Arta Dialogului

Originata in Grecia Antica, democratia s-a bazat intotdeauna pe dialog, pe comunicarea ampla si deschisa intre toti membri Cetatii. Mai mult ca oricand, in epoca moderna, bunul mers al unei societati democratice s-a bazat pe un dialog corect si coerent. Iar astazi, datorita dezvoltarii tehnologiei informatiei, acest dialog poate si trebuie sa imbrace forme noi mult mai profunde si mai sanatoase. Ca orice activitate umana, dialogul este si el tributar mentalitatii, eticii si formatiei culturale a factorilor implicati. Tocmai de aceea democratia presupune cu necesitate o anumita formatie si o anumita informare a tuturor cetatenilor. Iar acest dialog nu poate fi doar ocazional, atunci cand un decident sau altul isi aduce aminte de  posibilitatea dialogului. Nu! Dialogul trebuie sa fie permanent, el trebuie sa reprezinte practica de zi cu zi a Cetatii. El trebuie sa reprezinte un dialog liber, dar in acelasi timp sa beneficieze de forme specifice de ordonare si de eficientizare folosind interactia permanenta a tuturor factorilor activi ai Cetatii. Iar aceasta comunicare nu trebuie sa fie una formala, ci una reala, de buna credinta, orientata spre satisfacerea tuturor cerintelor legitime.

Acest dialog trebuie sa imbrace formele specifice necesare bunei functionari  a tuturor componentelor cetatii. De la organismele centrale si locale ale statului la cele profesionale sau civile, incluzand evident si simpli cetateni. Aceasta atat de nefericita sintagma de simpli cetateni refera, de fapt, la cei care formeaza Cetatea, cei pentru care, in slujba carora si pe banii  carora au fost create si  functioneaza toate institutiile statului. Cetatenii trebuie sa stie exact ce drepturi si ce obligatii au. Si fiecare trebuie sa inteleaga faptul ca drepturile si obligatiile lui corespund drepturilor si obligatiile celor din jurul lui, intelegere care trebuie sa reprezinte baza coeziunii si a coresponsabilitatii lor. Cetatean nu inseamna individ, asa cum prea multi ar vrea sa lase de inteles. Cetatean inseamna membru constient al Cetatii, caruia ii pasa de Cetate, adica de concetatenii lui. Aceasta calitate ii este conferita inainte de toate de constiinta, de morala si de buna lui credinta. Iar bunul mers al Cetatii presupune, de asemenea, ca ei sa cunoasca si sa practice formele directe prin care ei se pot exprima plenar in cadrul acelei societati. Spre deosebire de sistemele autarhice, cei aflati in functii publice, fiind alesi sau numiti in acele functii, trebuie sa stie si sa inteleaga faptul ca ei sunt in slujba cetatenilor si nu cetatenii la dispozitia lor. De aici si din necesara educatie pe care trebuie sa o aiba pentru a accede la o astfel de pozitie decurge modul lor de adresare catre cetateni si modul lor de comunicare cu acestia. Asa cum conducerea unui business trebuie sa dea periodic sau la cerere raportul in fata actionarilor, la fel trebuie sa o faca si demnitarii in fata cetatenilor.

Modul de comunicare a evoluat si el. Daca mai demult circulau depesele cu postalionul si apoi batea telegraful pentru a se ajunge mai apoi la telefon, astazi internetul cu ale lui retele de socializare creeaza premizele unui nou tip de comunicare.
Intr-o organizatie corporatista, de exemplu, comunicarea depinde in mod direct si explicit de ceea ce se numeste cultura organizationala, de acel ansamblu de norme si valori, de acea baza etica si morala pe care se bazeaza intreaga activitate a acelei corporatii. Iar in acest domeniu schimbarile survenite in ultimele decenii au fost majore. De la impunerea unor reguli stricte, de la sistemul pavlovian al pedepsei si recompensei s-a trecut treptat in mereu mai multe corporatii la sistemul participativ, al implicarii directe a fiecaruia, nu numai prin obligatie, ci  mai ales prin motivare aspirationala, prin creearea premizelor si constientizarea faptului ca el participa nu doar la executarea unei anumite sarcini, ci in egala masura la conceperea, la optimizarea acelei activitati. Iar rezultatele nu au intarziat sa se vada acolo unde aceste schimbari au avut loc. Autoritatea s-a mutat treptat de la nivelul functiei la cel al competentei si implicarii participative, colegiale. Este un proces complicat si in plina desfasurare. S-au scris carti, s-au prabusit firme si au castigat exploziv altele.

