Un Star Trek romanesc

Am avut de facut un drum cu trenul. N-a fost nevoie sa-l repare mecanicul cu ramuri tinere de copac si am rezistat cu brio si vitezei cosmice de deplasare. Dar, calatorind alaturi de o profesoara, de o judecatoare, de un jandarm, de un doctor si de un inspector financiar, am avut impresia ca sunt supusa unei teleportari fortate pe un taram de groaza.  De regula, romanul e hatru si jovial, dar – vorba lui Cosbuc – sa te fereasca Dumnezeu cel sfant sa vrea el sange, nu pamant…
Ii ascultam expunandu-si fiecare propriile nemultumiri drept nemultumirile unei intregi bresle. Le puneai la un loc si nu-ti ramanea altceva de facut decat sa te intrebi ce mai ramane din ceea ce in mod normal am numi stat, atunci cand ne referim la institutiile si serviciile de care te gandesti ca urmeaza sa beneficiezi cand iti platesti taxele. E un adevarat cosmar sa-ti imaginezi ca de maine nu mai ai parte de asistenta medicala, ca pe copil nu mai are cine sa-l invete carte, ca in loc sa apelezi la justitie trebuie sa ti-o faci singur dupa cum te taie capul, iar hotii, singuri sau in clanuri inarmate, sunt liberi sa te fure dupa cum le vine cheful, ca nu te mai apara nimeni, nici politia, nici jandarmii.
Ma intrebam daca, in acest context, te mai poti  bucura de faptul ca nu mai are cine sa-ti incaseze taxele…
Trebuie sa recunosc faptul ca bravii mei companioni de calatorie m-au socat mai rau decat caldura si viteza ametitoare a trenului. Si parca preferam sa scap cu o locomotiva reparata in stil eco. Oricum, coborand pe peronul nu tocmai  curat, ma gandeam cum o mai fi si cu statistica si probabilitatile astea… Mai dai si tu peste un nemultumit sau altul, dar toti deodata?! Parca e totusi prea mult… Insa poate oi fi fost doar victima unei teleportari.