Rolul scolii, familiei, comunitatii in formarea unui copil

Lumea pare să fi redescoperit zicerea că e nevoie de un întreg sat ca să crești un copil. Dar oare știm cu adevărat ce înseamnă acest lucru? Stăm de vorbă cu profesor universitar Dragoș Popa și vrem să discutăm despre rolul comunității în formarea unui copil.

“Ceea ce trebuie, în orice caz, să ținem cont, este faptul că un copil se formează din primele zile de viață. Și de la bun început este foarte importantă interacția, bineînțeles, în primul rând cu mama, alăptatul, în primul rând, dar cu toți membrii familiei și, încet-încet, cu comunitatea din jur. În momentul în care copilul creștea la sat, pe vremuri, satul reprezenta, într-adevăr, o comunitate, o obște care se manifesta conform unei tradiții, unei așezări legate de valorile locului, de obiceiurile locului. În momentul în care discutăm de zona urbană, dintr-odată, este vorba de cu totul altceva. Nu știi niciodată ce obiceiuri are vecinul de palier, de la etajul de sus, de la etajul de jos, influențele pot să fie foarte diferite, dificile.

Trebuie să vedem că în momentul de față școala, sub diferitele ei forme, a început mult mai devreme. Deci foarte mulți copii merg la creșă. Deja este o formă de socializare instituțională, deci este tot o formă de școală, să spunem așa. Urmează grădinița. La grădiniță deja lucrurile încep să semene cu ceea ce este la școală, chiar acesta este și sensul, de a fi o etapă pregătitoare pentru școală. Copilul, evident, în perioada aceasta, are nevoie, în primul rând, de interacții ludice, deci interacții calde, sufletești. Dacă au norocul să aibă o educatoare care să se apropie de ei în acest fel, este minunat. Dacă încearcă la vârste din acestea foarte fragede să introducă relațiile formale care sunt caracteristice în mod normal pentru o categorie, o altă categorie de vârstă, lucrurile pot să inhibe dezvoltarea normală a copilului, mai ales dacă nu există o relație suficient de strânsă între părinți și creșă, grădiniță, în așa fel încât să existe o continuitate între cele două forme de relații educaționale. Este un aspect care e foarte important. În general, părinții sunt fericiți pentru că mai câștigă un timp în care să-și rezolve propriile probleme de serviciu și de familie. Pe de altă parte, influența părinților este foarte mică, în principiu, ca posibilitate de manifestare asupra a ceea ce se întâmplă. Și o parte din acest sistem funcționează minunat, dar o parte lasă și mult de dorit, iar de aici pornesc foarte multe probleme în societate. Pe de altă parte, ar trebui, în mod normal, să existe o capacitate mult mai mare de absorbție a copiilor în sistemele acestea față de ceea ce există de fapt. Și ar trebui ca dotările în aceste spații să fie de cu totul altă natură, pentru că un copil are nevoie să se joace, are nevoie să fie înțeles, are nevoie de provocări cognitive, deci trebuie să nu fie lucruri repetitive, ci lucruri care tot timpul să îl ajute să răspundă la noi provocări emoționale cognitive, provocări… mă refer în sensul de a descoperi lucruri noi la nivelul înțelegerii lui, la nivelul necesității, nevoilor lui afective.” (prof. univ. dr. Dragoș Popa)

Mai multe emisiuni despre educație și despre școala românească găsiți pe canalul meu de YouTube, la care vă invit să vă abonați. Mulțumesc!