In vechea tehnologie oricat de mult s-a vorbit despre necesitatea unui dialog real, bidirectional, in care ambii parteneri asculta si vorbesc deopotriva, acest lucru ramanea mai mult la nivelul dezideratului. Astazi, odata cu noile tehnologii, acest lucru este posibil si devine necesar. Nimeni nu mai este dispus sa accepte sa i se spuna ca ceva trebuie facut intr-un anume fel, pentru ca asa gandeste un preopinent. Fiecare asteapta sa primeasca explicatii convingatoare la propriile lui intrebari si nedumeriri si contraargumente convingatoare la contrapropunerile lui sau ca acestea sa fie acceptate si insusite de respectivii preopinenti. In egala masura, fiecare asteapta sa fie respectat de catre cei alesi sau numiti in functii, caci ei nu sunt supusii acestora, ci acestia se gasesc in slujba lor, a cetateanului. Si, in plus, in mod corect, ei se simt indrituiti sa urmareasca respectarea regulilor democratice, inclusiv de respect reciproc, intre cei ce conduc Cetatea la un anumit moment dat. Cu atat mai mult atunci cand este vorba despre sacrificii. Oamenii le pot accepta atunci cand ele se fac in baza unei solidaritati… Sunt nenumarate exemple de firme care, in momente dificile, au recurs la o scadere benevola si generala a salariilor tuturor angajatilor, de la director la portar. Dar astfel de solutii necesita solidaritate si o corecta explicare a cauzelor si a scopului urmarit. Si atat informarea, cat si urmarirea evolutiei lucrurilor presupun o reala comunicare bidirectionala bazata pe respectul reciproc al tuturor celor implicati  in aceasta decizie, care nu vine impusa de la nivelul conducerii, ci este asumata prin hotararea intregului colectiv. Intr-un astfel de demers conducerea analizeaza, propune, explica si convinge, nu impune. Este mecanismul prin care scaderea salariala nu conduce la greve si proteste, ci, dimpotriva, mobilizeaza colectivul. Iar acest lucru este esential pentru ca in acest fel firma respectiva poate ajunge rapid la rezultate exceptionale, in timp ce in varianta impunerii, prin demotivare si implicit prin scaderea productivitatii, poate inregistra nu economii, ci pierderi majore. Si asta fara a mai vorbi de cele provocate de greve si alte proteste! Diferenta dintre cele doua solutii este data de cultura institutionala, de respectul pentru membrii acelei colectivitati. In plus, apelarea la aceasta solutie presupune ca ea reprezinta ultima solutie, ca efectiv nu mai exista alta. Iar acest lucru trebuie verificat, explicat si inteles de toata lumea.

