Jignim, deci existam!

Intr-un eseu aproape scolastic, Descartes demonstra existenta lui Dumnezeu, pentru a putea concluziona apoi cu privire la constiinta propriei existente, plecand de la facultatea noastra de a gandi, ajungand in final la celebrul Cogito, ergo sum! (Gandesc, deci exist!).
Din pacate, se pare ca, intre timp, aceasta facultate de gandire a fost nu numai pierduta, dar a fost chiar cu totul data uitarii. In schimb, ne-a ramas aceea de a jigni. Cand ramanem fara argumente, apelam la o injuratura sau la incercarea de a-l jigni, de a-l desfiinta prin insulte, pe cel ce a indraznit sa ne infrunte.

De la Mai, animalule! la Tiganca imputita!, istoria acestor doua decenii de tranzitie a reprezentat o adevarata escaladare de la limba de lemn la dezinvoltura actuala. Asta evident pentru a ne pastra in tonalitatea umoristica.
La satra, injuratura e suculenta si spusa din suflet. In aceasta societate post-tranzitie, ea este doar… mizerabila. Un nou exemplu ne-a fost oferit ieri de Presedintele C.J. Braila. Nemultumit de modul in care a scris despre el o jurnalista, in plina conferinta de presa, domnia sa a oferit un spectacol tipic pentru actualul spatiu carpato-danubiano-pontic. De la inaltimea functiei sale, preopinentul a tunat si a fulgerat la adresa jurnalistei numita – conform Mediafax –  panarama:  Asta este o imbecila, este o impertinenta… Probabil se pricepe sa stea cu sanii la soare sa o pipaie primarii… Altfel, va retrag acreditarea, ca sa fie foarte clar. Nu ma faceti sa nu mai fac conferinte de presa si sa dau interviuri cui vreau eu!  Dar sa nu ne amagim. Nu e vina lor, a preopinentilor! E vina noastra! E vina noastra, pentru ca noi i-am votat! Un proverb ne spune ca fiecare popor are conducatorii pe care ii merita. E vina noastra! E vina celor care i-am votat si ii votam! E vina noastra, a celor care nu ii sanctionam! Ne amuzam si facem haz sau haz de necaz… Si, in final, ramanem cu hazul sau cu… necazul. Adica ramanem bataia lor de joc. Daca asta e placerea noastra, inseamna ca nici nu avem de ce sa ne plangem.
Eu vreau totusi sa cred ca majoritatea nu-si doreste acest statut. Nu stiu pe nimeni care sa-si doreasca sa fie bataia lor de joc. Dar atunci e cazul sa nici nu ne mai complacem in aceasta pozitie.