Now Reading
Sanatatea, bunul cel mai de pret

Sanatatea, bunul cel mai de pret

Uitam prea des ca sanatatea e bunul nostru cel mai de pret. Iar rezultatele se vad! Conform datelor prezentate in ultimul numar din Business Magazin, Romania pierde anual 18,6 miliarde de euro din cauza starii precare de sanatate a populatiei, ceea ce reprezinta 15% din valoarea PIB-ului din 2010. Studiul citat arata ca o crestere a cheltuielilor de sanatate cu 5% din PIB ar putea duce la un surplus economic de 6% din PIB, adica un plus la buget de 1% din PIB. Asadar, chiar daca pentru multi poate parea paradoxal, scaderea cheltuielilor cu sanatatea nu ajuta, ci inrautateste situatia bugetului. Cheltuiesti mai putin, ai mai putin! In plus, pierzandu-ti sanatatea, te chinui… Pierderea sanatatii inseamna boala si suferinta. Aceasta este o problema nationala, care tine de starea spitalelor, a lipsei de medicamente, a masurilor preventive precare sau care lipsesc cu desavarsire, caci prea des uitam ca e mult mai usor sa previi decat sa tratezi, dar este si o problema a gradului de informare si de educare.
Starea de sanatate depinde si de modul nostru de viata. De alimentatie, de stres, de poluare, dar si de lucruri aparent fara importanta. De exemplu, de modul in care stam pe scaun. Despre ergonomie se vorbeste demult, dar lucrurile sunt inca la inceput. Cuvantul provine din greaca, ergon insemnand munca, iar nomos – reguli sau legi.  Produsele ergonomice ar trebui sa ne asigure confortul la locul de munca, sa reduca oboseala, sa previna bolile profesionale si sa creasca productivitatea. Faptul ca lucrurile sunt inca la inceput transpare clar si dintr-un studiu european conform caruia 43% dintre germani, 42% dintre austrieci si 50% dintre elvetieni sunt nemultumiti de conditiile de la locul de munca. Si, chiar daca pe multi ar putea sa-i mire, scaunul pe care stam la birou este unul dintre elementele care joaca un rol esential, atat pentru sanatatea noastra, cat si pentru randamentul de care vom fi capabili in cadrul activitatii noastre. Si aceasta pentru ca organismul nostru nu este adaptat statului pe scaun…
Omul a inceput sa stea pe scaun ore si ore in sir de o scurta perioada de timp, de cand am si inceput sa vorbim despre consecintele nefaste ale sedentarismului. Inainte, timp de mii si zeci de mii de ani, omul, atat timp cat nu dormea, se afla intr-o continua miscare. Muschii lui erau mereu activi, incheieturile, inclusiv legaturile dintre vertebre, erau si ele solicitate printr-o dinamica permanenta. Statul pe scaun este nefiresc pentru organismul nostru si reprezinta cauza a nenumarate afectiuni, unele chiar extrem de grave. Avand tendinta de a ne apleca in fata, comprimam cavitatea abdominala si presam plamanii, reducand capacitatea respiratorie si prin aceasta oxigenarea intregului organism, inclusiv a creierului. Organele vitale din cavitatea abdominala, comprimate astfel, au si ele de suferit, putandu-se ajunge nu doar la probleme de digestie, ci inclusiv la unele hepatice sau renale. Coloana vertebrala este fortata intr-o pozitie statica si nefireasca, putandu-se ajunge in scurt timp la afectarea discurilor intervertebrale si a nervilor, cu tot disconfortul si durerile ce decurg de aici. Presiunea exercitata de marginea scaunului si pozitia incorecta a picioarelor conduce, de asemenea, la probleme de circulatie si dureri ale membrelor inferioare. Articulatiile soldului, genunchilor si umerilor sunt si ele afectate. Astfel, toate aceste probleme fac ca, la scurt timp dupa ce ne-am asezat la birou, sa apara o stare de oboseala, dificutatea de concentrare si o scadere rapida a randamentului. Apoi, in timp, nu intarzie sa apara diferitele afectiuni care agravandu-se pot necesita spitalizare sau chiar interventii chirurgicale. Iar bolile cardiovasculare, ce pot culmina cu un infarct miocardic sau o congestie cerebrala, pot sa ne coste chiar viata sau ne pot lasa cu un handicap definitiv.
