In amintirea lui Stefan
Am fost intrebata cum de satul ardelenesc, in care m-am nascut si am crescut, se numeste Razboieni.
In satul meu, atunci cand au ajuns in Dacia, romanii au ales sa construiasca un castru pentru trupe din Legiunea a III-a Gemina si Legiunea a V-a Macedonica, trupe care aveau rolul de a apara minele de sare de la Salinae (actualul oras Ocna-Mures) si drumul roman ce lega Apulum (Alba-Iulia) de Potaissa (Turda). Pe deal se mai vad urmele acestui “drum al lui Traian”… Si tot pe deal, in castrul roman, au venit cavalerii batavi. Mai exact, legiunea de cavalerie romana Ala I Batavorum Millitaria. (Profesorul meu de istorie si geografie din scoala generala, domnul Pantiliom Popovici, in monografia satului, pe care a intitulat-o Ad Vatabos, mentioneaza ca aici, “la batavi”, s-au nascut soldati care apoi au colindat Imperiul Roman pana la marginile lui si chiar dincolo de ele…) Multe s-au intamplat pe acest drum si in acest castru, in acest centru puternic de romanizare, de prefacere si de nastere…
Locul acestei cetatii, ascunse mai apoi de timpuri, nu avea cum sa se numeasca altfel decat… Cetate. Cetate de pamant. Altfel spus, Foldvar, in maghiara. Ceea ce in romaneste suna Feldioara. Iar cei din Feldioara mergeau pe drumul lui Traian ca sa sufere alaturi de Horea si de Avram Iancu, sa invete la Scoala Ardeleana, sa se inchine la Blaj si la Alba-Iulia.
Iar, in 1918, cand Armata Romana a trecut Muresul, cantece de bucurie au uimit vazduhul si cei din Feldioara si-au deschis inimile fratilor lor de peste munti. Regimentul 15 Razboieni, condus de maiorul Vasile Nadejde, a fost cel care a ajuns, in zi de bucurie, in zi de sarbatoare, in zi dumnezeiasca, aici. Si, chiar din acea zi, s-a hotarat! Locul sa se numeasca Razboieni! In amintirea lui Stefan. In amintrirea luptei de la Razboieni a lui Stefan si a regimentului care-i purta numele si care a adus soarele in sufletele si pe chipul celor de aici. Asa ca satul Foldvar sau Feldvar (Feldioara, in romaneste) si gara aferenta Kocsard (Cucerdea, in romaneste) s-au numit de-atunci Razboieni. E un sat mic, poate mult prea mic ca sa-l retii. Si n-are cine stie de monumente. Are o scoala, o biserica si un monument al eroilor, unde atunci cand am fost copii puneam flori, iar bunicii nostri ne povesteau de luptele la care au participat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, unde am invatat cantece de dor si de neam si de unde am plecat cu amintirea lui Stefan in inima, cu dragul de bunici si de tot ce e romanesc in suflet si in gand…