Cetatea de aparare

La lectiile de istorie am invatat despre fortarete, despre cetatile de aparare, cu ale lor semete turnuri de paza, ce promiteau sa tina sub observatie si control orice miscare, orice posibil inamic, orice atac. Am vazut cetati cazute in ruina, dar care, in vremea lor de glorie, au fost de neinfrant… Dar am inteles cu adevarat ce inseamna o cetate de aparare, care iti permite sa vezi intinderi nesfarsite de apa si de uscat, de cer si de pamant, ce iti permite sa supraveghezi totul pana la linia orizontului, doar la Enisala.
Ti-ai dori ca intotdeauna sa poti sa supraveghezi totul, de jur imprejur, pana unde se imbina cerul cu pamantul, pana la capatul lumii. Important e ca macar sa incerci sa supraveghezi miscarile celor care ti-ar putea face rau, care ti-ar putea ataca rezervele de apa, de lumina, de speranta… Cei de la Enisala au avut un moment in care au putut face asta. Si au fost puternici. Atat de puternici incat, vazandu-le cetatea, nu mai ai nevoie de nimic altceva ca sa intelegi ce inseamna cu adevarat o cetate de aparare invincibila.
Numai ca lumea nu-ti ofera prea des asemenea ocazii. Grindurile de nisip care au format Lacul Razim, au facut fara rost cetatea… Corabiile de pe mare nu mai puteau ajunge direct la Enisala. Si-atunci, firesc, a fost parasita… Nu mai trebuia aparata si supravegherea din acel punct nu mai era esentiala. Locurile de aparare si punctele de observatie s-au schimbat.
E ideal sa poti sa-ti rotesti privirea 360 grade si cercul sa se inchida perfect. Chiar se poate intampla ca viata sa-ti ofere, pe perioade scurte, aceasta posibilitate. Insa, de obicei, trebuie sa inveti sa stai spate in spate cu cineva. Si fiecare sa lupte pe partea lui, pe frontul lui, sa acopere 180 de grade si sa stii ca te poti baza pe el. Un asemenea partener trebuie sa cauti. Cu un asemenea partener merita sa te arunci in lupta. In orice lupta.