Cum arata drumul spre falimentul national

De o buna bucata de vreme e la moda sa se discute depre pericolul cu care se confrunta mereu mai multe tari de a intra in incapacitate de plata, de a intra intr-un ”faliment national”. Iar Grecia este prima dintre acestea. Se vorbeste mai putin despre cauzele profunde si mai  mult despre responsabilul de serviciu – criza.
A fost o vreme in care ne-a placut sa ne comparam cu Bulgaria si cu Albania. Acum e la moda comparatia cu Grecia. Dar ar fi de dorit sa nu ne oprim in a ne compara strict din punct de vedere al procentului din PIB pe care il reprezinta datoria statului, ci in primul rand din punctul de vedere al evolutiei tarii.
Cu Bulgaria nu mai este la moda sa ne comparam, pentru ca la majoritatea indicatorilor sta deja mai bine decat noi. Am avea insa multe de invatat, macar din ultimele evenimente legate de luptele de strada, cauzate de protectia de tip mafiot acordata clanurilor infractionale, in mare parte de etnie roma, de catre elemente din structura statului. Ne-am mai confruntat si noi cu asemenea evenimente grave, atat la nivel rural, cat si in orase, precum Craiova. Dar, astazi, odata cu reorganizarea politiei, un centru de politie din mediul rural trebuie sa acopere localitati despartite de peste 50 si uneori chiar de peste 100 de kilometri de drumuri a caror stare o cunoastem, din pacate, prea bine,,. Cum vor face fata politistii? E greu de stiut, mai ales dupa ce am vazut cum un echipaj de politie, in mijlocul capitalei, in asteptarea unor forte suplimentare care intarziau sa apara, asista neputincios sau indiferent, ne va spune comisia de ancheta, la modul in care mai multi indivizi se bateau cu arme albe pana cand era clar ca nu-i mai asteapta decat spitalul de urgenta. Infractionalitatea a reprezentat si reprezinta o problema serioasa. Si, in egala, masura riscul confruntarilor interetnice. Iar Bulgaria reprezinta un exemplu sau, mai exact, un serios semnal de alarma.
In privinta luptelor de strada si Grecia poate fi  un reper. In Romania este calm. Deocamdata. Nu trebuie insa uitat, si putem vedea asta din istorie, ca romanul este extrem de rabdator, insa doar pana ce i se umple paharul. Moment in care rabufnirea lui poate fi brusca si greu de potolit.
Dar nu asta vroiam sa aduc in discutie. Ci scenariile despre riscul de faliment al Greciei care nu contenesc sa se amplifice si sa se diversifice de la o zi la alta, atat la noi, cat mai ales in presa internationala.
Din punct de vedere economic cred, intr-adevar, ca avem multe de invatat din situatia Greciei, mai ales daca avem si luciditatea de a ne privi cu atentie propria istorie.
Grecii  au reusit, asa cum au recunoscut chiar ei insisi, sa fure si sa minta mai mult decat si-ar fi putut imagina cineva. Este exact ceea ce s-a petrecut si la noi in ultimii 22 de ani. In ce au investit grecii? In armata, sali de sport, patinoare si piscine! Adica exact in acele obiective care nu aduc profit si nici nu joaca vreun un rol in atragerea de investitii. Acelasi lucru l-am facut si il facem si noi, cu singurul amendament ca, de multe ori, si aceste investitii lasa de dorit. Grecia inca nu si-a vandut unitatile economice, dar s-ar putea sa fie obligata sa faca acest lucru acum. Noi am avut grija ca pe majoritatea sa le vindem deja demult. Restul va trebui sa le vindem acum, multe dintre ele fiind inglodate in datorii.
Din punct de vedere al datoriei nationale, pornind de la zero, de fapt de la cateva miliarde de dolari rezerva si datorii zero, in ’89, am ajuns acum dupa ce in ultimii ani de criza ne-am dublat datoria, sa ne pregatim sa depasim pragul psihologic de 100 de miliarde de euro. Si asta in conditiile in care intarziem intr-un mod inexplicabil sa accesam 30 de miliarde nerambursabile din fondurile europene. Riscul de incapacitate de plata al Romaniei este astazi extrem de mic, in jur de 1%. Dar creste! De curand fiind aproape dublat de catre Moody’s. Iar trendul este esential, mai ales atunci cand te gasesti pe un loc codas din punct de vedere al atractivitatii investitionale, cand pleaca Nokia, al doilea exportator  din Romania, si cand se spune ca este posibil sa-si mute capacitatile de productie si alte branduri importante. In aceste conditii poti asista oricand la evolutii explozive.
Se spune despre greci ca, si daca vor reusi sa evite colapsul economic, vor ramane fara o parte importanta a avutiei nationale, dar acest lucru s-a intamplat oricum in Romania, iar procesul continua zi de zi. Multi se cutremura in fata presupusului scenariu ca Grecia sa se transforme intr-o colonie turistica germana. Noi riscam insa, din pacate, sa ne transformam intr-o masa ciudata de oameni care si-au uitat istoria si care se inghesuie sa paraseasca un teritoriu perceput ca neprietenos, de faradelegile caruia incearca cu disperare sa se salveze. Grecii au o tara mult mai arida, dar o pretuiesc si, chiar daca si-au imaginat ca pot huzuri pe banii  altora, nu considera ca tara lor este buna doar de a fi  parasita. In ce masura vor plati politicienii care au adus Grecia in situatia actuala sau va plati populatia care s-a complacut, ignorand aberatia drumului ce a adus-o aici, ramane de vazut. Faptul ca noi continuam sa calcam pe urmele lor este insa trist.
Acum lumea se schimba de la o zi la alta. Se schimba regulile. Se schimba raportul de forte. Se schimba tehnologiile. Se schimba lumea in ansamblul ei. Este unul dintre acele momente importante de rascruce in care greselile se platesc mult mai scump decat de obicei. Ce vom face noi? Ce va face Romania? Este o intrebare care cred ca ne priveste pe fiecare dintre noi in mod direct. In astfel de clipe nu te poti salva cu sloganul Traind si vazand. Sintagma We can!, Noi putem!, chiar daca nu s-a prea adeverit din punct de vedere al celui ce a lansat-o, cred totusi ca este de maxima actualitate. Pentru ca astazi sau poti tu ca individ, ca familie, comunitate, societate, ca tara sa te salvezi sau… nu te va salva nimeni. Decat cu costuri intr-adevar greu de acceptat.
Din pacate, se pare ca dupa mai bine de doua decenii am ramas cu mentalitatea ca noi nu avem nimic altceva de facut decat sa asteptam hotararile si indicatiile celor ce detin functiile de conducere. Adevarata putere a unei natii, a unui popor vine insa din determinarea, din initiativa, din munca si din forta fiecaruia dintre membri sai. Este un aspect important la care cred ca astazi merita sa meditam mai mult decat oricand. Poate e bine sa ne reamintim ca Romania a crescut cantand Hora Unirii, iar ciobanii isi cresteau si-si aparau singuri turma fara sa astepte ordine superioare. Intelectualitatea romaneasca a studiat la Viena, la Paris sau la Heidelberg, dar si-a dedicat intreaga energie dezvoltarii Romaniei, iar multi au platit cu viata in puscariile comuniste. O mica baie de istorie s-ar putea sa ne faca bine.