Interventiile de reabilitare orala rapida, ce pot conferi pacientilor dinti ficsi intr-o zi
În ultima vreme, auzim vorbindu-se din ce în ce mai mult de procedurile de reabilitare orală rapidă, de intervențiile de chirurgie orală ce pot conferi pacienților o dantură fixă pe implanturi. Care sunt însă pacienții eligibili pentru acest tip de intervenții, all on 6, all on 4, care se desfășoară într-o singură ședință, dar și când se pot realiza aceste intervenții, aflați de la invitații emisiunii noastre dedicate sănătății orale, dr. Mihnea Velisarato şi dr. Dragoș Popescu, medici stomatologi specializați în implantologie și chirurgie orală şi parodontală ai clinicii DentalMed.
“Depinde foarte mult și de starea generală a pacientului. A insera 6 implanturi fără proceduri de adiție osoasă, sofisticate, și 4 implanturi la mandibulă se poate, de foarte multe ori, face în aceeași ședintă, totul odată. Când intervin mai multe implanturi, proceduri de adiție osoasă majore, ridicări de sinusuri, de podele nazale chiar și așa mai departe, atunci, de multe ori, segmentezi, faci o dată maxilarul, o dată mandibula.” (dr. Mihnea Velisarato, medic stomatolog implantologie și chirurgie orală DentalMed Luxury Dental Clinic) (Foto: iStock)