Now Reading
De ce sa nu amanam sa ne testam auzul, mai ales daca am observat ca auzul a inceput sa ne scada

De ce sa nu amanam sa ne testam auzul, mai ales daca am observat ca auzul a inceput sa ne scada

De ce este bine să nu amânați să vă faceți periodic o testare a auzului și de ce este indicat să recurgeți la protezarea auditivă în cazul în care aceasta vă este recomandată, atunci când vă este indicată de specialiști, nu mult mai târziu, cum se întâmpla destul de des, din păcate, aflați în acest nou dialog pentru sanatate!

Soluția pentru hipoacuzie constă în purtarea aparatelor auditive adecvate! Nu există alte soluții! Și ar trebui să conștientizăm riscurile de a nu ne proteza auditiv la timp! Despre toate acestea am stat de vorbă cu doamna Laura Mihale, audiolog Clarfon (www.clarfon.ro, 031 9111), rețea cu 119 cabinete de testare și protezare auditivă în întreaga țară.

“Din păcate, cele mai multe persoane refuză să recunoască… că a început să le scadă auzul. Multor persoane le este greu să accepte că nu mai aud, pentru că se gândesc totodată că îmbătrânesc. Și-atunci își tot spun că… nu a vorbit celălalt suficient de tare, că i se pare celuilalt că televizorul e prea tare, dar de fapt nu este… și așa mai departe. Și-atunci tot amână momentul.

Și în această perioadă de care spuneam, de 5 ani, persoana în cauză gândiți-vă că începe să se izoleze, începe să aibă dificultăți din ce în ce mai mari în a înțelege vorbirea în medii cu zgomot. Nu mai vor să meargă la anumite reuniuni de grup, nu mai vor să participe la anumite întâlniri sociale și atunci încep să se izoleze. Cu cât protezarea auditivă se face mai repede, cu atât rezultatele vor fi mai bune, pentru că reabilitarea auditivă va avea beneficii mai mari. Cu cât persoana în cauză așteaptă mai mult, hipoacuzia se accentuează și, dacă ajunge spre formă severă, atunci acomodarea cu aparatele auditive se va face mult mai greu.

Perioada de acomodare cu aparatele auditive poate fi între 2 săptămâni și 2-3 luni. Depinde de fiecare persoană în parte.

Gândiți-vă că o persoană, dacă a stat câțiva ani fără să mai audă în limite normale, s-a obișnuit cu acel nivel de auz, pentru că creierul s-a adaptat la lipsa simulării sonore. Și-atunci, punând aparate auditive, trebuie să învețe să audă din nou la nivelul să spunem normal.” (Laura Mihale, audiolog Clarfon)

Invitata emisiunii: doamna Laura Mihale, audiolog Clarfon (www.clarfon.ro, www.facebook.com/clarfonro, 031 9111)
Emisiune realizată cu sprijinul Clarfon (www.clarfon.ro, 031 9111)

Pentru mai multe emisiuni de sănătate ample, cu specialiști de top din domeniile lor de activitate, vă invit să intrați pe canalul meu de YouTube și pe pagina mea de Facebook. De asemenea, mă puteți găsi și pe Instagram și pe TikTok cu sfaturi scurte de sănătate.

188 K
Scroll To Top