Interventiile One Stage Surgery. Cui se adreseaza, in ce constau, cu ce tip de anestezie si sedare se realizeaza
Ne e frică de dentist, dar, să recunoaștem, atunci când mergem la dentist vrem să ne rezolvăm cât mai multe probleme într-o singură vizită! Așa că a apărut un concept special: tratamente chirurgicale stomatologice într-o singură ședință! În cadrul emisiunii noastre dedicate sănătății orale, ne-am propus să aflăm mai multe despre toate acestea! În ce constau intervențiile de tipul One Stage Surgery, tratamentele stomatologice chirurgicale într-o singură ședință, și cum se realizează sub sedare conștientă medicamentoasă aflați de la invitații noștri, dr. Mihnea Velisarato, medic dentist implantologie și chirurgie parodontală, dr. Dragoș Popescu, medic dentist implantologie și chirurgie parodontală, și dr. Adrian Ciocanea, medic specialist ATI, DentalMed Luxury Dental Clinic.
“Noi recomandăm, în Clinica DentalMed, unde am și perfecționat acest concept, cât mai multe operații într-o singură ședință, iar adresabilitatea este specifică celor care nu au timp, care vin din străinătate și doresc în cât mai puține ședințe să realizeze cât mai multe tratamente dentare, astfel încât și timpul de realizare finală a lucrărilor să se reducă!” (dr. Mihnea Velisarato, medic dentist implantologie și chirurgie parodontală DentalMed Luxury Dental Clinic)
“De multe ori, dacă medicul anestezist consideră că este riscantă intervenția, atunci noi nu o facem sau ne orientăm către un spital și o putem face în cadrul unui spital, cu anestezie generală, în alte condiții de siguranță! Deci noi nu supunem pacientul unui risc cu orice preț! Siguranța intervenției asigurată de medicul anestezist, într-o clinică stomatologică sau chiar și cabinet, este una fantastică! Este un standard foarte ridicat!” (dr. Dragoș Popescu, medic dentist implantologie și chirurgie parodontală DentalMed Luxury Dental Clinic)
“Trebuie să înțelegem că peste 98% dintre pacienți… eu sau dumneavoastră… suntem anxioși și ne e frică de scaunul stomatologic. Rolul acestei sedări, în primul rând, este să tăiem această anxietate, să avem un pacient liniștit. De ce? Pentru că anxietatea produce foarte multe modificări la nivelul organismului: crește tensiunea, crește pulsul, nu ne face cooperanți, ne e teamă și, atunci, ar fi bine să fim liniștiți. Ăsta e principalul rol! Rolul următor este de a avea un pacient monitorizat, pe care să-l putem controla. De aceea, o să începem cu monitorizarea pacientului. În momentul sedării intravenoase, pacientul este monitorizat, cu tensiune, puls, saturație… și avem monitorizare de bază!” (dr. Adrian Ciocanea, medic specialist ATI DentalMed Luxury Dental Clinic) (Foto: iStock)