Suleyman Magnificul, intre comert, cultura si politica

Hulit de unii, dar admirat de zeci de milioane de telespectatori din peste 40 de tari, serialul Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii, care a devenit rapid un fenomen, un megasucces, merita o atentie aparte din toate punctele de vedere. In primul rand, trebuie sa tinem seama de faptul ca, in Turcia ultimei perioade, Otomania, interesul fata de Imperiul Otoman, a devenit un adevarat curent ce marcheaza Turcia ultimilor ani. Astfel, nu e de mirare ca umanizarea sultanului, punerea in evidenta si a multor slabiciuni ale sale, a atras un val de proteste la lansarea serialului in Turcia. Impotriva serialului au fost depuse peste 70.000 de plangeri, zeci de protestatari au aruncat cu oua in studiourile Show TV, premierul Recep Tayyip Erdogan a spus ca serialul este lipsit de respect si prezinta noii generatii fapte istorice intr-o lumina negativa. Intr-un fel, aceasta reactie nu trebuie sa ne mire, daca tinem seama de faptul ca filmul se prezinta ca un film istoric, integrand insa putinele date istorice intr-o poveste, dandu-le acestora viata printr-un scenariu de fictiune care reuseste sa construiasca personaje credibile cu puternice trairi ce nu pot insa ramane straine inerentelor slabiciuni si greseli umane. Dar Suleyman, cunoscut din cartile noastre de istorie ca Soliman,  este unul  dintre cei mai importanti sultani ai Imperiului Otoman care, sub conducerea lui (1494-1566), a cunoscut cea mai glorioasa perioada a sa, intinzandu-se pe trei continente, din Asia pana in Europa si Africa. Nu este de mirare asadar ca Suleyman reprezinta astazi un adevarat erou national al Turciei, in egala masura iubit, admirat si idealizat.
Faptul ca, in dezvoltarea otomaniei, serialele de televiziune si mai ales Suleyman Magnificul joaca un rol primordial este o evidenta. Dar nu mai putin semnicaficativa este cresterea interesului fata de cartile de istorie, de muzee si inclusiv actiunile de restaurare a cladirilor otomane pentru a nu mai vorbi de interesul fata de bijuteriile caracteristice acelei epoci.

Fastul bijuteriilor orientale
Evident ca umanizarea sultanului, povestile de alcov si crearea unei adevarate atmosfere de epoca au contribuit intr-o mare masura la succesul serialului. Cercetarea minutioasa ce a permis reconstituirea bijuteriilor de epoca a avut si ea un rol important. In absenta unor documente scrise, care sa contina descrierea costumelor si bijuteriilor acelei epoci, cercetatorii au fost nevoiti sa se concentreze in special asupra miniaturilor si costumelor expuse in magnificul palat Topkapi, unul dintre cele mai mari si mai vechi palate pastrate pana astazi. Construit in 1470, inconjurat de un zid lung de cinci kilometri ce ingradeste o suprafata de aproximativ 700.000 de metri patrati, palatul a reprezentat atat locuinta sultanilor si a familiilor acestora, cat si sediul guvernului otoman. El gazduia trezoreria, monetaria, arhivele imperiale, institutiile de invatamant avansat ale imperiului  si atat de importantul harem al sultanului. Insa, odata cu transformarea Turciei in republica, palatul devine muzeu.
Astazi, bijuteriile inspirate de cele din film cuceresc piata bijuteriilor, putandu-se vorbi chiar de o noua tendinta in moda. Astazi, in lumea bijuteriilor si a rochiilor elementele de inspiratie otomana joaca un rol tot mai important. In film sunt scene in care actorii poarta bijuterii de sute de mii de dolari, iar pe piata se lanseaza colectii de bijuterii inspirate din acea perioada. Bijuteriile din colectia Otoman se gasesc si la noi, in magazinele You&Me, si se dovedesc a fi un real succes.
