In ce consta efectul Kirlian, ce evidentiaza si cum ar putea fi utilizat in viitor
Suntem atrași de lucrurile pe care nu le înțelegem, de lucrurile pe care nu ni le putem explica, de necunoscute, așa că ne-am gândit să discutăm despre efectul Kirlian!
Ce este efectul Kirlian şi care ar fi posibilele aplicaţii ale acestuia, dar şi ce pune, de fapt, în evidență efectul Kirlian, puteţi afla într-o noua ediţie a emisiunii Arena Ideilor, în care am stat de vorbă cu prof. univ. dr. Dragoş Popa. Sper să consideraţi interesant acest dialog! Vă mulţumesc!
“Efectul Kirlian se referă la o problemă aparent foarte simplă. În momentul în care plasăm un obiect într-o diferență mare de potențial și de preferință și într-un câmp de frecvențe înalte, apar o serie întreagă de efecte, de manifestări interesante. În primul rând, la tensiune înaltă, întotdeauna… de exemplu, pentru un banal obiect, să zicem o lamă de cuțit, va apărea imediat o descărcare electrică pe muchia acestuia. La fel poate să apară, la tensiuni adecvate, în jurul oricărui corp. În plus față de aceasta, dacă avem de-a face și cu frecvențe înalte, apar efecte luminiscente în diferite structuri atomice sau moleculare, cum avem, de exemplu, și tubul cu neon sau descărcarea în vapori de mercur și așa mai departe. În măsura în care corpul la care ne referim este un corp organic, de exemplu, o frunză, mâna unui om și așa mai departe, lucrurile sunt cu atât mai interesante, pentru că se referă la o informație pe care noi o obținem cu privire la o structură, la un corp viu.” (prof. univ. dr. Dragoș Popa)
Pentru mai multe emisiuni interesante, vă invit să vă abonați la canalul meu de YouTube, www.youtube.com/CeciliaCaragea. Mulțumesc!