Legenda Trovantilor

Trovantii sunt aidoma unor animale stranii ce isi urmeaza o existenta in care timpul curge altfel. Chiar daca satenii din Costesti ii considera vii, le respecta timpul lor propriu care curge in acel ritm geologic, imperceptibil pentru noi… Si totusi cu  greu iti reprimi senzatia ca respira, ca au ceva sa-ti spuna si, de fapt, chiar iti spun, dar tu nu stii sa traduci spusa lor in cuvinte… Japonezii considerau ca arta suprema consta in a reusi sa vorbesti cu pietrele. Doar ca trovantii nu-ti dau de loc senzatia ca ar fi simple pietre. Ei nu au acea raceala specifica pietrei… Mai degraba respira o infinita caldura… Ai vrea sa spui liniste, dar ei iti insufla un sentiment atat de ciudat si de complex incat parca vine sa contrazica peceptia comuna a termenului de liniste… Merita sa te aproprii de ei, sa-i simti, sa incerci sa-i asculti… Geologicul nu e impietrit, doar ca, pentru el, timpul curge altfel, in alt ritm… E ca un elefant infinit mai lent, mai batran si mai intelept…
Ce bine ar fi daca am invata sa iubim natura, sa o respectam si sa o ocrotim… Nimic mai absurd decat aceasta credinta oarba ca noi am putea infrunta si infrange natura! Ce periculoasa si, in acelasi timp, penibila e aceasta obstinatie a omului modern de a se ipostazia pe sine drept demiurg… Nero a incendiat un oras – e drept, o capitala a lumii -, noi ne straduim sa incendiem o lume intreaga… Si ce e mult mai grav e ca nu suntem capabili sa intelegem nimic din avertismentele pe care natura, ca un bun si iubitor parinte, nu conteneste sa ni le dea. Daca te-ai gandi mai bine, poate ca tristetea trovantilor ar putea capata un cu totul alt sens… Ritualul acela atat de greu de inteles pentru noi prin care japonezii ieseau, in anumite situatii, din aceasta lume, prin harakiri, prin seppuku, nu avea nimic comun cu sinuciderea… Daca am invata sa percepem forta trovantilor, poate am fi in stare sa intelegem ca talcul Mioritei nu este fatalismul, nu este abandonul in fata sortii… Romanii nu au fost nicicand asa… Au stiut sa si rabde, la fel ca si acesti aparent imperturbabili trovanti. Dar aparentele inseala, iar forta de reactie a baciului mioritic a descumpanit nu arareori pe cei mai falnici si increzatori pretinsi cavaleri… Si s-ar putea, totusi, ca satenii locului sa stie ei cate ceva din batrani…
Cand iei in brate un trovant, parca incepi sa simti altfel natura, sa retraiesti taine ce pareau demult uitate… Simti ca aceste pietre nu se pot reduce la a fi doar concretiuni grezoase, numele stiinfic al trovantilor… Cuvantul isi are rostul lui, dar natura nu o putem epuiza in termeni savanti… De multe ori te aproprii mult mai mult de ea printr-o simpla si batrana legenda, daca esti in stare sa o mai scoti de la naftalina sau de la groapa de gunoi a istoriei si sa-i dai din nou viata, pentru a da, de fapt, din nou, un sens adevarat vietii tale… Ce-ar fi totusi sa incercam sa facem niste exercitii de ascultare?