Bijuteriile joaca in serial un rol aparte si datorita legaturii cu totul speciale pe care sultanii le-au avut cu aceste podoabe. Aceasta relatie a fost studiata intr-o carte de succes in Turcia – Bijuteriile Imperiului Otoman. Citind istoria cu ajutorul bijuteriilor de Gul Irepoglu. Astfel, a devenit mai clar faptul ca bijuteriile nu reprezentau doar simple obiecte de podoaba, ci adevarate marci ale puterii politice si economice. Cu cat ele erau mai mari, mai elaborate si etalau mai multe pietre pretioase cu atat personajul ce le purta era mai de temut, mai bogat si mai important. Daca in perioada de glorie a lui Suleyman, inzestrat cu un simt estetic remarcabil, fiind el insusi un bijutier desavarit, ce incerca prin aceasta arta sa-si educe rabdarea si spiritul de observatie, asa cum de altfel este si prezentat deja din debutul serialului, bijuteriile au avut perioada lor de glorie, accentul cazand in primul rand pe calitatea lor estetica, odata cu Ahmet I (1590-1617), primordiala devine dimensiunea, scazand grija pentru lucratura si pentru detaliu. Astfel, pe masura ce imperiul avea sa slabeasca, sultanii aveau sa se ascunda tot mai mult in spatele opulentei afisate…

Perioada otomana si perioada fanariota
Diincolo de a constata succesul fulminant al serialului, vizibil si in bijuteriile la moda astazi, dar mai ales din patima cu care atatea milioane de oameni urmaresc in zeci de tari fiecare episod, incat in multe orase poti recunoaste orele de difuzare dupa scaderea traficului, cred ca se impune si un moment de ragaz pentru o privire mai atenta asupra ce a insemnat perioada otomana si cea fanariota in aceasta parte de lume si cum se plaseaza ea astazi in constiinta noastra.
Astazi, nu poti sa ignori acest fenomen abordat sub titulatura de otomanie, constand in interesul tot mai manifest in Turcia pentru tot ce este legat de Imperiul Otoman. Fara indoiala, asa cum s-a si remarcat in mod frecvent, problema imbraca si o dimensiune comerciala, de extindere a pietelor, o dorinta de extindere economica a propriului Lebensraum, de revitalizare a pietelor locale si internationale ale Turciei. Fenomenul pare insa sa reprezinte cu mult mai mult decat atat…
Multa vreme a plutit impresia ca trecutul otoman este discreditat, ceea ce a facut ca urmasii acelui imperiu sa se simta stanjeniti. Astazi, ei afla ca acel trecut a fost magnific, din ce in ce mai multi dintre ei incepand sa devina mandri de acel trecut otoman. Dupa ce au fost invatati ca Imperiul Otoman a fost doar o forma de organizare statala, ei descopera ca avem de a face cu o cultura, cu un STIL DE VIATA cotidian cu o puternica amprenta proprie, cu o bucatarie, cu bijuterii si decoratiuni ce o caracterizeaza, astfel ca mereu mai multi au inceput sa devina mandri de trecutul lor. Iar acest demers are loc in cadrul unui proces de cautare a unei proprii identitati de catre o societate puternic impregnata de cultura europeana. Si nu putem ignora nici interesul manifestat fata de un STIL DE VIATA aristocratic de catre o burghezie cu un nivel de trai crescut. Ideea ca Imperiul Otoman, care a durat aproape cinci secole in Orientul mijlociu si Balcani, a reprezentat in mare masura un centru de toleranta, pace si stabilitate politica poate sa ofere astazi politicienilor turci un punct de referinta pentru depasirea problemei identitare, in dezvoltarea politicilor externe, pentru politicile regionale, tinand cont si de faptul ca Turcia poate juca in viitor un rol important in regiune.
Discutand despre istoria otomana, o problema aparte o reprezinta cea fanariota, poate cea mai controversata si mai plina de prejudecati. Dupa cucerirea Constantinopolului de catre sultanul Mehmed al II-lea, in 1453, acesta a recunoscut Patriarhul Ecumenic ca lider national si religios al grecilor si altor etnii ortodoxe, otomanii nefacand o distinctie legala intre religie si nationalitate si, in consecinta, considerandu-i pe toti ortodocsii din imperiu ca apartinand unei singure entitati. In jurul Patriarhiei s-a format primul centru de putere al grecilor din Constantinopol care, dupa cartierul Fanar, in care locuiau au fost denumiti fanarioti. In scurt timp acestia au reusit sa ocupe pozitii tot mai importante in administratia imperiului si sa acumuleze averi enorme, atingand o culme a influentei lor in secolul al XVIII-lea. In secolele XVII – XIX au servit si drept traducatori, dragomani, pentru Inalta Poarta si pentru ambasadele straine, dat fiind faptul ca turcii ignorau in mod traditional si au continuat sa ignore limbile europene.

