Stejarul

Aseara m-a sunat domnul profesor. Domnul profesor de istorie din scoala generala. Sa ma intrebe daca imi mai amintesc de stejarul din curtea scolii. Pe vremuri ma jucam cu ghindele din curtea scolii si ma minunam cum de dintr-o ghinda asa de mica se poate face un stejar asa de falnic… Nu stiam semnificatiile, simbolurile sau povestile stejarului din curtea scolii, dar il simteam inalt, frumos, puternic, bun. Il simteai protejandu-te si dandu-ti forta, fara sa intelegi cum anume se intampla asta… Il iubeam, alergam in jurul lui, era in centrul micului nostru univers.
Insa domnul profesor Pantilimon Popovici stia ceva mai mult… Stia ca stejarul care ne bucura si ne apara a fost plantat intr-o zi de sarbatoare, de sarbatoarea pomilor si a pasarilor, intr-o zi de primavara. In primavara bucuriei.
In 1922, Regele Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati la Alba-Iulia ca primii suverani ai Romaniei Mari, ai Romaniei Reintregite. In primavara urmatoare, in 1923, scolile au decis sadirea unui arbore al Incoronarii, ca sa eternizeze si sa lege maretul act al Incoronarii Primului Rege al Tuturor Romanilor de o actiune scolara de o deosebita insemnatate pedagogica si nationala – Serbarea Arborilor si Pasarilor. Pentru ca invatatorii stiau ca nu trebuie doar sa-i invete pe copii sa scrie si sa citeasca, sa adune si sa inmulteasca, ci trebuie sa-i invete si cum sa sadeasca un pom, o vita-de-vie, cum sa ingrijeasca o floare, cum sa se bucure de cantecul unei pasari, de o padure, de un crang, de o poiana… Si-n gradina scolii invatai cum sa-ti faci casa gradina, cum sa-ti faci tara gradina! Si-ntr-o zi anume sarbatoreau, cu totii, pomii si pasarile, bucurandu-se de florile de primavara si cantandu-le impreuna.
Asta e poveastea stejarului din curtea scolii Razboieni-Cetate (vechea Feldioara, din judetul Alba) in care am invatat. Si asta e povestea invatatorului meu, domnul profesor Pantilimon Popovici. Povestea unui dascal care stie ca misiunea lui nu s-a terminat cand eleviii sai au absolvit scoala. Pentru ca un invatator adevarat e invatator pentru totdeauna! Stie ca trebuie sa pleci in lumea cea mare, ca poti sa fii ispitit de alte si alte idei, ca poti sa fii pe drum pentru o perioada cu cine n-ar trebui sa fii, ca poti sa cazi si poti sa gresesti, dar – daca te-a plamadit asa cum trebuie – stie ca te vei ridica, ca nu vei uita ce esti si ce trebuie sa fii, ca vei sadi si tu un arbore, sperand ca o samanta sa prinda radacini, sa creasca, sa infloreasca, sa continue, sa duca mai departe toate dorurile si toate amintirile, toata viata si toata bucuria. Si te mai intreaba din cand in cand, bun si bland, de-ti mai amintesti de stejarul din curtea scolii, de poruncile vechi pe care ti le-a spus si de la care el nu a abdicat, ca doar sunt vechi si pline de forta, asa cum le-a gasit el asternute pe niste pagini de multi aproape uitate din Statului Tinerimii Romane.

1. Fii bun, drept si cinstit.
2. Nu intrebuinta vorbe urate.
3. Fii cuviincios si indatoritor. Respecta-i pe cei batrani.
4. Fii saritor fata de oricine: ajuta-i pe cei slabi si pe cei saraci.
5. Gandeste-te ca munca ta sa foloseasca tuturora.
6. Respecta avutul tarii.
7. Respecta si iubeste natura. Ingrijeste pomii si florile, fii bun si milos cu animalele.
8. Ai grija de casa ta si de scoala ta.
9. Nu-i uita niciodata pe cei care au murit pentru tara! Ai grija de mormintele lor!
10. Fii mandru de credinta ta si de neamul tau. Apara-le!