Cum munca la birou ocupa un numar mereu mai mare de ore din viata mereu mai multora dintre noi, a aparut ca evidenta necesitatea gasirii unor solutii ca munca la birou sa nu ne mai afecteze sanatatea. Studiile s-au inmultit in ultimele decenii si, in special, in ultimii ani, conducand la aparitia asa-numitelor scaune inteligente care se adaptateaza in permanenta pozitiei noastre si in plus ne “invita” la corectarea pozitiei si la un stat pe scaun dinamic, la o continua miscare. “Pozitia dinamica” pe care o ofera aceste scaune este, de fapt, solutia la problemele atat de grave pe care le ridica munca la birou, astfel neajunsurile de care vorbeam pot fi eliminate sau cel putin consecintele lor pot fi reduse. Atat sezutul, cat si speteaza, cotierele si tetiera se pot ajusta continuu urmarind corpul in diferitele lui pozitii si asigurand un confort maxim. Miscarea continua, fireasca, pe care aceste scaune o stimuleaza, face ca tensiunile generate de statul nemiscat sa dispara. In acelasi timp, aceste scaune favorizeaza pozitiile care nu afecteaza starea organelor noastre interne, respiratia si buna oxigenare a intregului organism. Mai mult, activitatea musculara determina in mare masura si functionarea sistemului nostru imunitar.
Nu este de mirare asadar ca mereu mai multe firme se implica in acest domeniu de cercetare si incearca sa dezvolte scaune de birou mereu mai performante. Mai mult, in momentul de fata dispunem si de aparate simple cu ajutorul carora putem in cateva minute sa determinam problemele cu care ne confruntam in modul nostru de a sta la birou si sa aflam, in acelasi timp, care este configuratia optima a scaunului care ni se potriveste. Tocmai datorita importantei acestui domeniu, Hansen Office Design a organizat in incinta Showroom-ului Automobile Bavaria un seminar interactiv la care a participat si expertul in ergonomie Malte Lenkeit care a facut si o demonstratie de folosire a dispozitivului ErgoMouse, aratand cum poti stabili in 60 de secunde daca scaunul pe care stai ti se potriveste sau nu. Iar seminarul desfasurat ieri, intr-o frumoasa zi de primavara, nu s-a multumit sa prezinte doar performantele scaunelor de birou, ci si pe cele care echipeaza masinile BMW Seria 7, caci aceleasi probleme cu care ne confruntam la birou le intampinam si la volan, chiar daca, in general, la volan petrecem totusi mult mai putin timp.

Hansen Office Design, companie ce importa o gama larga de astfel de scaune ergonomice, are in acelasi timp expertiza de a putea recomanda solutia optima in functie de problemele si de bugetul fiecaruia. Oricine doreste o analiza personalizata si un sfat in privinta scaunului pe care ar trebui sa si-l aleaga, in functie de problemele sale de sanatate si de tipul de activitate pe care il desfasoara, se poate adresa companiei Hansen Office Desing pentru a se programa la o sedinta de analiza cu acest instrument revolutionar – ErgoMouse, pentru a stii ce scaun ar trebui sa-si aleaga. Cei care vor considera ca aceste scaune sunt ceva mai scumpe trebuie doar sa-si reaminteasca ca, pana la urma, sanatatea este totusi bunul nostru cel mai de pret. (Foto: Dragos Cristescu)

Invitatul companiei Hansen Office Design, Malte Lenkeit, la seminarul interactiv despre ergonomie
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

123 K
Scroll To Top