il reprezinta faptul ca acum, dupa acest summit, primul ministru al Greciei a tinut sa multumeasca cetatenilor, populatiei, societatii civile a tarii sale. Ce sens aveau aceste multumiri? Multi poate nu le-au inteles si au preferat sa treaca peste ele ca peste un fapt minor. Dar ele privesc o problema esentiala. Relatia normala care trebuie sa existe intre puterea de stat si societate in momentele de rascruce ale unei tari. Iar pentru Grecia situatia cu care se confrunta de la declansarea crizei datoriilor suverane este cu adevarat cruciala. Multumirile sunt cu atat mai greu de inteles cu cat, in aceasta perioada, grecii au desfasurat cele mai ample miscari de protest si aceasta in mod aproape continuu, pentru a se opune masurilor de austeritate pe care guvernul trebuia sa le ia sub autoritatea forurilor internationale. Iar guvernul invocand suportabilitatea populatiei a luat masuri mai putin severe decat cele adoptate la noi, incercand din rasputeri sa arunce o povara cat mai mica pe umerii simplilor cetateni. Forurile internationale au fost revoltate, au amenintat Grecia cu scoaterea ei in afara zonei euro si cu masura extrema de a o lasa sa intre in faliment. Negocierile au fost dure. Dintr-o anumita perspectiva ele au fost o adevarata calamitate pentru ca toate aceste intarzieri au crescut enorm costurile actiunii de salvare a Greciei. Ramane o imensa necunoscuta daca luarea masurilor draconice impuse initial Greciei ar fi avut rezultatele scontate, deoarece si  masurile de austeritate care au fost luate au dus la o contractie economica si, ca atare, la o inrautatire a situatiei economice a Greciei. Ce ramane insa ca o adevarata lectie, peste care nu avem voie sa trecem asa de usor, este modul in care o confruntare de strada extrem de dura intre guvern si populatie a condus in final la o adevarata victorie a Greciei in fata institutiilor internationale.

Sistemul bancar si revolta indignatilor
Astazi, Grecia este iertata de 100 de miliarde de euro dintr-un total de peste 350 de miliarde si fondul de stabilitate al zonei euro va aduce creditorilor privati garantii 30 de miliarde de euro. Datoria iertata este suportata de fondul de investitii private si de bancile care au creditat-o. Evident, pentru ca aceste banci sa nu intre in criza de lichiditate si sa declanseze o noua criza financiara, ele vor fi sustinute pentru a li se asigura pastrarea fondurilor de lichiditati necesare. De unde vor veni acesti bani? De la tarile europene, adica de la contribuabilii europeni. Este oare corect? Pe de o parte avem de a face cu o necesara solidaritate. Pe de alta parte avem de a face cu acea necesara supervizare centrala a finantelor statelor membre pentru ca altfel, conform acestui precedent, ar insemna ca unii sa cheltuiasca si altii sa plateasca. Este tocmai motivul pentru care cetatenii tarilor care trebuie sa intervina cu principalele resurse necesare acestui plan de salvare al Greciei sunt atat de nemultumiti. Dar, pana acum, consensul a functionat. Apoi este problema bancilor. Este corect ca o banca ce a creditat de buna credinta un stat sa trebuiasca sa renunte la jumatate din suma datorata? Aici trebuie inteles ca bancile s-au vazut in situatia in care urmau sa piarda fie integral acesti bani, prin falimentarea Greciei, fie jumatate din bani, conform propriei lor hotarari.
In plus, nu trebuie sa uitam ca orice banca este obligata sa-si faca propria analiza de risc pentru a hotara daca acorda sau nu un credit. Apoi nu trebuie uitat ca situatia Greciei s-a deteriorat dupa 2008 tocmai din cauza dobanzilor mereu mai mari impuse de banci si iarasi nu trebuie sa uitam ca intreaga criza din 2007 / 2008 a fost declansata de iresponsabilitatea bancilor, care, dupa ce au obtinut ani de zile profituri imense, greu de acceptat drept corecte, au fost salvate cu sume imense luate de la contribuabili, pentru ca apoi aceiasi manageri care au generat acest dezastru sa fie premiati cu sume astronomice. Este de altfel si motivul pentru care sunt atatea voci care cer reglementari mult mai stricte in sectorul bancar. Iar in aceasta privinta este de urmarit si miscarea de protest de pe Wall Street, miscare pe care putem sa o privim ca parte a protestelor mult mai ample ale indignatilor.

