Now Reading
Tratamentul de canal explicat de dr. Magda David, medic specialist endodontie DentalMed

Tratamentul de canal explicat de dr. Magda David, medic specialist endodontie DentalMed

Uneori putem ajunge în situaţia de a avea nevoie un tratament endodontic, de un tratament de canal! Aflaţi în ce constă acesta de la doamna doctor Magda David, medic specialist endodonție DentalMed.

“Fiecare dinte are altă anatomie a locului unde se află nervul, respectiv canalele dentare. Dinții frontali sunt monoradiculari, monocanaliculari, asta înseamnă că este un singur canal, câteodată 2 și, cu cât mergem spre dinții cu care mâncăm, cu atât se complică anatomia dinților. Cei mai complicați sunt molarii, respectiv molarii de minte, când îi tratăm, care în mod normal au 3 – 4 canale, dar pot ajunge până la 6 – 7 canale. Nu întotdeauna sunt foarte ușor de accesat, de multe ori, în condițiile în care avem de a face cu o carie progresivă în timp, dintele se apără, adică el depune dentină secundară, în așa fel încât să nu mai aibă această sensibilitate. Dentina care se depune chiar în interiorul canalelor ne complică nouă, medicilor stomatologi, existența, în sensul că trebuie să permeabilizăm bine canalele, să curățăm foarte bine tot ce înseamnă nerv inflamat de pe canale și să facem o obturație cât mai aproape de perfecțiune.” (dr. Magda David, medic specialist endodonție DentalMed Luxury Dental Clinic)

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

141 K
Scroll To Top