Imnul national

Pe vremuri, la scoala, la mine in sat, in fiecare dimineata cantam imnul. Nu stiu daca in acest sens exista vreo reglementare legala sau nu, dar asa ne spunea domnul invatator si mai apoi domnul profesor… Si nu cantam doar imnul! Domnul invatator ne-a invatat si Marsul lui Avram Iancu si Imnul Eroilor, iar mai apoi domnul profesor de istorie – Treceti batalione romane Carpatii! si multe alte cantece fara de care nu am sti sa fim noi.

Am aflat in aceste zile de recomandarea de a se introduce prin lege obligativitatea de a se canta imnul, dimineata, la inceputul unei zile de scoala. Apoi am aflat ca aceasta reglementare deja exista… Cred insa ca, de cand nu se mai respecta, s-a uitat cu totul de existenta ei… Din pacate, pe drumul asta nu facem decat sa uitam cine suntem, sa ne topim intr-un neant din care nimeni si nimic nu ne va mai putea salva vreodata… Iar exagerarile si exaltarile nu vor face decat sa transforme in ceva rizibil ceea ce ar trebui sa tina de demnitatea fiintei noastre.

Asadar, fara exagerarile si fara exaltarile care nu pot decat sa ne indeparteze de la drumul cel bun si cel drept, sa mergem la Tebea, sa ne amintim de zdrobirea oaselor lui Horea, de forta lui Avram Iancu si de cantecele pe care acei oameni mari, invatatorii nostri, au stiut sa le aseze in sufletele noastre de copii, sa intelegem ca acum e randul nostru sa asezam aceste cantece in sufletele celor ce vor veni… Insa toate acestea nu se pot face decat in timp, cu rabdare, cu puterea exemplului, cu esenta cea tare, cu dragostea cea mare…