Sub presiunea noilor tehnologii, democratia insasi, atat sub aspect institutional, cat in primul rand comunicational, se pregateste sa treaca prin profunde schimbari. Si evident acestea privesc mai ales aspectele vocationale si motivationale. Dar mai este o problema. Cea a educatiei. Pentru ca mersul acestor schimbari depinde in mod esential de formarea profesionala, civica si in primul rand morala si culturala a tuturor cetatenilor. Dar sub pretextul relaxarii programelor de invatamant si a  eficientizarii sistemului educational, procesele derulate fara incetare de la acele evenimente  memorabile care au marcat Parisul in mai 1968, dincolo de aspectele lor benefice, au condus incetul cu incetul si la o serie de precaritati in formarea noilor generatii. Iar acestea vizeaza atat cunostintele, asa cum s-a vazut in decursul ultimilor ani, cat si formarea civica. Consecintele acestor precaritati sunt vizibile in majoritatea tarilor. Si trebuie sa nu uitam ca acel plus de democratie, pe care schimbarile tehnologice ni-l aduc astazi, necesita si un plus de maturitate si de formare, de educare din partea ficaruia, atat a demnitarilor, cat si a simplilor cetateni. Iar acesti simpli cetateni, tocmai datorita acestor procese, inceteaza sa mai fie simpli cetateni, ci devin factori mult mai activi in procesele de orientare si conducere ai societatii. Si – cand vorbim de nivelul de formare – trebuie sa avem extrem de mare grija cu privire la dificultatile de evaluare, caci lucrurile stau intr-un mod cu totul diferit atunci cand ne referim la elite sau la cei defavorizati, la pregatirea de specialitate sau la cea civica, la nivelul de informare sau la calitatea morala.

Spre deosebire de celelalte tari, la noi, cred ca trebuie sa tinem cont de doua diferente majore. In primul rand este vorba de un specific al romanului. Tolerant, rabdator si care in general nu reactioneaza imtempestiv, ci asteapta mai intai sa vada si sa inteleaga. Din acest motiv, fiind catalogat de multe ori drept nereactiv si nepasator fata de treburile Cetatii. Ceea ce cred ca este total fals… Si acest lucru este dovedit din plin, de exemplu, la nivelul traditional rural al implicarii active pe care o presupunea obstea sateasca, dar si la nivelul jertfelor in cadrul conflagratiilor care puneau in joc fiinta nationala. In al doilea rand trebuie sa tinem cont de faptul ca genocidul de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, pentru ca si acesta a fost un genocid, a distrus elitele acestei tari, atat la nivelul satelor, cat si la nivelul muncitorilor si mai ales al intelectualilor si al clasei politice. Apoi cumplita izolare a Romaniei din anii ’80, fara nici un contact cu Occidentul, romanii fiind supusi acelei cumplite spalari a creierului prin repetarea interminabila a invataturilor marelui conducator, ne-a adus in ’89 intr-o stare profund nepregatita pentru a pasi in mod constient si responsabil intr-o reala democratie. Iar anii marilor mineriade si ai politicii duse de televiziunea si radioul de stat, singurele disponibile in acei ani, dar intru totul aservite puterii, au reusit sa stinga si angajamentul democratic al unui tineret avid de libertate si democratie si al celor atat de putini care mai pastrau o amintire directa sau indirecta a ceea ce fusese Romania Mare. Tranzitia in care ne-am inscris in acei ani nu a facilitat catusi de putin formarea si consolidarea unor practici democratice, nici la nivelul clasei politice si al administratiei si nici al simplului cetatean. Astfel, nu este de mirare ca astazi ne lovim de atatea carente si metehne la toate nivelurile societatii noastre. Dar toate aceste probleme nu trebuie sa ne faca sa descurajam, ci dimpotriva! La fel ca orice copil, care – chiar daca nu a invatat inca sa mearga – nu se descurajeaza in urma cazaturilor, ci persevereaza si invata sa mearga, sa alerge si sa intre in marile competitii, la fel si noi trebuie sa ne urmam propriul drum spre o reala democratie moderna, drum de cautari pe care de altfel se afla astazi toate tarile, indiferent de cat de vechi si de bine asezate pareau propriile lor democratii.

Un real dialog nu cred ca poate presupune violenta si haos. De aceea, cred ca sunt cel putin bizare vocile care incearca sa trateze aceste actiuni drept normale. Faptul ca ele sunt reale, asta vedem cu totii. Dar cred, de asemenea, ca orice observator atent a putut vedea ca ele nu au nimic in comun cu demonstrantii pasnici care s-au disociat de aceste actiuni si au scandat fara violenta. A le cere acestora sa-i neutralizeze pe cei violenti cred ca este pur si simplu aberant. Asta ar insemna sa indemni populatia sa treaca la lupte libere de strada ca intre gastile de cartier… Acestia trebuie neutralizati de cei abilitati si platiti in acest scop, adica de fortele de ordine. Ceea ce, intr-o anumita masura, jandarmii au si facut. Perfectiune nu le poti cere nici lor, cum nu le poti cere nici altora. Menirea lor este insa, in egala masura, sa si previna, numai ca aici lucrurile stau cam prost, dar mai au timp sa invete.

