Raspunderea cetateanului

Am mai spus-o si o repet. Nu poate fi numit cu adevarat cetatean decat un om care isi asuma raspunderea fata de bunul mers al Cetatii si fata de concetatenii lui. Cetateanul nu sta in hibernare timp de patru ani si apoi voteaza sau nu voteaza, dupa cum i se nazare, simtul raspunderii ar trebui sa se manifeste clipa de clipa.
Am salutat mai demult mobilizarea iubitorilor de animale impotriva eutanasierii cainilor, dar mi-am exprimat si atunci stupefactia in fata nepasarii fata de semenii nostri. De atunci numarul celor care cer sa fie eutanasiati pentru ca nu mai au mijloacele de a supravietui s-a inmultit. Acum a aparut nu obisnuita criza de medicamente, sa le spunem curente, care se mai gaseau totusi pe ici pe colo si pentru care, de bine, de rau, mai gaseai inlocuitori, ci o criza totala de medicamente de care depinde efectiv sansa de supravietuire a zeci de mii de oameni. Ma refer la citostatice. Nu numai ca ele lipsesc din spitale, dar lipsesc din tara. Daca ai nevoie de ele trebuie sa te duci macar pana in Bulgaria sa le cumperi. Acesti oameni a caror sansa de supravietuire depinde de ele sunt condamnati la moarte. Nu eutanasiati, ci condamanti la durere si la moarte. Din pacate, nu vad macar acelasi interes ca in cazul eutanasierii cainilor.

Daca multi pot sa nu aiba imaginatia pentru a realiza ce inseamna aceasta durere, ma intreb ce se intampla cu cei care au avut macar un apropiat care sa fi suferit de cancer. Si, fara indoiala, sunt multi. Oare boala, suferinta, confruntarea cu moartea a parintilor, fratilor, copiilor sau prietenilor ori vecinilor lor i-a lasat la fel de indiferenti? Dar lucrul cel mai sfasietor nu il reprezinta absenta citostaticelor, desi este ingrozitor sa lasi sa moara oameni care ar putea fi  salvati. NU! Adevarata grozavie consta in absenta morfinei. Daca stiti ce inseamna durerea, durerea atroce, de exemplu cea de dinti, atunci cand te-a apucat in mod subit undeva in creierii muntilor si nu dispui de nici un analgezic, atunci ar trebui sa va puteti inchipui o durere de mii de ori mai intensa si care nu dispare orice i-ai face. O durere care te impinge pana in pragul lesinului, o durere care te face sa vezi moartea ca singura izbavire posibila. Aceasta este durerea cu care se confrunta nenumarati bolnavi de cancer lasati fara morfina. Aceasta este tortura. Si nu una oarecare, ci poate cea mai cumplita tortura care poate fi imaginata. Aceasta este situatia in fata careia, noi, concetatenii lor, stam impasibili. Ne multumim eventual sa criticam o autoritate publica, un director sau alt functionar platit din banii nostri. Dar vina nu este decat partial a lui. In primul rand este vina noastra pentru ca noi il platim si, ca atare, noi il toleram, noi consideram ca este bine ceea ce face din moment ce continuam sa-l platim. De moartea si de chinurile concetatenilor nostri ne facem vinovati in primul rand noi si de-abia apoi un functionar sau altul.
Se spune ca suntem un popor tolerant. Si cred ca, fara indoiala, asa suntem. I-am primit, i-am ocrotit si i-am respectat de-a lungul timpului pe toti cei ce au avut nevoie de un refugiu, indiferent  de credinta sau de nationalitate. La noi au trait in buna intelegere toate confesiunile si religiile. Dar toleranta este una si indiferenta este alta. Una este sa-l respect pe celalalt, indiferent de faptul ca are alte opinii, alte credinte, alte convingeri decat mine, si cu  totul altceva e sa fiu indiferent la modul in care el incalca regulile Cetatii, incalca drepturile concetatenilor mei. O Cetate nu poate fi puternica, nu poate exista atata timp cat cetatenii ei nu sunt solidari, cat timp lor nu le pasa de bunul mers al Cetatii si de soarta concetatenilor lor. Dupa mai bine de 20 de ani de la caderea comunismului am ramas inca sa ne uitam la stat ca la un stapan care face cu noi ce vrea, in fata caruia ne plecam si de la care asteptam sa faca ce va vrea el cu ziua noastra de maine. Trebuie totusi sa ne trezim si sa intelegem ca statul, si inteleg prin aceasta ansambul institutiilor statului, pana la ultimul functionar, exista prin vointa noastra, pe banii nostri, in slujba noastra si este obligat sa satisfaca cerintele cetatenilor. Cerintele pentru satisfacerea carora a fost creat.