Hotararile summitului U.E.
In mod evident, acest summit U.E. – chiar daca marcheaza un moment esential in incercarea de stopare a crizei datoriilor suverane – nu reprezinta decat inca o etapa, departe de asanarea efectiva a acestei probleme. Si aceasta din cel putin trei motive. In primul rand, stergerea a 100 de miliarde de euro din datoria Greciei necesita in continuare ample negocieri pentru reglementarea aspectelor tehnice ale acestui proces, iar suplimentarea fondului de salvare la 1.000 de miliarde de euro necesita stabilirea cailor concrete prin care va fi obtinuta aceasta suma. Apoi este inca nesigur daca stergerea celor 100 de miliarde din datoria Greciei va fi suficienta pentru ca Grecia sa scape definitiv de riscul incapacitatii de plata. Si, in fine, in al treilea rand, ramane de vazut cum vor evolua celelalte economii amenintate de criza datoriilor suverane.
Din aceasta perspectiva cea mai grava amenintare o reprezinta Italia, a treia economie ca marime din zona euro, grevata de o datorie imensa si care nu pare sa se gandeasca serios la nici un fel de masuri concrete pentru a inlatura riscul de a intra in aceleasi dificultati prin care a trecut Grecia, risc ce pare de la o zi la alta mereu mai actual. Si, evident, nu pot fi uitate Spania, a patra economie ca marime din zona euro, si nici Portugalia si Irlanda. Vor fi fondurile de 1.000 de miliarde de euro suficiente pentru a tine aceste economii departe de problemele cu care s-a confruntat Grecia? In mod cert, vor fi necesare si alte masuri. Nimeni nu se incumeta sa faca predictii certe. Mai ales ca peste toate planeaza inca o temere majora si  anume riscul ca Europa sa intre iarasi in recesiune, fapt ce ar inrautati suplimentar situatia.

Problemele Europei si problemele Romaniei
Acest summit a reprezentat un important pas inainte in vederea preluarii sub control a crizei datoriilor suverane si, in plus, a marcat un suces la fel de important sub aspect psihologic si politic si anume faptul ca liderii europeni au reusit sa ajunga la un consens intr-un moment in care multi considerau ca pozitiile lor ar fi fost deja ireconciliabile. In mod evident, principalul motor al intregului demers si, in particular, al acestor negocieri, l-a reprezentat tandemul Germania – Franta, asa cum l-a reprezentat aproape in intregul proces de constituire, dezvoltare si  consolidare a Uniunii Europene. Astfel, viitorul Europei este inca deschis. Cum va arata el? Este inca o necunoscuta… O necunoscuta importanta pentru noi.
Dar, chiar daca problemele europene trebuie sa ne preocupe in cel mai inalt grad, inainte de toate ar trebui sa ne implicam direct, fiecare dintre noi, in rezolvarea problemelor noastre, ale Romaniei si implicit ale diferitelor colectivitati mai mari sau mai mici carora le apartinem din punct de vedere locativ, profesional etc. Astazi, mai mult ca oricand viitorul depinde de pozitia activa, constienta si bine informata a fiecaruia dintre noi. Sa nu asteptam ca istoria sa treaca precum un tavalug peste noi, pentru ca apoi degeaba vom plange… Trebuie sa invatam sa fim responsabili fata de noi si de cei din jurul nostru, incepand cu lucrurile cotidiene cele mai marunte si terminand cu masurile guvernamentale si europene care ne privesc tot pe noi, pe fiecare dintre noi.