Fanariotii din Principatele Romane
In secolul al XVI-lea se stabileste regimul de suzeranitate otomana si in Tarile Romane fara ca acestea sa devina insa pasalak-uri, fiind pastrate in  asa numita dar-al-ahd, Casa Pactului sau Casa Pacii, situata intre Casa Islamului, dar-al-Islam, si Casa Razboiului, dar-al-harb, ceea ce presupunea pastrarea autonomiei lor, detinerea tronului  de catre un principe pamantean, pastrarea institutiilor politice, administrative, militare, judecatoresti si ecleziastice, impunand in acelasi timp domnului obligatia de a plati haraci, daruri (pesches-uri) catre sultan si demnitarii lui, conditii ce aveau sa se schimbe, in timp devenind din ce in ce mai dure, iar in locul domnilor pamanteni sa fie numiti si fanarioti.
Se observa insa si o elenizare a unor familii de boieri romani cu scopul de a penetra nucleul Fanarului si a accede mai usor la tron, precum familia Calmasul, devenita Callimachi. Instabilitatea politica si birurile ruinatoare platite in acei ani au facut ca sa apara un adevarat cliseu al viperei fanariote, al machiavelismului manelist, a unei dinastii de lacuste umane, perceptie ce caracterizeaza secolul al XIX-lea, dar persista intr-o anumita masura si astazi cu toate ca, odata cu Iorga, perioada fanariota este reanalizata, incercand sa se depaseasca cliseele, distingand aspectele negative de elementele ce marcheaza un real progres inregistrat in acei ani. Astfel, Constantin Mavrocordat care a domnit cu intreruperi de sase ori in Tara Romaneasca si de patru ori in Moldova a introdus cele mai multe reforme. In primul rand, a desfiintat iobagia. Apoi a preluat o serie de idei de la austriecii care stapanisera Oltenia intre anii 1718 si 1739 si introdusesera o serie de schimbari. In acelasi timp, datorita domnilor fanarioti care fusesera mari dragomani ai Portii, ocupandu-se de relatiile diplomatice cu statele europene, fiind buni cunoscatori de franceza si care au adus profesori straini pentru copiii lor, a aparut o puternica deschidere europeana, fiind introdusa predarea limbii franceze in scolile grecesti din Principate, iar o nota informativa a consulatului rus din Iasi, din 1806, arata ca dorinta de a invata limba franceza a devenit atat de mare incat pare a degenera intr-o epidemie… La fel, alcatuirea unor biblioteci impresionante de catre unii domni fanarioti a devenit un model copiat de multi boieri si negustori.
Astfel, in afara de aspectele negative pe care le-a marcat perioada fanariota, o serie de domni fanarioti au contribuit in mod decisiv la reformarea si la progresul Tarilor Romane si la deschiderea acestora spre vestul Europei. In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca multi dintre acestia s-au integrat boierimii romane, devenind factori activi in promovarea culturii romane. Este interesant si faptul ca, desi era grec, Mavrocordat a impus folosirea in administratie exclusiv a limbii romane, interzicand folosirea celei grecesti. La randul lui, Alexandru Ipsilanti a introdus o serie de reforme in justitie. Este insa adevarat ca schimbarile au fost lipsite de continuitate, iar instabilitatea si presiunea birurilor au marcat profund acea perioada.
Influentele fanariote au marcat si moda, de la vestimentatie la bijuterii, matasurile fine, broderiile in fir de aur, dar si blanurile scumpe facand parte din moda acelei perioade. O caracteristica aparte o reprezenta si opulenta ospetelor si calitatea nelipsitelor tarafuri. Iar cautarea epatarii, prin afisarea bogatiei, rivaliza de multe ori la boierii nostri chiar si cu cea a dregatorilor fanarioti.
Trebuie insa sa invatam sa nu mai privim istoria in alb si negru. Si poate ca, in aceasta privinta, serialul Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii are tocmai meritul sa ne invete sa descoperim omenescul, viata, nuantele, prezente in tot ceea ce este cu adevarat viu, in tot ceea ce a existat in istorie si nu doar ceea ce am retinut noi din istorie.