Capacitate organizatorica

Imi place sa relatez, de cate ori am ocazia, experienta unui cunoscut care a petrecut, mai demult, cateva luni in Japonia. Timp de mai multe saptamani a fost mirat de prezenta pe strada pe care statea, o strada extrem de circulata, a mai multor barbati care tot masurau si invarteau diferite planuri. Apoi, intr-o seara, a fost ingrozit vazand ca strada s-a umplut de utilaje si de muncitori si se deschide un adevarat santier. Conform experientei de acasa,din Romania, era convins ca timp de luni de zile strada lui nu va mai fi practicabila, doar ca, spre marea lui surprindere, a doua zi de dimineata strada era deja complet refacuta si traficul se desfasura in conditii perfecte. Este un model de profesionalism, de simt civic si de raspundere. Un mod de a te simti responsabil fata de cei din jurul tau, fata de timpul si de confortul lor si, nu in ultimul rand, fata de banul public. Faptul ca la noi santierele tin cu anii, ca si dupa ce terminam de reabilitat o  strada venim si o spargem inca o data si inca o data, pana ce o aducem intr-o stare mai proasta decat inainte de reabilitare, este deja un lucru binecunoscut, fata de care, din pacate, nimeni nu ia atitudine, nici oficialitatile si nici noi, simpli cetateni, dar pe banii, timpul si nervii carora se desfasoara aceasta interminabila bataie de joc. Nu avem insa dreptul sa ne plangem pentru ca aceasta bataie de joc se desfasoara cu asentimentul nostru, din moment ce noi nu luam atitudine. Ne-am obisnuit ca mai intai sa spargem si apoi sa masuram, iar de gandit uitam de multe ori cu totul…
Faptul ca timp de luni de zile nu suntem in stare sa pregatim un recensamant care, in plus, reprezinta o actiune europeana este de-a dreptul scandalos. Pana acum parca macar recensamintele se faceau fara atata tevatura. Ma intreb cum am vrea sa fim luati in serios si respectati in Uniunea Europeana, daca nu suntem in stare sa organizam nici macar un banal recensamant. Iar aceasta e cu atat mai grav cu cat el este parte a unui intreg demers european. Ratarea lui in Romania afecteaza utilitatea acestuia la nivel global, la fel cum acuratetea unui recensamant efectuat doar in cateva judete din Romania prejudiciaza si calitatea rezultatelor cu privire la zonele in care a fost efectuat. Este tocmai motivul pentru care Uniunea Europeana a cerut desfasurarea lui practic simultan in toate statele Uniunii pentru a dispune de o radiografie actuala si clara la nivel global.
Cum este posibil ca organizatorii recensamantului sa nu stie nici ei, nici macar dupa ce a inceput recensamantul, ce si cum trebuie completat in chestionarele respective si sa se contrazica de la o zi la alta? Cum este posibil ca, dupa ce ai avut probleme serioase cu desfasurarea instructajului celor ce trebuiau sa efectueze recensamantul, dupa ce nenumarate voci ti-au argumentat ca nu este posibil sa se respecte ritmul de lucru preconizat de organizatori, sa te trezesti ca nu ai reusit sa prinzi in recensamant nici jumatate dintre bucuresteni si sa le propui sa se autorecenzeze, descarcandu-si singuri formularele de pe un site care nu functiona cum trebuie nici macar in momentul in care un oficial incerca sa realizeze o demonstratie televizata?! Si, in plus, cum poti sa ai pretentia ca fiecare sa caute si sa studieze manualul destinat recenzentilor si despre care acestia spuneau, dupa ce participasera la un instructaj, ca este mult prea stufos si neclar?! Iar neclaritatile le-am vazut cu totii, atunci cand oficialii se contraziceau in direct la televiziune… Daca intr-o actiune europeana, ce poate fi calificata drept relativ banala, caci recensaminte se tot fac de mai bine de o suta de ani, se produce un asemenea haos, nu am cum sa nu ma intreb ce se intampla cu celelalte actiuni care nu implica participarea explicita a fiecaruia dintre noi si cu privire la care nu avem ca atare o imagine la fel de clara.
Suntem obisnuiti ca in astfel de situatii cu adevarat hilare sa vedem partea amuzanta si sa ne distram. Trebuie insa sa ne dam seama ca aceste situatii sunt de fapt tragice! Pentru ca in acest fel ne jucam cu banii nostri si cu imaginea Romaniei in lume. Si atunci degeaba ne revoltam ca o lume intreaga a ajuns sa-si bata joc de noi! Este datoria noastra sa spunem raspicat: Asa Nu! Intai ganditi, verificati si abia apoi luati o masura si treceti la actiune. Iresponsabilitatea nu poate fi acceptabila. Chiar daca ea poate fi distractiva. Ne costa prea scump.