Specialistii DentalMed, despre rolul empatiei in comunicarea medic-pacient
Cât de importantă este empatia în relația medic-pacient? Cât de importantă este comunicarea adecvată și înțelegerea temerilor pacientului în succesul tratamentelor stomatologice? Am discutat despre aceste aspecte cu specialiștii DentalMed, dr. Raluca Baba, dr. Magda David, dr. Mihnea Velisarato și dr. Dragoș Popescu.
“Trebuie, fără discuție, atunci când vorbim cu pacienții, să le explicăm noi, medicii, ceea ce au ei nevoie, într-un limbaj pe care ei îl înțeleg, indiferent care este limbajul ăsta. Până la urmă, pe mine mă interesează ca informația să ajungă la pacient. Nu contează neapărat limbajul folosit, dacă e medical sau mai puțin medical sau metafore sau povești, asta chiar nu are importanță. Important este ca pacientul să înțeleagă ce se întâmplă și să înțeleagă și etapele de tratament, în așa fel încât să le urmeze, așa cum cred eu, medicul, că e mai bine, în așa fel încât să ajungă la un rezultat bun al afecțiunii pe care o are pacientul.” (dr. Magda David, medic specialist endodonție și estetică dentară DentalMed Luxury Dental Clinic)
“În special în refacerile parțiale sau totale, complexe, pacientul are nevoie de îndrumare emoțională, de sprijin psihologic, aceste tratamente presupunând implicarea mai multor specialiști – medicul chirurg, ortodont, parodontologul, endodontul, interacțiunea pacientului fiind cu mai mulți medici. Și-atunci e nevoie de un sprijin emoțional pe tot parcursul acestui tratament. Și e foarte important să fim atenți la componenta aceasta psihologică în tratamentul stomatologic, în special în cel complex, când etapele sunt lungi, durata tratamentului se întinde pe mai multe luni. (…) Este nevoie să oferim pacienților suportul și sprijinul nostru, atât medical, în sensul de a-i realiza lucrări provizorii în condiții de siguranță, estetice și funcționale, confortabile pentru el pe toată această perioadă, cât și suportul nostru emoțional, ca el să se simtă în siguranță și să aibă încredere că este pe mâini bune și este tratat corespunzător.” (dr. Raluca Baba, medic specialist protetică și estetică dentară DentalMed Luxury Dental Clinic)
“Alegerea meseriei de medic, vocațional, este legată de empatie și compasiune. Noi tot timpul trebuie să ne autoreglăm, când ne privim în oglindă, să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem, pentru că noi avem omenire. Eu cred că, de fapt, în realitate, cu cât trece timpul și cu cât noi avansăm în carieră, ne cizelăm această empatie.” (dr. Dragoș Popescu, medic implantologie orală DentalMed Luxury Dental Clinic)






