Now Reading
Eroi au fost si vor mai fi!

Eroi au fost si vor mai fi!

Dupa ceasurile de bilant si de proiecte, dupa marturisirea viselor si a dorintelor, vine o vreme cand iti zici ca unele lucruri nu se mai pot amana!… Asa si eu! Mi-am zis ca nu mai pot amana si anul acesta trebuie sa merg in Tatra. In Muntii in care bunicul meu a luptat in cel de-al Doilea Razboi Mondial, dupa luptele crancene pentru eliberarea Budapestei. Daca, atunci cand s-au intors acasa, cei care au luptat pentru tara, in loc sa fie respectati si apreciati, in loc sa fie onorati si ascultati, n-au reusit decat sa le povesteasca nepotilor lor despre munti si despre vai de sange, despre pamantul promis care nu numai ca nu li s-a dat, ci le-a fost luat chiar si cel pe care il aveau, pentru o cooperativizare fortata, noi, cei care am avut privilegiul de a asculta vorbele lor, le suntem datori! Asa cum, in ciuda tuturor, atunci cand s-au intors, ei au stiu sa-si cladeasca o viata, sa-si faca o familie, sa aiba copii si nepoti, sa le spuna povesti si sa creada intr-o noua zi, in care eforturile lor si povestile lor nu vor fi fost in zadar, trebuie sa ne gasim si noi resorturile interioare de a crede ca eroii vor fi recunoscuti, ca nu vor fi uitati, ca lumea in care traim se va trezi si-i va onora pe cei care trebuie sa-i onoreze, ca-i va respecta si-i va aprecia pe cei care si-au iubit patria si natia, pe cei care ne-au iubit si ne-au spus povesti, pe cei care ne-au plamadit. Altfel, numai oameni nu ne-am putea numi…

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

114 K
Scroll To Top