Recrudescente ultranationaliste

Au trecut mai bine de doua decenii de la decapitarea unui roman la Targu Mures si lucrurile pareau sa se fi asezat, treptat, pe fagasul normal al respectului reciproc, al colaborarii spre binele si interesul nostru comun, al tuturor celor ce traim in Romania. Partidele si gruparile extremiste, atat romanesti, cat si maghiare, pareau sa fi intrat in umbra, dar iata ca unele jocuri politicianiste din Romania si recrudescenta nationalista din Ungaria au facut ca in ultimii ani gruparile ultranationaliste ale maghiarilor din Romania sa apara iarasi in prim plan.
Dupa ce anul trecut am asistat la spanzurarea simbolica la Miercurea Ciuc a lui Avram Iancu, intr-un spectacol stradal incalificabil, iata ca acum asistam la incendierea cu cocteiluri Molotov a casei memoriale a lui Avram Iancu. Si asta in plin scandal iscat de oficialitatile de la Budapesta impreuna cu Partidul Civic Maghiar din Romania in incercarea de a reinhuma cu onoruri internationale un fost criminal de razboi, vinovat, direct sau indirect, de moartea a nenumarati romani si evrei in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Daca acestea sunt mijloacele prin care un partid intelege astazi sa-si organizeze campania electorala, lucrurile sunt intr-adevar grave! Pastrand proportiile, nu avem totusi dreptul sa uitam ca aceste mijloace nu sunt noi… Extremistii de astazi au de unde sa se inspire. Hitler si-a asigurat puterea incendiind Reichstag-ul. Astfel, trecerea de la reabilitarea cu onoruri a unui criminal precum Jozsef Nyiro la incendierea casei memoriale a lui Avram Iancu, aproape ca nu mai are de ce sa ne mire. Dar ele reprezinta un mai grav semnal de alarma.
Lucrurile sunt cu atat mai periculoase cu cat recrudescente ultranationaliste apar din pacate in multe locuri. Demonstratiile si starea de tensiune din Macedonia in urma asasinatelor in care au fost implicati mai multi albanezi sunt menite sa ne aduca aminte ca Balcanii sunt in continuare un adevarat sac cu pulbere. In plus, ramane de vazut care va fi linia politica a noului presedinte sarb, recent convertit dinspre ultranationalism spre europenism, dar care declara si acum ca, daca va trebui sa renunte la Kosovo, el va prefera sa renunte la U.E. Iar problema Kosovo si, de fapt, mai amplu, asa cum se vede si din ultimele evenimente din Macedonia, conflictele interetnice din zona balcanica sunt departe de a fi iesit din actualitate.
Dar, in zona, in mod evident, problema cea mai grava, astazi, o reprezinta Grecia, cu imensul ei risc de a iesi din zona euro si cu aceasta din U.E. Votul ce urmeaza, va hotari daca Grecia se prabuseste acum sau nu. Iar urmarile unei prabusiri a Greciei sunt greu de anticipat. In cazul in care pe moment va ramane in zona U.E. nu inseamna, din pacate, nici pe departe ca riscurile in ceea ce o priveste au disparut. Refacerea ei economica este mai mult decat problematica, in primul rand din cauza faptului ca toate planurile de pana acum au esuat, iar in al doilea rand din cauza faptului ca e greu de prevazut la cate restrictii va mai rezista populatia fara a cadea iar prada tentatiilor fractiunilor extremiste. Si nu poate fi ignorat riscul ca aceste instabilitati sa apara in Spania si Italia, unde situatia economica risca sa se agraveze in continuare. Iar derapajele extremiste apar mereu unde te astepti mai putin, dupa cum ne-a demonstrat-o anul trecut masacrul produs de Anders Behring Breivik la Oslo.
Analisti ai actualei crize economice avertizau, de altfel, de anul trecut, cu privire la riscul dezmembrarii U.E. pe fondul unei evolutii incontrolabile a crizei, care in final sa conduca la conflicte armate pe batranul nostru continent. Sa speram ca nu au fost decat scenarii exagerat de pesimiste. Gravitatea si impredictibilitatea evolutiei actualei crize ramane insa o certitudine. Iar in astfel de situatii  sunt esentiale luciditatea, calmul si buna intelegere, constiinta faptului ca suntem toti in aceeasi barca si nu ne putem salva decat impreuna. Daca, peste problemele economice atat de grave, se mai gasesc si persoane iresponsabile care sa vina cu false probleme menite sa arunce in aer pacea sociala, nu ne putem astepta decat la ce e mai rau. De aceea, cred ca modul in care autoritatile noastre au reusit pana in prezent sa depaseasca aceasta criza absurda generata de incercarea de reabilitare a crimei, este laudabil. Dar fondul problemei ramane… Si este de datoria fiecaruia dintre noi, romani si maghiari, sa incercam sa contracaram impulsurile si interesele extremistilor care cred ca din scandal si discordie au ceva de castigat. Nu avem decat de pierdut cu totii.
