Now Reading
Pietrele care vorbesc

Pietrele care vorbesc

Nu pot sa-mi imaginez cum ar putea arata copilaria fara maretia povestilor, fara tainele basmelor. Cred ca libertatea se intregeste prin capacitatea noastra de a visa. Fara vise nu cred ca ar exista exuberanta, cutezanta si dragoste…
Fascinatia masinii rezida in exactitatea actiunilor ei. Maretia omului cred ca provine din capacitatea lui de de a se depasi intr-una pe sine insusi. Iar aceasta continua autodepasire provine in primul rand din fantastica lui capacitate de continua dezmarginire. Legendele nu au de a face cu normele tehnologice, cu modul nostru specific de astazi de a manipula materia, ele ne ajuta insa sa redescoperim libertatea zborului. Cu ajutorul lor sufletul parca ni se inalta precum o pasare calatoare, cautandu-si drumul printre razele stralucitoare ale soarelui. Daca mintea descopera legi, sufletul dezmiarda taine… Primele ne imping prin furcile mereu mai stramte ale unei lumi pragmatice, mereu mai mercantile, celelalte ne ajuta sa ne dezmierdam sufletul precum am face-o cu clapele unui pian…
Daca vrei sa redescoperi o lume de basm si jocurile copilariei, poti sa te opresti putin din goana de zi cu zi si poti regasi magia ce ne inconjoara… Din goana masinii, alergand spre locurile in care s-a nascut Brancusi, intrand in comuna Costesti, descoperi dupa o curba, pe stanga soselei, o cariera de nisip. Daca iti iei insa ragazul sa privesti mai atent, ii descoperi pe ei, pe Trovanti, acele pietre atat de inspirat botezate si pe care localnicii le considera vii… Daca vrei sa te opresti putin din calatorie, poti intra intr-o lume de basm, in Lumea Trovantilor…

Dupa numele lor stiintific, care parca imi zgarie auzul, este vorba doar de concretiuni grezoase, respectiv nisip pietrificat, acum aproximativ sase milioane de ani la o trecere, greu de explicat, a unui fluid carbonatic care ar fi condus la cimentarea nisipului. Locanicii continua insa sa fie convinsi ca trovantii sunt pietre vii, care nu contenesc sa se nasca si sa creasca. (Sunt oameni greu incercati de soarta. In 1930, in Vinerea Mare, 116 copii – aproape toti copiii din sat – au pierit in flacarile care au mistuit, in timpul slujbei de Denie, minuscula biserica a satului, veche de peste doua secole. O simpla scanteie a dezlantuit dezastrul. Inghesuiti in cei 24 de metri patrati ai bisericii, ce dispunea doar de o mica usa, care nu masura mai mult de 60 de centimetri, copiii – pentru ca doar ei incapusera in biserica, nu si adultii, care ramasesera afara – au ars de vii. Singurul supravietuitor al acelei grozavii se straduieste astazi sa obtina martirizarea acelor suflete nevinovate. Dupa ce afli aceasta intamplare, cu greu iti depasesti sentimentul ca Trovantii sunt aidoma unor ciudati strajeri ce nu si-au terminat inca priveghiul, tristi, tacuti, cu fata cernita, jelind sufletele nevinovate ce au trecut Dincolo mult prea devreme…)
Intre timp, la marginea satului, Trovantii nu contenesc sa apara din nisipul carierei de piatra. Cu formele lor ciudate, amintesc parca de operele lui Brancusi si, intr-adevar, seamana parca mai degraba cu niste fiinte ciudate iesite din poveste decat cu ceea ce suntem obisnuiti sa numim si sa intalnim in calitate de pietre. Pe suprafata lor atat de stranie parca nu contenesc sa creasca alte pietre mai mici, ca niste pui ce nu vor sa se desprinda de parinti…
Daca numele de Trovanti ne apartine, fiind introdus in 1907 de naturalistul Gheorghe Murgoci in lucrarea Tertiarul din Oltenia, concretiunile grezoase se intalnesc si in Statele Unite ale Americii, in Dakota de Nord, unde impresioneaza prin culoarea lor rosie data de continutul de fier, dar si in Calfornia sau Colorado si lista e mult prea lunga pentru a continua. Nu lipsesc nici din Egipt, unde se pare ca ating cele mai mari dimensiuni, depasind 9 metri. Dar concretiunile grezoase pot fi gasite si in Africa de sud, in Groenlanda sau in Noua Zeelanda, in Asia, intinzandu-se din Rusia pana in Kazahstan si China, dar si in Europa, aparand deopotriva in Cehia, Franta ori Spania. E greu sa-i confunzi, chiar daca difera, atat prin culoare, cat si prin forma, putand aparea ca sfere, cilindri, discuri sau forme pe care cu greu te cenzurezi pentru a nu le numi antropomorfe.
Nici in Romania, Costesti-ul nu detine monopolul trovantilor. Ii gasim si la Sibiu, in satul Casolt, la  Cluj, pe dealul Feleacului, in Hunedoara la Hasdat sau in Muntii Buzaului. Aici, la Costesti, au parca o maretie aparte. Atat cei ce hodinesc la poalele carierei de nisip, la cativa metri de marginea soselei, cat si cei care te privesc straniu din culcusul lor aninat in inaltul peretelui de nisip, intr-un echilibru precar si ireal. Daca le asculti, sunt pietrele care-ti vorbesc si care te fac sa redescoperi basmele si jocurile copilariei, la doar cativa pasi de la soseaua pe care gonim cu totii spre ziua de maine in care riscam sa nu mai stim cine suntem, daca nu ne mai oprim din cand in cand pentru popasuri definitorii…

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

120 K
Scroll To Top