Now Reading
Despre schimbarile climatice. Posibile cauze si consecinte. Cresterea constanta a temperaturii din ultimii ani si masurile adecvate

Despre schimbarile climatice. Posibile cauze si consecinte. Cresterea constanta a temperaturii din ultimii ani si masurile adecvate

În această vară, știm cu toții, s-a depășit recordul de temperatură, însă în alte părți ale globului au fost inundații, vremea pare că se dă peste cap, așa că în cadrul emisiunii Arena Ideilor, m-am gândit să discut despre toate aceste aspecte cu prof. univ. dr. Dragoș Popa.

“Într-adevăr, vremea se dă peste cap. Cine a vrut să știe știe treaba asta, deja de foarte mult timp, nu de-acum. Faptul că anul acesta se depășesc maximele de temperatură n-ar trebui să mire pe nimeni, pentru că anul ăsta și la anul suntem pe maximul de activitate solară, maxim de activitate solară înseamnă, printre altele, energie maximă emisă de soare, știm că soarele încălzește pământul, deci este relativ normal ca pământul să se încălzească puțin mai tare decât până acum. (…)

Din păcate, sunt mult mai multe cauze, și unele chiar mult mai importante. Asupra activității solare, de altfel, s-a discutat destul de puțin… ceea ce s-a discutat foarte mult este despre creșterea continuă a temperaturilor, și asta reprezintă un adevăr. Problema este că, în afară de glaciațiuni, pământul a trecut prin cicluri de diferite frecvențe, de diferite perioade, maxime și minime de temperatură, care s-au succedat nu neapărat în milioane, zeci de milioane de ani, ci și pe perioade mai scurte, unele chiar de ordinul secolelor. Deci, ca atare, aici ar trebui urmărită cu atenție această evoluție. Este o serie întreagă de specialiști care au încercat să ridice diferite grafice pe măsurători indirecte, pentru că, evident, temperatura nu avem cum s-o măsurăm direct, cât a fost ea acum o sută de ani…” (prof. univ. dr. Dragoș Popa)

Pentru mai multe emisiuni interesante, vă invit să vă abonați la canalul meu de YouTube, www.youtube.com/CeciliaCaragea. Mulțumesc!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

135 K
Scroll To Top