Si mai este important de inteles o distinctie esentiala. Derapajul de la nationalismul sanatos si necesar, cel caracterizat de respectul pentru traditiile si istoria neamului tau si de grija pentru viitorul lui, la excesele ultranationaliste, care prin intoleranta fata de ceilalti ajung sa esueze in crima si genocid, este extrem de periculos. Mai ales din cauza faptului ca trecerea intre cele doua se face de multe ori lent, intr-un mod aproape imperceptibil pana ce, peste noapte, te trezesti in mijlocul grozaviei. Unii se trezesc la timp, in timp ce altii esueaza in spectacolul cumplit al atrocitatilor impardonabile. Exista oameni, atat in cazul romanilor, catal maghiarilor, germanilor sau al altora, care la un moment dat au impartasit anumite idei ale gruparilor de dreapta, asa cum la noi a fost, de exemplu, cazul lui Nae Ionescu sau a lui Mircea Eliade sau Constantin Noica, dar care nu au avut nici un fel de implicare directa sau indirecta in actiunile criminale ale vremii. In timp ce altii, precum Ion Antonescu, indiferent care au fost si calitatile si meritele lui, trebuie sa acceptam ca a fost implicat in actiuni criminale inacceptabile, petrecute in Romania acelor ani. Intelegand si acceptand asta, la fel cum inteleg si accepta toti europenii de orientare democratica, este normal sa avem pretentia sa o accepte si conationalii nostri. Condamnarea unui criminal nu inseamna catusi de putin contestarea eventualei lui valori literare, stiintifice, militare sau de alta natura. Inseamna, pur si simplu, inacceptarea implicarii directe sau indirecte intr-o actiune criminala. Adica indiferent ca a omorat cu mana lui, ca a dat un ordin explicit pentru aceasta sau ca a incurajat, a protejat sau a sprijinit o actiune criminala… Condamnarea unui criminal nu inseamna sa-i ardem opera literara, daca acesta a fost si un poet sau un scriitor de talent. Dar – citindu-i opera – nu putem glorifica si omul care, in afara de literat, a fost si un criminal, caci am legitima crima. Si nici un talent, nici macar geniul, nu este in masura sa legitimeze crima si cu atat mai putin genocidul. Iar acesta este pericolul zilelor noastre. Incercarea de a legitima crima.
Deziluzionati de declinul economic cu care ne confruntam acum, in democratia actuala apar mereu mai multe incercari de a acredita masuri si valori radicale, considerand ca de vina este chiar sistemul democratic in care traim. La fel s-a instaurat dictatura lui Hitler sau cea a lui Mussolini. Iar acum apar mereu mai multe voci menite sa provoace o periculoasa confuzie. Fie incercand sa reabiliteze criminali, fie ridicand astazi la rang de virtute crima si intoleranta. Pe aceeasi linie, adica cu aceeasi finalitate se inscriu si ideile politice aparent democratice care vorbesc de puterea poporului, personaje care considera ca prin ei se exprima direct poporul.  Asa a considerat orice dictator! Una este sa criticam partidele politice, sa fim intransigenti fata de orice greseala si abatere a membrilor acestora, obligandu-i sa se reformeze si cu totul altceva este sa acreditam ideea ca sistemul democratic poate functiona fara partide! Parlamentul poate si trebuie sa fie criticat. Si are de ce sa fie criticat. Iar greselile lui sunt din vina noastra, caci noi i-am trimis acolo si pe acei parlamentari care ne fac de rusine. Dar democratia nu poate funtiona fara parlament. Acesta reprezinta institutia fundamentala in orice stat democratic. Democratia, asa cum functioneaza ea de secole, se bazeaza in mod fundamental pe partide. Este insa datoria societatii sa cenzureze orice derapaj al acestora. Iar tehnicile actuale de comunicare fac astazi ca aceasta cenzura sa poata deveni extrem de eficace. Depinde de noi sa desfasuram presiunea necesara pentru ca aceast control al Cetatii asupra politicului sa devina real. Iar astazi cred ca aceasta trebuie sa devina principala noastra obligatie. Iesirea din ordinea democratica nu poate conduce decat la noi dezastre. De aceea, este important ca noi sa incetam a ne dezinteresa de problemele Cetatii. Este necesar sa fim mai implicati ca oricand. Caci criza este departe de a fi trecut, iar pericolele se inmultesc pe zi ce trece si de noi depinde sa ne asiguram ca vom trece cu bine prin aceasta furtuna.