Bucurie

Stiu, se vorbeste mult si pe buna dreptate de criza din Grecia, de insule, de resurse, de turismul estival si de cate si mai cate… Dar eu mi-am dorit sa o iau pe drumul de la Sparta la Keiada, prapastia unde spartanii isi aruncau copiii nascuti cu malformatii, care nu ar fi putut sa devina razboinicii de care timpurile aveau nevoie… Caci timpurile au nevoie ca noi sa fim intr-un anume fel…
Furtuna pornita din senin si soarele care reapare cand nici nu te mai astepti, tunetele si toanele zeilor, vantul care-ti vorbeste cum nu ti-a mai vorbit niciodata, toate fac ca drumul de la Sparta la Keiada sa fie unul al intelegerii. Nimic altceva nu te-ar putea face sa intelegi cu adevarat mitologia vechilor greci, zeii imprevizibili, eroii nesabuiti, oamenii patimasi si inteligenti, care stau drept si rad bucurosi, decat jocul norilor si al soarelui, al vantului si al furtunii de la Sparta la Keiada, un joc care-ti daruieste si tie bucuria intelegerii…