Oameni mari si oameni needucati

Ne-a parasit una dintre personalitatile emblematice ale cinematografiei noastre, un important om de cultura si, poate, inainte de toate, un om care, dupa cumplita perioada a sovietizarii si a nationalizarii, in anii ’60-’70, a stiut sa readuca in constiinta noastra, a romanilor, marile figuri si momente ale istoriei noastre. In mod cert, totul poate fi contestat si, fara indoiala, la fel cum exista fani, admiratori absoluti care idolatrizeaza la propriu figura acestui important om al culturii noastre, la fel exista si oameni care il contesta sub o forma sau alta. Este dreptul fiecaruia la propria opinie si la propriile convingeri.
Din pacate, astazi, cand Sergiu Nicolaescu ne-a parasit, opera lui ramanand insa la fel de vie si – cred eu – la fel de benefica pentru noi, asistam la un spectacol deplorabil. Intr-un stat liber si democratic, este dreptul fiecaruia dintre noi sa avem propriile noastre convingeri si optiuni, inclusiv in privinta inhumarii. Iar aceste optiuni  trebuie sa fie acceptate de toti, si de cei care ne iubesc, si de cei care ne contesta, trebuie sa fie acceptate ca atare. Iar acest atat de dureros moment al despartirii trebuie tratat cu piosenia de rigoare. Manifestari huliganice de huiduieli si injuraturi menite sa conteste alegerea unui om liber, indiferent ca este sau nu o personalitate, nu pot sa demonstreze decat situatia deplorabila a unei parti a societatii noastre de astazi. Iar acest lucru ar trebui sa ne ingrijoreze peste masura. Si, daca acest lucru poate fi scuzat in cele din urma prin faptul ca in orice societate exista si o minoritate de declasati, desi eu nu cred ca ar trebui sa ne multumim cu astfel de scuze, am asistat astazi si la un alt spectacol, cel putin pentru mine, inca si mai trist. Cu mult mai trist, pentru ca ne-a  fost opferit de o parte a unei pretinse sau presupuse elite, oameni de cultura sau asa-zisi formatori de opinie care, chiar daca nu aveau in mod vadit nimic de a face cu Biserica Ortodoxa si la fel de putin cu crestinismul in genere, vorbind despre trecerea in nefiinta si ignorand astfel tocmai unul dintre elementele fundamentale ale credintei ortodoxe si anume reinvierea, care face absurda ideea trecerii in nefiinta, aceste persoane isi permiteau sa spuna ce ar trebui si ce nu ar trebui sa faca Biserica Ortodoxa Romana! E ca si cand o persoana care nu stie nici tabla inmultirii ar vrea sa dea lectii celor de la NASA! Daca, fara indoiala, este un drept absolut al fiecaruia dintre noi sa aiba propriile lui convingeri religioase si sa stabileasca liber ce urmeaza sa se faca cu trupul sau dupa ce va muri, atat timp cat nu-i lezeaza pe cei din jur, la fel de cert cred ca este si ca trebuie sa fie dreptul fiecarei Biserici de a-si apara fundamentele propriilor credinte si ritualuri, iarasi atat timp cat nu-i lezeaza pe ceilalti. Astfel, nimeni nu-ti interzice sa fii incinerat, dar, daca pentru o Biserica, in particular pentru Biserica Ortodoxa Romana, incinerarea nu este acceptabila, prin aceasta hotarare a ta te-ai pus singur in afara Bisericii si ca atare nu ai cum sa mai astepti sau sa ceri ca un preot sa oficieze slujba de inmormantare, inmormantare care in acceptiunea Bisericii ai refuzat-o singur. Nu poate veni nimeni din afara Bisericii sa pretinda ca aceasta sa-si schimbe credinta si datinile dupa bunul plac al unuia sau altuia dintre noi, indiferent de valoarea noastra intelectuala, culturala, politica sau de averea de care dispunem.
Faptul ca multi preoti incalca de multe ori canoanele bisericii este stiut, la fel cum este stiut ca si unii magistrati, poltisti sau politicieni incalca propriile lor legi. Iar pentru asta ar trebui sa plateasca! La fel si preotii, pe care nimeni nu i-a obligat sa imbrace haina preoteasca si nu-i impiedica sa renunte la ea. Astfel, este nu numai dreptul, ci si obligatia Patriarhiei sa apere ordinea din cadrul Bisericii.
Faptul ca, in cazul lui Sergiu Nicolaescu, Patriarhia a vrut sa se asigure ca nici un preot nu incalca regula si nu slujeste la crematoriu cred ca este un fapt firesc si intr-un fel necesar. Este adevarat ca aceste slujbe in afara randuielii Bisericii se mai fac in multe cazuri, la fel cum incalcari ale legii se fac zilnic de tot felul de functionari ai statului. Dar, in cazul de fata, asa cum s-au si manifestat multe “personalitati”, s-a considerat de catre unii ca hotararea lui Sergiu Nicolaescu ar trebui sa reprezinte o cotitura in mentalitatea romanilor. Si este dreptul lor sa considere ca ar trebui sa apara o moda a incinerarii, asa cum mai demult a aparut o moda Alain Delon… Dar asta este una, dar pretentia ca insasi credinta, canonul si datinile Bisericii ar trebui sa fie schimbate este cu totul altceva. Din pacate, asistam deja de doua decenii la un atac concertat impotriva Bisericii Ortodoxe Romane, poate chiar mai virulent decat persecutia din perioada comunista. Si este pacat ca acest moment atat de sensibil al despartirii de un mare roman sa fie transformat intr-o scena de manifestari si declaratii penibile. La fel de jenante au fost si interminabilele discutii privind succesiunea, respectiv stabilirea unei eventuale paternitati. Proba cu ADN se poate face chiar daca a avut loc incinerarea, iar timp pentru astfel de dezbateri va fi suficient de acum inainte. La fel ca si cu privire la calitatea actului medical de care a beneficiat Sergiu Nicolaescu, respectiv daca nu cumva a fost vorba de o grava greseala sau de un lant de greseli fara de care Sergiu Nicolaescu ar fi fost si astazi in viata si si-ar fi putut realiza planurile pe care le avea pentru anii urmatori.
Este profund regretabil ca momentul despartirii de acest mare roman a fost transformat intr-un camp de batalie partizan in functie de varii interese. Si indiferent de modul in care acesti protagonisti dintr-o tabara sau alta pretindeau a vorbi in numele lui Sergiu Nicolaescu, cred ca nu au facut altceva decat sa incerce sa-i terfeleasca memoria. Din fericire, opera lui va ramane si va vorbi pentru el. Iar aceste absurde tribulatii se vor pierde in neant… Insa cred ca noi ar trebui sa luam aminte si sa ne trezim! Si poate ca aceasta ar trebui sa fie principala multumire pe care sa o aducem acestui mare om, aceea de a ne trezi si a invata ceva din penibilul manifestarilor de astazi, pentru a nu ne pierde traditia, istoria si fiinta si a trece cu adevarat cu totii in nefiinta… Sunt nenumarate replici din opera lui Sergiu Nicolaescu care ar trebui sa ne foloseasca drept reazem in acest sens, in masura in care credinta, istoria, datinile si – nu in ultimul rand – bunul simt nu ni le-am pierdut dupa patru decenii de comunism si doua decenii de tranzitie.