Ceea ce cred ca trebuie sa remarcam este faptul ca la diferite proteste din alte tari europene violentii si cei neviolenti au facut de obicei masa comuna. Dar la noi ei au actionat strict separat, a existat o disociere clara a celor pasnici fata de grupurile violente. Si aici cred ca avem un minunat paradox. Cu toate ca Romania a avut soarta cea mai ingrata din Europa in ceea ce priveste mersul democratiei ultimelor sase decenii, demonstrantii romani sunt cei mai civilizati, cei mai constructivi in manifestare si cei mai sensibili la problemele de morala, valoare si demnitate. Violentii nu pot fi ignorati, dar cred ca ei trebuie sa ne atraga inca o data atentia asupra faptului ca, si la noi, si in mod cert chiar mult mai mult decat in alte tari, avem o categorie ampla de oameni neintegrati. In aceasta privinta se ridica cel putin doua probleme majore. Mai intai este vorba de scolarizare si formare. Sistemul educational, cu toate verigile lui trebuie sa patrunda pana in ultimul catun si in ultima mahala, altfel viitorul nostru democratic va schiopata grav. Pentru ca, indiferent de mizeria materiala sau morala in care se pot afla, si ei sunt concetatenii nostri si noi purtam deplina responsabilitate pentru asigurarea unor conditii decente de viata si a sansei dobandirii acelei formari necesare unei reale competitivitati in piata muncii si, evident, a creerii locurilor de munca necesare integrarii lor. Si astfel ajungem la a doua problema a multitudinii de oameni neintegrati in campul muncii. Ei ne dau explicatia numarului atat de mic de angajati. Iar acest fapt dicteaza si o parte din dificultatile intampinate de  bugetul de pensii si de sanatate. Dar, daca ne uitam mai bine, intreaga noastra viata sociala este afectata in mare masura de faptul ca acesti oameni nu au educatia, pregatirea profesionala si de multe ori nici macar nu prea inteleg ca ar putea trai altfel daca ar dobandi pregatirea necesara pentru a putea aplica pentru un loc de munca. Cat timp nu rezolvam acest flagel, care de doua decenii nu a contenit sa se agraveze, viitorul Romaniei va fi in continuare grav afectat. De aceea, aceasta este o problema care nu ar trebui sa mai fie ignorata. Si nu trebuie uitat ca votul lor, dat evident in necunoastere de cauza, este de natura sa afecteze grav, in mod direct, exercitiul electoral si democratic.

Insa toate problemele sunt, de fapt, simple si usor rezolvabile, atat timp cat exista dialog, buna credinta si disponibilitate pentru efortul necesar unei reale schimbari de atitudine si de practica in intreaga noastra viata publica. Un real dialog la nivelul intregii noastre societati reprezinta principala noastra sansa de a depasi precaritatile noastre actuale si a ne inscrie in fruntea dezvoltarii noilor practici si realitati democratice de astazi si de maine. A ignora mersul lumii este grav. Realitatea tehnologica nu asteapta sa fie agreata sau nu. Ea produce efecte. Si acestea se vad in toate colturile lumii. De la primavara araba la “indignatii” marilor orase europene sau americane, cu mai noul Occupy Wall Street, peste tot in lume, societatea asteapta sau, mai exact, se lupta cu nerabdare sa se innoiasca. Este un proces ale carui rezultate nu vor intarzia sa se vada in toata lumea. Depinde de noi daca vom fi intre fruntasi sau intre cei care vor mai scapa un tren. Iar in acest proces cred ca acele calitati profunde ale romanilor nu pot decat sa ne fie de folos. Depinde insa de noi sa fim in stare sa le fructificam.