Now Reading
In ce consta tratamentul endodontic, tratamentul de canal

In ce consta tratamentul endodontic, tratamentul de canal

Ai grijă de sănătatea ta orală! În permanență! Ca să nu ajungi de urgență la medicul stomatolog! Dacă ai o carie cât de mică, trateaz-o! Nu o lăsa să devină din ce în ce mai mare și… să ajungi la tratament de canal, la scoaterea nervului, popular spus, și la necesitatea unei coroane dentare! În cadrul emisiunii noastre dedicate sănătății orale, am discutat cu specialiștii DentalMed despre tratamentul de canal și am aflat în ce constă această procedură stomatologică.

“Este recomandat ca pacienții să ajungă la medicul stomatolog o dată la șase luni, pentru ca s-a ajuns la concluzia ca acesta este intervalul cel mai probabil să apară noi carii. Când pacientul vine la control, o dată la șase luni, se fac investigații radiologice care pot depista cariile incipiente. Există posibilitatea ca la șase luni să fie carii mai mari sau pacientul să nu vină la șase luni. Și, atunci, în momentul în care pacientul se prezintă la stomatolog, nu are nicio suferință, dar noi depistam carii, acestea trebuie tratate. Cu cât caria este mai mare, mai adâncă, cu atât sensibilitatea este mai accentuată, ajungând chiar la durere. Caria foarte adâncă, cea care ajunge la nivelul nervului, este cea care trimite pacientul de urgență la dentist! (…)

Tratamentul de canal în sine nu este o intervenție de urgență, tratamentul de canal este o intervenție de sine stătătoare. Urgența este doar îndepărtarea durerii. Asta este, de fapt, scopul pentru care doctorul vine noaptea să trateze pacienții. Tratamentul de canal este o intervenție care necesită microscop, necesită mai mult timp, poate dura o oră și jumatate, poate două ore și nu este un tratament care se efectuează în urgență, când pacientul vine cu niște dureri foarte mari și vrea să plece acasă să mai apuce să doarmă câteva ore fără dureri.” (dr. Magda David, medic specialist endodont DentalMed Luxury Dental Clinic)

DentalMed Luxury Dental Clinic (www.dental-med.ro):
DentalMed MARRIOTT – Calea 13 Septembrie, nr. 102, bl. 48A, București, Sector 5, Telefon: 0730 081 575
DentalMed PRIMĂVERII – Piața Charles de Gaulle, nr. 4-6, București, Sector 1, Telefon: 021 402 87 35

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

123 K
Scroll To Top