Cum sa ai grija de dintii de lapte ai copilului tau. Trebuie tratati sau se pot scoate pur si simplu, pentru ca tot apar dintii definitivi?
În seria noastră de emisiuni dedicate sănătății orale, medicii dentiști pedodonți de la DentalMed Luxury Dental Clinic din București au vorbit despre importanța dinților de lapte și despre modul în care trebuie îngrijiți și tratați aceștia. Dr. Mirel Toma și dr. Călin Sava, medici specialiști cu o mare experiență în stomatologia pediatrică, au vorbit, printre altele, despre cum putem preveni cariile la vârste mici, precum și despre modalitățile în care medicul poate relaționa într-un mod eficient cu un pacient copil, utilizând anumite proceduri în comunicare. De asemenea, au atras atenția asupra faptului că unii părinți nu înțeleg cât de important este să menținem sănătatea dentară a dinților de lapte.
“Principala cauza pentru care pacienții noștri se prezintă la tratamente este caria dentară, urmată apoi de traumatisme, care au o frecvență mult mai mică. Toate aceste tratamente trebuie aplicate unui pacient mic, care nu este neaparat cooperant și care trebuie să fie îndrumat de către medicul stomatolog pediatru să le accepte!” (dr. Călin Sava, medic pedodont DentalMed Luxury Dental Clinic) (Foto: iStock)