Now Reading
Ce inseamna o casa inteligenta si… independenta. Independenta energetica si reutilizarea si reciclarea resurselor

Ce inseamna o casa inteligenta si… independenta. Independenta energetica si reutilizarea si reciclarea resurselor

Casă inteligentă, independență energetică, reutilizarea şi reciclarea resurselor, dar şi autogospodărire și noile device-uri medicale – despre toate acestea am discutat în cadrul emisiunii Arena Ideilor, pe care o realizez împreună cu prof. univ. dr. Dragoș Popa. Sper să o considerați interesantă!

“Sigur că ceea ce se vorbește mai mult reprezintă independența energetică, care este foarte la modă. Avem subvenții destul de importante de la stat pentru panourile solare și, mai nou, și pentru sistemul de baterii pentru stocarea energiei, pentru că și-au dat seama că este o gafă imensă să investești în panouri și să supui la un stres excesiv rețeaua energetică, pentru că, în momentul în care se duce soarele, se duce la toate panourile din zona respectivă și ai probleme când consumul este mare, așa cum s-a întâmplat și în vara aceasta.

Dincolo de energia solară, importantă este energia geotermală. Prin asta nu înțeleg neapărat că trebuie să ne găsim pe un sol geotermal și să extragem apa clocotită din sol, ci este suficient să injectăm noi apă în sol și s-o încălzim de la temperatura de -20 de grade de afară la temperatura solului de +8 grade sau să o răcim de la cele 40 de grade de afară la cele 8 grade și, ca atare, putem să construim o pompă termică, cum este aerul condiționat, dar putem să o facem la fel de bine pe agent termic fluid. Și atât răcirea, cât și încălzirea casei să le realizăm cu un consum minim de energie pe care îl realizează pompa de recirculare a agentului termic. La fel, în zonele unde avem mai tot timpul un vânt susținut, deci nu furtuni, ci un vânt susținut de 10-20 km/oră, diferitele tipuri de generatoare eoliene pot să joace un rol foarte important. Dar, dincolo de aspectul acesta energetic, care este important inclusiv la oraș, pentru că e absurd să am terasele blocurilor atâta timp cât nu sunt apartamente de lux care, sus, costă de 10 ori mai mult decât restul apartamentelor, ci sunt blocuri cum sunt majoritatea celor din București, de exemplu, normal, ar trebui să le acoperi cu panouri solare și să le transformi în generatoare, în centrale de producere a energiei electrice.

Problema se pune de mult timp, inclusiv în unele zone europene, cum sunt zonele foarte aride din Spania, în mod special în zonele deșertice din America sau în zonele deșertice din Orientul Apropiat, unde apa chiar, practic, lipsește. Și-atunci, acolo unde… cum este în Spania, de exemplu, s-a pus foarte mult accentul, deja de peste 20 de ani, pe acumularea apei de ploaie, care să fie captată cât se poate de bine și folosită, pe de altă parte, pe recircularea apei. Recircularea apei înseamnă, în primul rând, capacitatea de a o purifica… unde te găsești, cum e în unele zone din Orient, pe malul mării, înseamnă să poți să realizezi cu costuri minime desalinizarea apei de mare. Curățarea apei, în general, indiferent că e vorba de sare, de reziduuri sau de orice altceva, se realizează, în primul rând, printr-un sistem de filtrare, iar în momentul în care ea este relativ curată, dar nu cum trebuie, se trece printr-o membrană, printr-un proces care se numește osmoză inversă și ea, practic, cu costuri minime, pentru că nu trebuie să o fierbi ca să o distilezi, obții tot apă distilată, tot o apă foarte curată. Dacă o mai trec și printr-un fascicul de raze ultraviolete dure, e perfect sterilă. Iar după aceea, pentru că această apă este toxică, apa distilată nu se bea, o remineralizez trecând-o printr-un filtru de mineralizare și am apa cea mai bună de băut. Iar această apă poate să fie obținută din apa menajeră pe care o aruncăm noi la canal. Astfel încât circuitul apei poate să fie un circuit perfect închis. Nu arunc nicio picătură de apă, refolosesc totul, consumând o apă mult mai curată decât pot să găsesc oriunde în jurul meu.” (prof. univ. dr. Dragoș Popa)

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

135 K
Scroll To Top